spot_imgspot_img
20.1 C
Vaslui
24-apr.-2024

Cum a atacat coronavirusul în capitala Moldovei. Peste 10.500 de ieşeni trataţi

- Advertisement -

În momentul de faţă, dintre cei 153 de pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, 84 sunt infectaţi cu COVID. Aproape 40% din cazuri sunt înregistrate la pacienţi peste 80 de ani, fiind vorba despre persoane cu multiple comorbidităţi.

De la începutul pandemiei de COVID-19, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi au fost trataţi peste 10.500 de pacienţi, iar aproape 10.000 au supravieţuit infecţiei.

„Chiar dacă sunt la o vârstă înaintată şi cu probleme de sănătate importante, reuşim să îi punem pe picioare şi să îi redăm celor dragi. La spitalul nostru au fost admise cazurile grave de COVID, pacienţi redirecţionaţi din toată ţara, oameni care au fost trataţi şi îngrijiţi după protocolul naţional, dar ţinând cont de specificitatea fiecărui caz în parte. De la începutul pandemiei putem spune că am gestionat cea mai mare Unitate de Terapie Intensivă, având în total 65 de paturi dotate pentru nevoile pacienţilor cu covid, în stare gravă şi cu nevoie de tratament şi îngrijire 24 din 24 de ore”, explică dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Potrivit acestuia, spitalul funcţionează în sistem hibrid pentru a nu fi neglijate celelalte patologii infecţioase, structura pavilionară a spitalului permiţând acest lucru.

Citeste mai mult: adev.ro/rgrht2

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.