spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Culturalizarea bârlădenilor în luna iunie va costa aproape 11.500 de lei

- Advertisement -
CHELTUIELI… CULTURALE… În timp ce în Bârlad sunt străzi întregi distruse și neprinse în planul de reparare sau asfaltare pentru că primarul se plânge că nu sunt bani, la cultură lunar se alocă sume importante!

PROIECT… Consilierii bârlădeni s-au întâlnit pe 27 mai, în ședință ordinară, pentru a dezbate problemele orașului, puse pe „hârtie”. Acestea au fost aprobate de cei 20 de aleși locali, că al 21-lea consilier a demisionat și nu a mai fost numit următorul de pe lista PNL, de teamă ca să nu intre „un tătarist” și nu un „Boroșist”. La programul cultural al lunii Iunie, printre activitățile culturale se numără expoziții, premieri ale elevilor absolvenți, șefi de promoție, ceremoniale religioase și miltare pe la Monumentul Eroilor Neamului, întâlnirile deja ultra cunoscute de la Biblioteca „Stroe Belloescu”, Comemorarea lui Mihai Eminescu, pe 15 iunie, Ziua mediului și Ziua Drapelului Național. Toate aceste activități culturale au un buget alocat (estimativ desigur, cum se justifică primarul Dumitru Boroș) de 11.500 de lei.

Pe 27 mai, la Primăria Bârlad a avut loc Ședința ordinară a CLM Bârlad. Vă prezentăm lista activităților cultural-artistice și bugetele estimative din luna Iunie, precum și bugetul prevăzut la fiecare activitate culturală. Per total, activitățile culturale sunt, în afară de „eterne” (adică aceleași an de an) și cam scumpe. Suma ce urmează a fi scoasă din buzunarul comun al bârlădenilor (bugetul local) fiind de 11.500 lei. Oricum, față de bugetul pentru luna mai, alocat pentru ZCB (Zilele Culturale al Bârladului), acesta pe iunie este subțirel, deoarece pentru petrecerea cu „moldoveni” și restul, s-au alocat bani serioși! Vom afla curând și vă vom informa.

Iată programul pentru luna iunie: Festivitatea de premiere a șefilor de promoție din liceele locale, pe 1 iunie, cu un buget de 3.500 lei pentru premii în bani, flori, plachete omagiale. Tot pe 1 iunie are loc vernisarea expoziției de pictură „Structuri cromatice compoziționale” – expun membrii Cercului de pictură „New way painting”, coordonați de prof. Antonio Romeo Pălie. Buget de 500 lei pentru afișe, diplome, sucuri, ape, flori, materiale și servicii publicitare. Pe 2 mai are loc, de Înălțarea Domnului, la ora 12.00, un Ceremonial militar și religios la Monumentul Eroilor Neamului (că nu mai este „cool” să depui coroane la mormintele eroilor din Cimitir, e mai „cool” să le depui la o statuie). Bugetul este pe măsura activității intitulată Ziua Eroilor – 5.000 lei pentru coroane flori, plăți colaboratori, transport și diurnă invitați, materiale și servicii publicitare. Noi ne întrebăm ce colaboratori sunt plătiți? Pe 5 Iunie, de Ziua Mediului, are loc activitatea cu tema „Avem o singură planetă, Pământ!”, la Grădina Publică, unde va fi un atelier interactiv și activități de conștientizare desfășurate în comun cu unitățile de învățământ locale. Bugetul este de 3.000 lei pentru materiale informative, diplome, materiale de lucru (acuarele, pensoane, figurine, ipsos, lut, etc.). Interesant este că lipsește publicitatea! Pe 6 – 8 Iunie, la Biblioteca „Stroe Belloescu” au loc un club de lectură și scriere creativă și un workshop „Participarea și implicarea tinerilor în comunitatea locală”, realizat în parteneriat cu Direcția Județeană de Tineret și Sport Vaslui și Biblioteca Comunală Tutova. Bugetul este de 500 de lei pentru materiale informative, diplome, agende, pixuri, mape. Pe 15 iunie, la Centrul Eminescu are loc activitatea Comemorare „Eternul Eminescu – 133 de ani de la moarte”, Te deum, cu depunere de flori la statuia Poetului, moment artistic susținut de Grupul de folk „Ecou” Bârlad, activități de documentare și informare pentru elevi și vizitatorii centrului și prezentare de carte („Maladia lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor” și „Sentina în Procesul Eminescu”. Bugetul este de 2.000 lei pentru transport invitați, servicii sonorizare, apă, sucuri, materiale și servicii publicitare. Urmează, pe 26 iunie, ședința Clubului de poezie „Cristian Simionescu”, unde va avea loc o întâlnire poetică cu Mihai Sultana Vicol. Tot pe 26 iunie, din bugetul local se vor cheltui 1000 de lei, de Ziua Drapelului Național, la Cercul Militar Bârlad, unde se organizează expoziția „Uniți sub un singur drapel”. Bugetul este estimat, cum spuneam, la 1.000 lei pentru plăți colaboratori, drapele, flori, materiale și servicii publicitare (ce servicii publicitare se fac oare de Ziua Drapelului? Vom afla în curând….) Activitățile culturale ale lunii iunie iau sfârșit pe data de 30, cu ședința lunară a Cenaclului literar „Alexandru Vlahuță”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.