
ÎNCEPE… Play-out-ul Ligii 5 debutează sâmbătă, 25 martie, cu meciurile din prima etapă. În grupa A, Viitorul Zorleni înfruntă Gloria Mânjești, iar Știința Delești dă piept cu Avântul Solești. În grupa B, Avântul Băcani primește vizita celor de la Vulturul Bălteni, în timp ce FC Focșeasca se duelează cu Star Tătărăni.
Play-out-ul Ligii 5 se joacă tur-retur, urmând ca primele două clasate din cele două grupe să acceadă în faza semifinalelor. Locul 1 din grupa A va întâlni ocupanta locului 2 din grupa B, iar locul 1 din grupa B va juca cu echipa clasată pe locul secund în grupa A. Meciurile se joacă tur-retur, iar câștigătoarele vor juca în finala play-out-ului. La finalul acestei săptămâni se dispută și etapa a doua din play-off-ul Ligii 5. Speranța Drânceni va juca, acasă, cu CSO Negrești, FC Ghergheleu înfruntă Sporting Juniorul Vaslui, în vreme ce Viitorul Rebricea întâlnește, pe teren propriu, Recolta Berezeni. Meciurile se joacă duminică, 26 martie, de la ora 16:00. După disputarea primei etape din play-off, Sporting Vaslui și CSO Negrești se află pe primele două locuri în clasament, cele care asigură promovarea în Liga 4, iar Speranța Drânceni și Viitorul Rebricea sunt pe locurile 3 și 4 care duc la barajul de menținere/promovare în primul eșalon fotbalistic al județului.