spot_img
spot_img
1.9 C
Vaslui
03-dec.-2024
spot_img

Cum îi călărea Buzatu pe vasalii Țuțuianu, Caragață și Toma în goana după portbagajul de bani

- Advertisement -
VASALII… Teroare la Consiliul Județean: amenințări, jigniri, ilegalități comise de angajați, toate pentru ca baronul Buzatu să-și încaseze șpaga de la Drumul Strategic. Protagoniștii acestei scenete sunt Mircea Țuțuianu, Valeriu Caragață și Cătălin Toma

SFÂNTA ZECIUIALĂ… Cotidianul Vremea Nouă continuă să prezinte părți din rechizitoriul procurorilor DNA prin care Dumitru Buzatu a fost trimis în judecată, pentru ca cititorii noștri să înțeleagă mai bine caracatița pe care acesta a creat-o în CJ Vaslui, care iată a produs cea mai mare șpagă cash dată vreodată în județul nostru. În ediția trecută am arătat cum expertului Radu Judele a netezit calea spre mita din porbagaj, după ce la rându-i și-a luat și pentru sine partea leului. Astăzi ne vom concentra atenția pe faptele comise de Dumitru Buzatu, ca președinte al CJ-ului, dar mai ales modul cum acesta făcea presiuni pe angajați pentru a-și lua mita. În mod normal, acesta nu trebuia să aibă nicio implicare în derularea proiectului Drumului Strategic, pentru că această investiția avea un manager de proiect, în persoana lui Valeriu Caragață. Această noțiune de manager de proiect a fost gândită de Uniunea Europeană tocmai pentru a separa apele, adică de a nu lăsa politicienii hrăpăreți să bage mâna în borcanul cu miere. Cu alte cuvinte managerul de proiect este suveran, iar deciziile sale nu puteau fi controlate politic. La Vaslui, așa-zisa transparență decizională era doar o vrăjeală în care credeau doar cei ce se uitau la emisiunile lui Buzatu de la televiziunea lui Trifu. Valeriu Caragață, așa cum constată și procurorii DNA, era un vasal al lui Buzatu, nicidecum profesionistul care implementa un proiect pe banii europeni. Dumitru Buzatu l-a învârtit cum a vrut pentru a-și atinge scopul, numai că pierderile pentru instituție sunt uriașe: toate lucrările care se vor efectua pe acest drum, începând cu 1 ianuarie 2024 nu se vor mai deconta din bani europeni. Procurorii DNA mai arată modul în care Buzatu îi trata pe angajații din CJ Vaslui. Acesta era tiranul care își înjura și amenința subalternii care “jucau țonțoroiul” și nu-i ascultau ordinele, în timp ce se prefăcea că este prietenul grijuliu a lui Savin, pe care tocmai se pregătea să-l penească de sutele de mii de euro. Îl întreba, teatral, de sănătate, ca apoi să-i spună cum să procedeze pentru a-și primi banii. În ziua când s-au făcut plățile, Buzatu și-a sunat directorul economic, pe Mircea Țuțuianu, și plin de cinism l-a întrebat dacă are satisfacția să audă ceea ce ar vrea să audă și anume că banii au fost virați constructorului. Imediat după ce s-a făcut decontul, Buzatu a mers pe baltă la Cârja pentru a-și lua zeciuiala, însă a fost prins în flagrant de procurorii DNA.

Pentru Emil Savin, șpaga mascată de 714.00 de lei pe care i-a dat-o expertului Radu Judele a fost doar prima rată din mita pe care avea să o plătească, în încercarea sa de a-și primi cei 15 milioane de lei pentru lucrările realizate la Drumul Strategic. În a doua etapă au intrat în joc angajații Consiliului Județean, care au fost nevoiți mai întâi să-i sufle lucrarea lui Savin, ca mai apoi să o considere bună și să pună cap la cap toată documentația pentru a putea face plata către acesta. Timp de patru luni, aceștia au fost pur și simplu terorizați de Dumitru Buzatu. Potrivit procurorilor DNA, la început, baronul PSD a tergiversat decontarea sumelor, până când Farmazon a înțeles că trebuie să-i achite procentul de 10% din bani. “După acceptarea concluziilor modificate ale expertizei emise de Judele Radu, factorii decidenți de la nivelul CJ Vaslui-managerii de proiect și președintele CJ Vaslui, au întârziat decontarea sumelor de bani către antreprenorul Sc Soragmin SRL argumentând faptul că lista de cantități ale materialelor folosite pe loturile 1 și 2 a Drumului Strategic întocmită de către antreprenor nu se încadrează în cerințele supervizorului Emeric Koti, fapt pentru care nu pot fi decontate sumele de bani care nu sunt eligibile din fondurile europene. Drept urmare, antreprenorul SC Soragmin SRL a trebuit să accepte suma de 12.337.087 față de suma de aprox. 15.000.00 lei, cât se estima inițial. Tergiversarea decontării sumelor de bani către antreprenorul SC Soragmin SRL de către reprezentanții CJ Vaslui reprezintă o presiune asupra numitului Savin Emil de a accepta condițiile impuse de aceștia. Este de menționat faptul că antreprenorul a executat lucrările la obiectivul de investiție, respectiv lot 1 și 2 a Drumului Strategic din județul Vaslui în cursul anului 2021, iar până în cursul lunii septembrie 2023 nu i-a fost achitată această sumă. Începând cu luna mai 2023 numitul Buzatu Dumitru a început să manifeste o preocupare privind urgentarea întocmirii documentației privind plata pe care CJ Vaslui trebuia să o efectueze în favoarea antreprenorului SC Soragmin SRL, deși acesta nu are atribuții directe privind această procedură. Aceste atribuții revin managerului de proiect Caragață Valeriu, managerului tehnic Toma Cătălin Alexandru și lucrătorilor delegați din cadrul Direcției Tehnice din cadrul CJ Vaslui. Aceștia trebuie să centralizeze listele de cantități a materialelor utilizate de către antreprenor la obiectivul de investiție, urmând ca aceste centralizatoare să fie aprobate de către supervizorul, Emeric Koti”.

“Șefu’ cel mare a apăsat pe accelerație, de a prins turbo mașina”

În luna mai, Buzatu știa deja că Savin acceptase să-i returneze procentul de 10% din cei peste 12 milioane de lei, astfel că îl cheamă pe acesta să rezilieze contractul cu CJ Vaslui, pentru a-și putea primi banii. În plus, Buzatu începe să facă presiuni în rândul subalternilor săi, pentru ca decontul să fie făcut cât mai repede. Iată ce se scrie în rechizitoriul DNA. “La data de 08.05.2023 Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, l-a contactat telefonic pe numitul Savin Emil și i-a trasat instrucțiuni pentru a veni la sediul CJ Vaslui și să rezilieze amiabil contractul privind loturile 1 și 2 din Drumul Strategic, în condițiile impuse de reprezentanții CJ Vaslui. Acest aspect denotă că Buzatu Dumitru coordonează în fapt activitatea privind investițiile în infrastructura rutieră de pe raza județului Vaslui.

Savin Emil: – Alo, da?

Buzatu Dumitru: – Salut, Emil!

Savin Emil: – Să trăiți!

Buzatu Dumitru: – Ce faci? Unde ești?

Savin Emil: – Îs la fermă la…la Cârja!

Buzatu Dumitru: – La Cârja ești? Băi, voiam să…. te văd oleacă dar .. dacă ești la Cârja, n-am cum!

Savin Emil: – ăh, mă întorc dacă… dacă stați…. ! Dar sunteți prin Bârlad? Pe unde?

Buzatu Dumitru: – Nu, nu, îs eu în viteză că ieșeam eu din Bârlad acuma!

Savin Emil: – Îhî! Îs la Cârja, c-am ajuns acuʼ la Cârja!

Buzatu Dumitru: – Vezi, trimite mâine ăia și poimâine.. !

Savin Emil: – Vin dimineață mâine! Am să ajung mâine dimineață.. !

BUZATU Dumitru: – Vină .. hai, vină repede ca să închidem tot ăsta!

SAVIN Emil: – Da, da! Bine! Bine! Bine! Hai! Bine! Bine!

BUZATU Dumitru: – Hai! Bine, pa!

La data de 11.05.2023, Caragață Valeriu, managerul proiectului Drumului Strategic, l-a contactat telefonic pe Savin Emil și l-a invitat în mod oficial să rezilieze amiabil contractele aferente loturilor 1 și 2 din Drumul strategic pentru a putea fi scoase la licitație restul de executat, termen care expiră la sfârșitul lunii decembrie 2023. Acest demers evidențiază faptul că numitul Buzatu Dumitru coordonează activitatea numitului Caragață Valeriu.

Cătălin-Alexandru TOMA

La data de 12.05.2023, la ora 11:03:19, numitul TOMA Cătălin-Alexandru este contactat telefonic de KOTI Emeric și poartă următoarea discuție:

TOMA Cătălin-Alexandru: – Hm? Băi, nu, nu, s-a schimbat.. ! Noi am avut o ședință programată la ora 3 care după aia s-a devansat, am făcut-o la unu jumateʼ că a vrut și șeful mare să .. să participe la ea și el a apăsat pe accelerație de … de a prins turbo mașina.

KOTI Emeric: – Dar cred că ăsta s-a… când s-a testat, cred că s-a greșit data.

TOMA Cătălin-Alexandru: – Nu, nu, nu! Nu! ăștia-s aici!

KOTI Emeric: – Păi nu că.. !

TOMA Cătălin-Alexandru: – .. sunt aici deja.

KOTI Emeric: – … fără mine că treʼ să fiu prezent și eu nu pot decât vinerea viitoare. N-are ..!

TOMA Cătălin-Alexandru: – Habar n-am! Nu știu! Eu din considerente cu totul și cu totul subiective, eu nu sunt în încăperea respectivă, drept pentru care știu alții să răspundă la ce spui tu.

KOTI Emeric: – Am înțeles, da, oricum nu are valoare dacă nu sunt și eu, așa că… ! Adică, nu se hotărăște ce am eu de făcut, dacă … își ia cineva angajamentul.. !

Valeriu CARAGAȚĂ

La data de 15.06.2023, la ora 14:01:07, numitul BUZATU Dumitru este contactat de CARAGAȚĂ Valeriu și poartă următoarea discuție:

BUZATU Dumitru: – Vali, mă duc până la Spital dar .. !

CARAGAȚĂ Valeriu: – Sunt aici sus la etajul 3 într-o ședință cu băieții!

BUZATU Dumitru: – .. când vin, vino să văd odată dacă ați terminat cu deconturile alea, cu treburile astea, că.. !

CARAGAȚĂ Valeriu: – N-am terminat că uite asta discutăm de niște hârtii care pur și simplu, ba sunt, ba nu sunt, ba le-a dat constructorul, ba nu le-a dat constructorul. Pentru că au fost niște neconcordanțe care pur și simplu nu s-au concretizat în niște documente finale și ele acuma l-a determinat pe supervizor să facă o balanță de cantități finală! Că n-o mai terminam și acuma stăteam și verificam pe traseu care sunt documentele lipsă.

BUZATU Dumitru: – Frate, a durat 2 ani povestea asta. După profilul discuției de acuma, mai durează încă 2 ani. Eu știu că ăla a semnat niște hârtii și să-mi răspundă ăla repede până mâine, băi de ce le-ai semnat dacă nu erau. Unde-s situațiile aferente că el nu putea să dea niciun certificat de-ăla până când nu avea situațiile aferente în mână să discute cu ele?

CARAGAȚă Valeriu: – Le-a avut în mână, dar a avut 4 situații reeditate, revizuite, cu revenire, cu solicitări care nu s-au mai concretizat.. !

BUZATU Dumitru: –       Păi, la toa…?

CARAGAȚă Valeriu: – … concretizat corespunzător cu realitatea și atunci tot ce n-a fost corespunzător s-a … a făcut supervizorul o balanță de cantități acolo unde nu au fost lucrări certificate, dovedite cu hârtii și așa mai departe și el a făcut o situație finală care nu este o situație de lucrări autentică pentru că lipsesc acele documente.

BUZATU Dumitru: – Eu nu pot să înțeleg treaba asta, nu vreau să o înțeleg, eu .. !

CARAGAȚă Valeriu: – Asta a fost relația cu antreprenorul, domnul președinte… că el tot.. !

BUZATU Dumitru: – Da, dar nu antreprenorul, bre. Eu am supervizorul și băi, tu ce ai făcut ca să realizezi treaba asta? Eu nu discut cu antreprenorul că este supervizorul! Băi, dă-mi.. ! ăla ți-a trimis factură! Tu când vezi factura, îi ceri sau ce i-a trimis lui, cererea de plată și-i ceri adă-mi aia, adă-mi aia, adă-mi aia! Băi, nu mi le-a adus! Atunci, eu îți onorez treaba asta și îți dau pentru asta, asta, asta, pentru asta nu că n-ai ce-ți trebuie! Nu așa e regula?

CARAGAȚă Valeriu: – Păi, așa a fost, domnul președinte dar nu au venit acele.. !

……………………….

BUZATU Dumitru: – … trec de contracte, VALI, le-am închis. ăla cere banii! Noi n-avem, nu știm pe ce treʼ să-i dăm banii? La ce ne chinuim? Băi, vino încoace pentru ce ai, îți dăm, pentru ce nu ai, nu-ți dăm și vino tu și ne cere, adă documente, de ce trebuie.. nu eu vorbesc, vorbesc în numele supervizorului, de ce trebuie să stau eu acuma la coadă la TRANSMIR sau la care dracuʼ mai este acolo și eu nu am o chestiune, ca să nu aud poveștile astea?

…………………………..

BUZATU Dumitru: – Că eu vorbesc cu .. despre treaba aceasta de 3 săptămâni, Vali dragă!

CARAGAȚă Valeriu: – Eu am vorbit cu el dar doar să mă duc eu la BUCUREȘTI. Mă duc eu mâine la BUCUREȘTI să-l bat pe ăla, să-l….să-l strâng de gât, să-l ucid, îmi iau și un pistol.. !

BUZATU Dumitru: – Nu! Dar nu te duci, trimitem pe cineva, dacă este. Nu frate, nu-l strângi de gât! Băi dar te…te somez! Băi dar trimit eu dacă nu poți veni! Băi dar ți le scriu eu, nu i le scriem noi, le scrie el că doar pentru asta intră.. este în contract cu noi, dar problema este că trec lunile. Ne aflăm în luna august, deja. Că după ce vine la noi, mai stăm încă 3 luni!

CARAGAȚă Valeriu: – Da. Eu îl sun imediat după ce închei discuția cu.. !

BUZATU Dumitru: – Eu nu mai pot să mai rezist, Vali, la treaba asta!

CARAGAȚĂ Valeriu: – … îl sun.. îl sun .. îl sun pe supervizor să vină mâine cu ele așa cum le are! Băi, dacă nu.. !

BUZATU Dumitru: – Măi, nu veni mâine dar poți să vii până luni?

CARAGAȚĂ Valeriu: – Nu! Mâine să vină!

La data de 17.06.2023 numitul BUZATU Dumitru îl contactează telefonic pe numitul Savin Emil și-i comunică că la data de 18.06.2023 va veni personal la locuința acestuia din localitatea Cârja, jud. Vaslui. Buzatu Dumitru dorește să poarte discuții cu Savin Emil pe tema deblocării sumelor de bani aferente lucrărilor efectuate de SC Soragmin SRL pe loturile 1 și 2 a Drumului Strategic. Buzatu Dumitru insistă ca Savin Emil să-l aștepte pentru că trebuie să discute o “treabă importantă. La data de 18.06.2023 numitul BUZATU Dumitru a venit împreună cu Marciuc Vasile la ferma piscicolă a lui Savin emil din loc. Cârja, ocazie cu care i-a spus că trebuie să aducă la CJ Vaslui ultima situație de lucrări pentru lot 1 și 2 în vederea întocmirii documentației aferente decontului. Implicarea numitului Buzatu Dumitru în procedura de întocmire a documentației de efectuare a plății către antreprenorul SC Soragmin SRL și presiunea pe care o exercită asupra funcționarilor responsabili denotă că președintele CJ Vaslui urmărește obținerea unor foloase de natură patrimonială în schimbul implicării sale. În acest sens Buzatu Dumitru a trasat sarcini clare lui Caragață Valeriu pentru a-l convinge pe supervizor să elibereze CIP-urile aferente plăților iar apoi președintele CJ Vaslui l-a contactat pe Savin Emil solicitându-i o întâlnire unde vor discuta aspecte importante, care se pare nu puteau fi transmise la telefon. Se observă că Buzatu Dumitru utilizează drept pretext faptul că dorește să pescuiască pe balta martorului denunțător dar în fapt dorește să-i prezinte faptul că s-a implicat în urgentarea efectuării plăților și să-i pretindă un procent din această sumă.

La data de 19.06.2023, la ora 13:17:42, numitul BUZATU Dumitru ia legătura cu SAVIN Emil și poartă următoarea discuție:

SAVIN Emil: – Alo, da?

BUZATU Dumitru: – Moșule, ce faci? Ai fost la mine dar ai plecat!

SAVIN Emil: – Am fost și am plecat, da. Păi dacă nu erați!

BUZATU Dumitru: – Da, știu ! Bun! Am primit atunci repede, am venit cât am putut de repede dar asta e.

SAVIN Emil: – Hm!

BUZATU Dumitru: – …. am dat acolo rapid, văd ce este și să dăm drumul la chestia asta!

SAVIN Emil: – Bine!

BUZATU Dumitru: – Tu ești bine? Când pleci?

SAVIN Emil: – Eu…vineri.

…….

BUZATU Dumitru: – Sănătate multă!

SAVIN Emil: – Mulțumesc!

BUZATU Dumitru: – Fii în formă!

Supervizorul Koti: “Să nu mă pună să fac măgării, că eu nu fac”

Pentru ca deconturile să poată fi făcute către constructor, era nevoie ca supervizorul proiectului, Emeric Koti, să semneze mai multe devize. Ordinea în care trebuia să le semneze l-a cam speriat pe acesta, care i-a cerut managerului tehnic al proiectului să nu fie pus în situația de a face măgării. “La data de 20.06.2023 numitul TOMA Cătălin Alexandru este contactat telefonic de KOTI Emeric discutând pe tema deblocării impasului generat de birocrație privind decontarea sumelor de bani cuvenite antreprenorului SC Soragmin SRL. Principala temă de discuție este găsirea unei soluții pentru deblocarea sumelor de bani către antreprenor precum și a deblocării sumelor de bani aferente garanției de bună execuție din partea antreprenorului. Aceste demersuri au fost trasate ca priorități de către numitul Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, responsabililor proiectului menționat iar aceștia din urmă pun în aplicare sarcinile primite de la Buzatu Dumitru. Numitul Koti Emeric se arată precaut asupra cerințelor lui Toma Cătălin Alexandru și îl atenționează să nu-l determine să facă ilegalități pentru că nu se va conforma.

TOMA Cătălin Alexandru: – Despre niște devize … mi-a zis BOGDAN acuma că ți-a trimis niște devize care trebuie să … !

KOTI Emeric: – Dar de când am semnat eu devizele alea? Devizele generale, când le-am semnat eu vreodată în viața mea?

TOMA Cătălin Alexandru: – Ahhh! Când? Mă întrebai acuma, am zis că de când, am crezut că iarăși le-ai.. le-ai făcut, le-ai trimis de mult și poate nu știu ai mei.

KOTI Emeric: – Da! Nu! Nu!

TOMA Cătălin Alexandru: – Ideea este în felul următor: se solicita de către ADR semnarea din partea voastră și așa pentru că au fost întocmite în baza declarației supervizorului și asta, asta era singura logică pentru care am înțeles că se solicită de către ADR semnătura voastră. Eu știu că tu ai foarte mare dreptate.. !

KOTI Emeric: – Dar … proiectantul… !

TOMA Cătălin Alexandru: – ăh?

KOTI Emeric: – Îmi pare rău, chiar nu pot să vă ajut! Proiectantul semnează devizul general sau beneficiarul!

TOMA Cătălin Alexandru: – Măi, dar asta știu. Asta știu și eu.

KOTI Emeric: – Da.

TOMA Cătălin Alexandru: – Și tocmai îți spuneam că tovarășii de la ADR, având în vedere că noi ne-am întocmit documentele respective, devizele alea generale în baza declarației supervizorului.. !

KOTI Emeric: – Da! Da!

TOMA Cătălin Alexandru: – … vroiau să fie semnate de diriginte și de .. și de…sau de constructor, înțelegi? Și cum noi nu mai avem constructor care să semneze, erai tu următorul pe listă.

KOTI Emeric: – Legislația din România nu mă obligă să fac asta! Domnii de la ADR au blocat două contracte de lucrări! Nu mă…să nu mă pună să fac măgării că nu fac! Aveți management … contractelor. De ce nu trimiteți la Alpha?”, se arată în rechizioriu.

Buzatu: “ Tre’ să găsim ceva o chestie să-i constrângem!”

În urma dialogului cu Valeriu Caragață, supervizorul Koti pare să nu fi înțeles mesajul transmis de la Consiliul Județean, lucru ce-l scoate din sărite pe Dumitru Buzatu. Acesta apelează la Caragață pentru a-l face pe Koti să urmeze ordinele. “La data de 11.07.2023 numitul Caragață Valeriu este contactat telefonic de Buzatu Dumitru rezultând că acesta din urmă este mereu informat despre situația contractuală dintre CJ Vaslui și antreprenorul SC Soragmin SRL, respectiv colectivul din cadrul CJ Vaslui, în frunte cu managerul de proiect Caragață Valeriu. Acesta a reușit să găsească o cale legală pentru a remite antreprenorului banii cuveniți privind reabilitarea drumului strategic din județul Vaslui. Buzatu Dumitru exercită presiuni( are un comportament agresiv verbal) asupra numitului Caragață Valeriu pentru ca acesta să găsească o modalitate de a debloca cât mai rapid sumele de bani către SC Soragmin SRL. Buzatu Dumitru îi sugerează lui Caragață Valeriu de a găsi o modalitate de a-l constrânge pe supervizorul Emeric Koti pentru ca acesta să emită cât mai rapid CIP-urile pe baza cărora să se facă plata către antreprenor. Buzatu Dumitru urmărește ca urgentarea efectuării plății pentru că în același timp cu acțiunile sale acesta pretinde în mod indirect un procent lui Savin Emil din sumele de bani pe care i le va plăti pentru lucrările efectuate de SC Soragmin SRL.

BUZATU Dumitru: – Mersi! Au venit…clienții?

CARAGAȚĂ Valeriu: – N-au venit, dar am discutat cu ei și.. !

BUZATU Dumitru: – Și?

CARAGAȚĂ Valeriu: – … să facă niște documente să vedem exact.. !

BUZATU Dumitru: – Băi, dar să le facă mai repede, futu-i Dumnezeirea mamii lor, astăzi și mâine, dimineață că… cred că treʼ să mă duc să-i bat într-o zi!

CARAGAȚĂ Valeriu: – Da.

BUZATU Dumitru: – Măcar să lămurim … niște situații! Băi, nu le putem pe toate, dar … acuʼ ceia ne întârzie, acuma cu asta, stă el și se scarpină. Parcă-s nebuni! Și ar fi în interesul nostru, nu într-al lor!

……

BUZATU Dumitru: – Nu știu, frate, ce să mai zic! Nu mai știu ce să mai zic! Asta este!

CARAGAȚĂ Valeriu: – Da.

BUZATU Dumitru: – Bine!

CARAGAȚĂ Valeriu: – Bine! Să trăiți!

BUZATU Dumitru: – Bine, Vali! Te ții de ei, te rog eu frumos!

CARAGAȚĂ Valeriu: – Da! Da, da, da, sigur!

BUZATU Dumitru: – .. insistat că dacă nu, dracuʼ, treʼ să găsim ceva o chestie să-i constrângem!

CARAGAȚă Valeriu: – Da. Am înțeles! Bine!

BUZATU Dumitru: – … să mergem mai departe olecuțică!

CARAGAȚĂ Valeriu: – Am înțeles! Știu și înțeleg situația!”, mai scrie în documentele procurorilor DNA 

Savin primește garanții de la Buzatu că se va ocupa personal pentru deblocarea sumelor

Ca nu cumva să piardă zeciuiala, Buzatu îl sună frecvent pe Emil Savin, asigurându-l că va depune toate eforturile pentru deblcarea banilor, după cum se arată în rechizitoriu. “La data de 12.07.2023, numitul SAVIN Emil este contactat telefonic de BUZATU Dumitru, pentru a-l aborda în legătura cu sumele de bani pe care acesta trebuie să le primească de la CJ Vaslui pentru lucrările de reparație și reabilitare executate de SC Soragmin SRL pe loturile 1 și 2 a Drumului Strategic Bârlad-Laza-Codăiești. Până în momentul în care Buzatu Dumitru și Savin Emil să abordeze în mod direct subiectul sumelor de bani pe care SC Soragmin SRL trebuie să le primească de la CJ Vaslui, Buzatu Dumitru a tatonat starea și atitudinea interlocutorului, spunându-i că l-a sunat “voiam să te sun că pur și simplu, voiam să văd ce faci, n-aveam … ! Ești bine?/ Dacă e vreo treabă ceva, îmi spui tu, dar eu te-am sunat să văd ce faci!”. Ulterior deschiderii subiectului privind sumele de bani, Buzatu Dumitru i-a spus direct că se va ocupa personal de deblocarea sumelor de bani și că nu mai trebuie să vorbească aceste aspecte prin intermediul convorbirilor telefonice. Această atitudine duplicitară semnifică faptul că Buzatu Dumitru i-a dat garanții numitului Savin Emil că se va ocupa personal de deblocarea sumelor de bani dar îi dă de înțeles că acest ajutor va trebui răsplătit, respectiv cu un procent din suma pe care CJ Vaslui o va plăti către SC Soragmin SRL. Imediat ce Buzatu Dumitru s-a asigurat că Savin Emil a înțeles mesajul pe care a dorit să-l transmită i-a cerut să nu mai vorbească amănunte prin intermediul convorbirilor telefonice, spunându-i că va trece și va vorbi personal cu acesta pe “malul bălții”

SAVIN Emil: – Alo, da?

BUZATU Dumitru: – Salut băi, Emile!

SAVIN Emil: – Să trăiți!

BUZATU Dumitru: – Ce faci măi, prietene?

SAVIN Emil: – Dar ce să fac? Treier pe-aici pe la CÂRJA!

BUZATU Dumitru: – Ei, bravo! Păi acuma intrasem și eu în casă. Dacă nu prea am putut treiera azi că … are umiditate mare, 17-18.. !

SAVIN Emil: – Îhî! Îhî!

BUZATU Dumitru: – Și n-am cui îl da acuma deocamdată îl puneam pe-aici, îl depozitam și mi-am adus aminte că de vreo 3 zile voiam să te sun că pur și simplu, voiam să văd ce faci, n-aveam … ! Ești bine?

SAVIN Emil: – Hm! V-am sunat…v-am sunat alaltăieri sau când v-am sunat, da… vroiam să vă mai văd!

BUZATU Dumitru: – Măi, nu te-am văzut, măi, să mă scuzi te rog, că nu știu ce că toată lumea sună aici și.. !

SAVIN Emil: – Îhî! Hm! V-am sunat.. !

BUZATU Dumitru: – Dacă e vreo treabă ceva, îmi spui tu, dar eu te-am sunat să văd ce faci!

SAVIN Emil: – Păi nu, am zis că poate…dați pe-aici să mai vorbim despre…să mai.. ! Am.. m-am încurcat și eu cu TVA-ul, m-am încurcat și eu cu dracuʼ, tu toate (neinteligibil) ..astea că am… sunt dat peste cap cu toate.

BUZATU Dumitru: – Bun, dar aici trebuia terminată povestea aia. Au venit băieții ăia, că era vorba să vină ieri?

SAVIN Emil: – Păi, le-am dat acelea. Le-am dat. Nu le-am dat acolo? I-am dat situația. Vedem cine semnează, că n-are cine semna, nu știu ce .. !

………………

BUZATU Dumitru: – Dar mâine mă ocup eu de asta! Eu am crezut că ați terminat treaba! Eu te sunasem că.. !

SAVIN Emil: – Am terminat? N-am terminat nimica!

BUZATU Dumitru: – .. am rămas la ultima discuție.. ! O termin eu, las-o, dă-i pace că am înțeles.. nu mai vorbim.. ! Voiam să văd ce faci că.. !

SAVIN Emil: – Păi?

BUZATU Dumitru: – .. am zis că mi s-a părut că erai supărat asta când.. !

SAVIN Emil: – Ei, nu sunt supărat!

BUZATU Dumitru: – Bun! De la astea de la treburile astea toate ziua-s supărări, dar așa .. ! Văd că ești bine. Bine! Asta mă bucură!

SAVIN Emil: – Păi dacă treceți.. ! Când aveți, dacă.. !

BUZATU Dumitru: – Măi, vin ..o să vin într-o zi dacă.. ! M-a înnebunit nu altceva și acuma a venit și o tâmpenie cu controalele astea la centrele astea.. !

SAVIN Emil: – Ei, asta e!

…………

SAVIN Emil: – Hai când aveți timp… când aveți timp, să treceți! Vreau să mai vorbesc cu dumneavoastră .. da?

BUZATU Dumitru: – Da, vin să stăm pe malul bălții oleacă și.. !

SAVIN Emil: – Hai!

BUZATU Dumitru: – … mâine văd eu ce-i acolo!

SAVIN Emil: – Da! Bine! Bine! Bine!

BUZATU Dumitru: – Băi, băiatule, treʼ să-i păzești ca pe oi! Hai, pa, pa!”

Toma Cătălin: “Ori președintele face o amnezie datorită vârstei, ori face teatru”

Luna august este, de asemenea, una extrem de solicitantă pentru angajații Consiliului Județean Vaslui implicați în proiectul Drumului Strategic Bârlad- Laza- Codăești. Aceștia sunt chemați la raport la Buzatu în birou, de unde primesc noi ordine. În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că supervizorul proiectului Emeric Koti continuă să facă probleme baronului PSD. “La data de 10.08.2023, ora 12.21, numitul Caragață Valeriu este contactat telefonic de către numita Obreja Ana-Maria, secretara numitului Buzatu Dumitru, care îi transmite că a fost “căutat de șef și era urgent”, ceea ce reprezintă că președintele CJ Vaslui dorea să-i traseze noi sarcini pentru a urgenta întocmirea documentației decontului pentru SC Soragmin SRL. La data de 10.08.2023, ora 15.49, numitul Toma Cătălin Alexandru este contactat telefonic de către numita Obreja Ana-Maria, secretara numitului Buzatu Dumitru, care îi transmite că este “invitat la șef”, ceea ce reprezintă că cel dintâi trebuie să meargă la cabinetul președintelui CJ Vaslui, unde i-a trasat sarcini pentru a urgenta întocmirea documentației decontului pentru SC Soragmin SRL.

Controlul exercitat zilnic de către numitul Buzatu Dumitru asupra managerilor proiectului Drumului Strategic evidențiază presiunea pe care acesta o exercită pentru a urgenta întocmirea documentației decontului pentru SC Soragmin SRL. Acest demers este unul de importanță deosebită pentru numitul Buzatu Dumitru deoarece se interesează zilnic de această procedură și dorește să fie informat de îndată de orice acțiune se întreprinde de funcționarii responsabili din cadrul CJ Vaslui. (…) La data de 25.08.2023, ora 09.54 și la ora 13.03 numitul Toma Cătălin Alexandru, managerul tehnic al proiectului Drumului Strategic, ia legătura telefonic cu Koti Emeric, supervizorul proiectului, respectând în acest fel sarcinile trasate anterior dă către Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, care i-a transmis că trebuie să-l determine pe Koti Emeric să efectueze documentele care cad în atribuțiile acestuia pentru a urgenta întocmirea documentației aferente decontului către SC Soragmin SRL. Numitul Koti Emeric afirmă că a mai avut o astfel de convorbire telefonică cu numitul Caragață Valeriu și era prezent și Buzatu Dumitru. Supervizorul a înțeles mesajul pe care a dorit să-l transmită numitul Toma Cătălin, că va da curs sarcinilor trasate de către președintele CJ Vaslui.

KOTI Emeric : – Dar știu tot ce vrei să .. ce vrei să mă întrebi, am răspuns la toate cele trei întrebările pe care vrei să mi le pui.

TOMA Cătălin-Alexandru: – Păi, atunci zi-mi răspunsurile din prima ca să nu mai pun eu întrebările!

KOTI Emeric : – Astăzi vine la noi și luni pleacă de la noi, marți la voi!

TOMA Cătălin-Alexandru: – Ah, da? Ok!

KOTI Emeric : – Îhî!

TOMA Cătălin-Alexandru: – Bine! Atunci, e tot ce am vrut să știu!

KOTI Emeric : – Să trăiești! I-am zis și domnului CARAGAȚĂ pe WhatsApp , poți să te uiți… !

TOMA Cătălin-Alexandru: – Da, domnul CARAGAȚĂ e la fel ca și tine, tot în concediu , în lipsa lui.. !

KOTI Emeric : – Dar știe președintele că era cu președintele când i-am scris!

TOMA Cătălin-Alexandru: – Păi.. ! Hmmm!

KOTI Emeric : – Ah, da!

TOMA Cătălin-Alexandru: – Bine, înseamnă că președintele face.. înseamnă că președintele face acuma un .. ori face o amnezie datorită vârstei ori face un teatru ca să știe el că.. !

KOTI Emeric : – Ideea este în felul următor: antreprenorul nu s-a mobilizat.. !

TOMA Cătălin-Alexandru: – Bun! Am reușit!

KOTI Emeric : – … nu s-a mobilizat nici acuma ca din 2019.. !

TOMA Cătălin-Alexandru: – Da?

KOTI Emeric : – .. că tu știi că suntem împreună din 2019.

TOMA Cătălin-Alexandru: – Eu știu că știu. Eu văd că el nu știe dar în fine sau nu vrea să știe.”

Buzatu, către Caragață: “ Pi…a mamii ei de instituție și de tot dacă aici noi nu .. nu putem să-i controlăm pe ăștia”

În aceeași zi în care Toma are discuția cu Koti, Buzatu îl sună pe Caragață. Baronul PSD îi cere acestuia să-l aducă la Vaslui pe supervizorul proiectului pentru a-l determina să emită urgent documentele necesare întocmirii documentației necesare pentru plata lucrărilor. “La data de 25.08.2023, ora 10.54, Buzatu Dumitru îl contactează telefonic pe numitul Caragață Valeriu, managerul proiectului Drumului Strategic, asupra căruia exercită presiune pentru ca funcționarii responsabili din cadrul Direcției Tehnice să urgenteze întocmirea documentației aferente decontului către SC Soragmin SRL. De asemenea Buzatu Dumitru îi trasează sarcini lui Caragață Valeriu de a-l contactat pe numitul Koti Emeric, supervizorul proiectului, și să-l convoace la sediul CJ Vaslui pentru a-l determina să emită urgent documentele necesare întocmirii documentației menționate.

BUZATU Dumitru: – Ei … frate, eu n-am băgat asta în seamă dar oricum ar fi, n-am primit rezultatul de la ăia! Ce s-a întâmplat?

CARAGAȚă Valeriu: – Păi, să-l întreb pe Cătălin că trebuia marți sau miercuri să aducă documentele.

BUZATU Dumitru: – Gata! Îl chem pe Cătălin că … eu …!

CARAGAȚĂ Valeriu: – Da! Marți sau miercuri trebuiau să aducă documentele. Eu așa am vorbit cu doamna Munteanu.

BUZATU Dumitru: – .. nu mai.. nu, nu mai știu ce să mai… ce să mai cred! Este .. ! Pi…a mamii ei de instituție și de tot dacă aici noi nu .. nu putem să-i controlăm pe ăștia. Nu știu ce se întâmplă!

CARAGAȚĂ Valeriu: – Eu am vorbit cu … eu personal am vorbit cu antreprenorul, cu doamna Munteanu și mi-a zis că.. !

BUZATU Dumitru: – Nu, dar eu nu vreau să vorbesc cu antreprenorul! Vreau să.. când te întorci, nu știu când … mi-l convoci pe supervizor… !

CARAGAȚĂValeriu: – .. săptămâna viitoare.

BUZATU Dumitru: – .. că aceala este omul nostru! Băi, du-te-n pi..a mă-tii odată de-aici și vină încoace! Ori te ții de treabă ori nu te ții de treabă! Ai oameni? Dacă n-are, să-i reziliem dom’le, odată contractul ăsta, măcar … paștele mă-sii! Dar el stă aici și stau pe capul meu oamenii toată ziua? Înțeleg și eu, băi … or fi ăia răi, or fi cum or fi, băi dar luni de zile cu banii cheltuiți acu’ doi ani care acuma practic s-au dublat, luni de zile tu stai și-mi faci figuri de-astea ca să mă înnebunească pe mine lumea asta? În mod corect, nu vorbesc de altceva! Așa-i, băi! Băi frate, ți-am făcut, am avut ce-am avut, ne-am lămurit! Dă odată, băi! Dă și tu, dă și tu înapoi și tot așa mai departe! Nu se mai poate treaba asta! Îl caut eu pe Cătălin ..!

CARAGAȚĂ Valeriu: – Eu am să-l sun pe Cătălin să văd!

BUZATU Dumitru: – Lasă-l că vorbesc eu cu el! Nu te mai … ! Când vii înapoi, mi-l aduci pe ăla, îi spui, băi vino încoace că te cheamă la reziliere amiabilă a contractului că nu-i nicio reziliere amiabilă! Nu se poate treaba asta! Nu există raporturi între contractanți de tipul ăsta!

CARAGAȚĂ Valeriu: – Păi, îi spun lui Cătălin să facem o notificare prin care solicităm rezilierea unilaterală ca urmare a neîndeplinirii sarcinilor.. !

BUZATU Dumitru: – Nu, nu, nu, nu acuma, nu! Îl chemi încoace ca să vorbesc eu cu el! Tu-i Dumnezeirea mamii lui de ungur prost! Mă mai aude cineva poate și mă mai dă la comisia asta anti-discriminare.. ! Da?

CARAGAȚĂ Valeriu: – Ei! Poate în cazul ăsta n-ați făcut nicio discriminare, e .. !

BUZATU Dumitru: – Nu, dar … este inadmisibilă băi, povestea asta, frate. Am eu trei săptămâni de când mă țin de coadă, de când am descoperit morișca, de când facem toate astea. Băi, terminați-o odată, băi oameni buni! Acuma să mai aud că mai este ceva de făcut, cred că. Asta ar fi bună tare de tot”, scrie în rechizitoriu. Conform procurorilor DNA, după discuția cu Caragață, Buzatu l-a sunat și pe Cătălin Toma, căruia de asemenea i-a cerut să rezolve problema cu Koti.

BUZATU Dumitru: – N-am primit semnalul!

TOMA Cătălin Alexandru: – Luni ajung la KOTI hârtiile! Atâta știu!

BUZATU Dumitru: – Băi, dă-l în pi..a mă-sii de Koti, băi!

TOMA Cătălin Alexandru: – Dar .. !

BUZATU Dumitru: – Scuză-mă.. că mă aude lumea asta!

TOMA Cătălin Alexandru: – Vă rog să mă scuzați! Asta .. !

BUZATU Dumitru: – Ține lumea asta aici.. ! Îs…îs ani de zile! De unde să ajungă la Koti hârtiile?

TOMA Cătălin Alexandru: – De la constructor.

BUZATU Dumitru: – Cum de la constructor? Că constructorul le-a dat la ăia, toate? Nu mai era nica! De unde asta?

La câteva minute după dialogul cu președintele Consiliului Județean, Toma Cătălin îl contactează telefonic pe Emeric Koti și-i transmite că Buzatu Dumitru l-a convocat la Vaslui pentru a explica de ce nu emite mai rapid CIP-urile în vederea efectuării mai rapid a plății către SC Soragmin SRL. Koti Emeric se supune și confirmă că se va prezenta la CJ Vaslui pentru a da explicații președintelui CJ Vaslui cu privire la discuțiile pe care le-a avut anterior pe aplicația WhatsApp.

Koti, în drum spre Vaslui: “Îmi dau pantalonii jos înainte”?

Ana Maria OBREJA

Pe 28 august, supervizorul Emeric Koti era așteptat în Vaslui precum pâinea caldă. Acesta trebuia să ajungă la Consiliul Județean în jur de ora 11.00, însă pe drum s-a oprit la Transmir, motiv pentru care telefoanele au început din nou să sune. La ora 12:50:01, Toma Cătălin este contactat telefonic de Ana Maria Obreja și poartă următoarea discuție, conform rechizitorului DNA:

“TOMA Cătălin-Alexandru: – Da, vă rog?

OBREJA Ana Maria: – Domnul TOMA sunteți…? A venit cineva la dumneavoastră? Trebuie să coborîți la șef?

TOMA Cătălin-Alexandru: – N-a venit încă domnul Koti, tre’ să apară!

OBREJA Ana Maria: – Tre’ să apară. În cât timp apare?

TOMA Cătălin-Alexandru: – A zis într-un sfert de oră, maxim.

OBREJA Ana Maria: – Bun. Că trebuia să ajungă pe la 11, de asta.

La data de 28.08.2023, la ora 12.51 numitul Toma Cătălin Alexandru îl contactează pe numitul Koti Emeric căruia îi transmite că este așteptat de președintele CJ Vaslui iar supervizorul îi spune că a oprit la sediul SC Transmir SRL (respectiv la sediu SC Soragmin SRL). Numitul Koti Emeric anticipează că se vor face presiuni asupra lui din partea numitului Buzatu Dumitru pentru a urgenta întocmirea documentației aferente decontului sumei de bani către SC Soragmin SRL. La aceeași data, la ora 13.35, în urma discuției pe care numitul Koti Emeric a avut-o cu numitul Buzatu Dumitru la sediul CJ Vaslui, cel dintâi îi solicit lui Toma Cătălin Alexandru biroul său pentru a întocmi niște documente, conform sarcinilor trasate de Buzatu Dumitru.

KOTI Emeric : – Să trăiți!

TOMA Cătălin-Alexandru: – Și dumneavoastră! Pe unde ești?

KOTI Emeric : – Pe drum, în 12 minute îmi zice că ajung la CJ!

TOMA Cătălin-Alexandru: – În cât?

KOTI Emeric : – 12.

TOMA Cătălin-Alexandru: – Ei, înseamnă că n-am mințit, mă! Eu am zis că în 15! Că am fost sunat din secretariat: dar n-a ajuns la dumneavoastră cine trebuia? Tu ai oprit pe la…pe la … ăștia în drum încoace?

KOTI Emeric : – Poftim? Da!

TOMA Cătălin-Alexandru: – Pe la TRANSMIR?

KOTI Emeric : – Da.

……………………………

TOMA Cătălin-Alexandru: – Bine! Ne vedem … ! Nu că și eu-s ieșit acuma, am dus un pachet soției de mâncare și numai bine ne sincronizăm, ajungem în același timp!

KOTI Emeric : – Perfect! Perfect!

TOMA Cătălin-Alexandru: – Bine! Bine!

KOTI Emeric : – Îmi iau o agendă ceva sau îmi dau pantalonii jos înainte?

TOMA Cătălin-Alexandru: – Nu știu, el vrea … nu .. nu știu asta! Vrea … îți dai seama, m-a sunat omul cred că ori vrea să plece și vrea să se vadă cu tine și de asta! Hai! Ne vedem!

KOTI Emeric : – Bine! Salut!

TOMA Cătălin-Alexandru: – Bine, pa, pa!

Amenințați cu demiterea: “dacă este unul, pe ăla îl dau afară dacă până când mă întorc, nu-i gata treaba”

După discuția cu Dumitru Buzatu, supervizorului Emeric Koti i se pune la dispoziție biroul lui Toma, pentru a pregăti o parte din documentație, însă emiterea CIP-urilor continuă să fie amânată, ceea ce-l scoate din sărite și mai tare pe președintele CJ Vaslui. Potrivit rechizitoriului DNA, acesta îi spune lui Toma că va începe să dea afară persoane dacă problema nu va fi rezolvată. “La data de 31.08.2023, ora 10.07 Buzatu Dumitru l-a contactat pe Toma Cătălin Alexandru și i-a cerut în mod imperativ de a urgenta întocmirea documentației aferentă decontului către Sc Soragmin SRL și de a-l convinge pe supervizorul Koti Emeric de a emite CIP-urile aferente plății. Presiunea pe care o manifestă Buzatu Dumitru asupra funcționarilor CJ Vaslui este evidentă și atât de apăsătoare încât Buzatu Dumitru le dă ordine care să fie executate fără ca Toma Cătălin Alexandru să poate aduce argumente în favoarea sa. De asemenea Buzatu Dumitru este foarte impulsiv, utilizând un limbaj injurios la adresa personalului responsabil cu implemnatrea proiectului Drumului strategic din jud. Vaslui și amenințînd cu demiterea celor care nu-i ascultă ordinele

TOMA Cătălin Alexandru: – Da, domn președinte? Alo? Vă rog!

BUZATU Dumitru: – Cătălin, dar Koti a fost rezolvat?

TOMA Cătălin Alexandru: – Da, chiar acuma mai înainte am.. am.. !

BUZATU Dumitru: – .. înaintat către contabilitate?

TOMA Cătălin Alexandru: – Nu! Am înaintat acordul de încheiere a actului adițional de suplimentare deci da, suntem pe.. !

BUZATU Dumitru: – Aia-i altă treabă! Mă refer la plată! El are de plătit de luni de zile și când mă întorc eu înapoi, să fie la plată solicitarea lui!

TOMA Cătălin Alexandru: – Dar nu are… !

BUZATU Dumitru: – Nu, nu… ! Nu vreau să aud nica! Transmir, el mi-a spus!

TOMA Cătălin Alexandru: – Bine! Da!

BUZATU Dumitru: – Transmir a fost plătit?

TOMA Cătălin Alexandru: – Nu încă!

BUZATU Dumitru: – Băi, nu se poate! Nu se poate!

TOMA Cătălin Alexandru: – Ba da. Nu, dar .. !

BUZATU Dumitru: – Dă-i în Dumnezeii mamii lor azi și mâine dimineață!

TOMA Cătălin Alexandru: – Domnul președinte?

BUZATU Dumitru: – Nu se poate, băi, în 7 luni? Cum, dacă am terminat tot, ce mai este acolo?

TOMA Cătălin Alexandru: – Domʼle, dacă abia alaltăieri au adus hârtiile!

BUZATU Dumitru: – N-au adus hârtiile, băi! Hârtiile îs după 50000 de verificări și dacă este unul, pe ăla îl dau afară dacă până când mă întorc, nu-i gata treaba!

TOMA Cătălin Alexandru: – Da, domn președinte, vă…vă…vă spun!

BUZATU Dumitru: – Bine, gata! Nici nu vreau să mai aud nica!

Dumitru Buzatu, despre angajații CJ Vaslui: “Nenorociții joacă țonțoroiul”

Conform procurorilor DNA, Dumitru îl contactează, în aceeași zi, pe Țuțuianu Mircea pentru a verifica dacă a ajuns la el documentația aferentă decontului plății către SC Soragmin SRL de la funcționarii Direcției Tehnice. “Buzatu Dumitru are o ieșire nervoasă când află că documentația nu a ajuns la Mircea Țuțuianu care în momentul în care intră în posesia documentației va face imediat plata către SC Soragmin SRL. În acest sens Buzatu Dumitru reiterează ideea că va demite pe oricine nu-i ascultă ordinele și-și manifestă atitudinea de dezaprobare față de supervizorul Koti Emeric și Toma Cătălin Alexandru. Această atitudine de impulsivitate manifestată de Buzatu Dumitru care se manifestă sub forma unei presiuni sufocante asupra funcționarilor CJ Vaslui este justificată de faptul că președintele CJ Vaslui conștietizează că momentul în care se va efectua plata către SC Soragmin SRL este aproape și în acest fel va putea primi procentul de 10% pe care l-a pretins lui Savin Emil din suma pe care CJ Vaslui o va deconta, cu implicarea lui Buzatu Dumitru, către SC Soragmin SRL.

ȚUȚUIANU Mircea: – Alo?

BUZATU Dumitru: – Salut, Mircea!

ȚUȚUIANU Mircea: – Să trăiți, domn președinte!

BUZATU Dumitru: – Mircea, n-au ajuns la tine documentele de plată ale TRANSMIR-ului, nu?

ȚUȚUIANU Mircea: – Nu! Nu! Nu!

BUZATU Dumitru: – Că nenorociții ăia joacă țonțoroiul cu mine după ce … după nenumărate, îl chem pe Koti, le aduce tot, KOTI semnează tot. Ce mai au ei de făcut? Că de 4 zile … !

ȚUȚUIANU Mircea: – Koti a dat…a dat documentele semnate, Koti?

BUZATU Dumitru: – Bineînțeles! Tot! Ei n-au nicio atribuție, nenorociții, decât să verifice să vadă dacă au documentele.

ȚUȚUIANU Mircea: – Cam așa este, da. Dar domnul Toma ar trebui să vă răspundă la întrebarea asta.. !

BUZATU Dumitru: – Eu acuma i-am spus și i-am spus că dacă .. că ăsta-i țonțoroi jucat de ei, numai ei au făcut toată .. !

ȚUȚUIANU Mircea: – Asta-i clar, da!

BUZATU Dumitru: – Dacă este, pe ăla îl dau afară primul când mă întorc în două ceasuri de la unitatea militară! Pentru prima dată .. nu scapă ăla de mine! Freacă menga? Dar nu de asta! În fiecare zi am sunat, să știi!

ȚUȚUIANU Mircea: – Da, el n-a știut că căutați poate hârtiile!

BUZATU Dumitru: – Băi zic, a ajuns la Mircea documentele? Și zic, băi, poate or fi ajuns și nu știu eu.

ȚUȚUIANU Mircea: – Nu, nu, nu, nu, nu! Nu! Nu! Dar eu uite, eu o să vă anunț când ajung la mine ca să … !

BUZATU Dumitru: – Bine!

La data de 01.09.2023. ora 13.47 Buzatu Dumitru îl contactează pe Țuțuianu Mircea și-l întreabă dacă a ajuns la acesta documentația aferentă decontului sumei de bani către SC Soragmin SRL. Mircea Țuțuianu îi răspunde că încă nu a ajuns documentația la el iar Buzatu Dumitru nu-și poate explica întârziere funcționarilor din cadrul Direcției Tehnice

BUZATU Dumitru: – MIRCEA, a ajuns la tine ce vorbeam noi de la ăștia de la Tehnic?

ȚUȚUIANU Mircea: – Acuʼ 2 ore nu erau, domn președinte! Eu a trebuit să ies puțin că oricum astăzi îmi luasem o zi de concediu dar ..că am avut de rezolvat niște treburi prin oraș, dar .. !

……….

BUZATU Dumitru: – Băi, cred că nu-s sănătoși! Cineva acolo îi.. le face ceva, le pune în cafea, le pune … !

ȚUȚUIANU Mircea: – (râde) Da. Ajung eu acuma la birou și vă dau de veste dacă este vreo noutate!

Directorul economic al CJ Vaslui, către Buzatu : “Suntem pe ultimul metru, nu pe ultima sută de metri”

Mircea ȚUȚUIANU

La data de 06.09.2023, ora 18:04:34 numitul Buzatu Dumitru îl contactează pe numitul Țuțuianu Mircea căruia îi solicită să-i comunice stadiul documentației aferente decontului către SC Soragmin SRL, care îi transmite că încă nu au ajuns documentele la el iar Buzatu Dumitru are o reacție de dezaprobare șu supărare. Mircea Țuțuianu îi transmite că facturile sunt întocmite deși mai are de primit niște documente de la Emeric Koti. Faptul că facturile au fost întocmite fără a avea toate documentele necesare denotă presiunea pe care angajații CJ Vaslui o resimțeau din partea lui Buzatu Dumitru pentru a efectua cât mai rapid plata către SC Soragmin SRL. Aceste aspecte denotă presiunea pe care Buzatu Dumitru o pune asupra funcționarilor din cadrul CJ Vaslui pentru a urgenta întocmirea documentației decontului sumei de bani către antreprenor precum și implicarea totală a președintelui CJ Vaslui în această problemă. Țuțuianu Mircea își ia angajamentul că până luni, 11.09.2023, plățile vor fi făcute către SC Soragmin SRL.

BUZATU Dumitru: – MIRCEA.. ăh.. dar zi-mi o chestiune: au ajuns chestiile alea la tine de la .. LOTUL 1, 2, 5 câte ai făcut..?

ȚUȚUIANU Mircea: – O parte. Mai așteptau două documente .. !

BUZATU Dumitru: – Doamne!

ȚUȚUIANU Mircea: – … de la București care trebuiau semnate. Deci, au fost refăcute și înțeleg că le-a trimis astăzi pe curier Koti.

BUZATU Dumitru: – Doamne ferește!

ȚUȚUIANU Mircea: – Dar în 9…. foarte…90% după ani de zile se pare că-i gata. Mâine-poimâine ar trebui să am toate documentele și să fac referatele de plată. Dar 90% din documente sunt la noi în instituție semnate, parafate, de toată lumea dar aceste două centralizatoare au trebuit refăcute.

BUZATU Dumitru: – Băi frate! Băi frate! Băi frate! Băi frate! Băi frate, băi!

ȚUȚUIANU Mircea: – Facturile sunt întocmite, îs făcute corect, le-am verificat pe sumele din acordurile de reziliere… !

BUZATU Dumitru: – Ok!

ȚUȚUIANU Mircea: – .. deci nu avem. Suntem pe ultimul metru nu ultima sută.

BUZATU Dumitru: – Băi, poate poți să faci ceva să închidem povestea asta că treʼ să mă duc să sar în BÂRLAD, băi!

ȚUȚUIANU Mircea: – Dar nu mai.. nu mai … nu se mai poate prelungi mai mult de atât! Deci, e pe gata!

BUZATU Dumitru: – Dar îți dai seama că dacă se mai lungește oleacă, intrăm în octombrie!

ȚUȚUIANU Mircea: – Nu, nu, nu! este exclus! Cel târziu luni se fac plățile! Îmi iau eu marjă mâine și poimâine dar luni… luni se fac plățile.

BUZATU Dumitru: – Dacă ajung…dacă ajung rapid, tu.. atunci, cât mai repede să scăpăm odată de treaba asta că nu-i problema de rapiditate dar la COSTEL este presiune mare.

ȚUȚUIANU Mircea: – Da, da, da și nu are și măcar de-aici să fie! Înțeleg!

BUZATU Dumitru: – Și ăla n-are și atunci băi, dă-i drumul de aici că pot și eu să-i spun băi așteaptă că nu știu că altfel îi mai dă… bagă o execuție lui ceala și ce ne facem?

ȚUȚUIANU Mircea: – Da, da, da. Nu, eu … chiar dacă nu depinde de mine, analizând astăzi în detaliu stadiul în care sunt, pot să îmi iau eu angajamentul că cel târziu luni se … se rezolvă treaba.

BUZATU Dumitru: – .. COSTEL avea … LDP-ul.. !

ȚUȚUIANU Mircea: – Da, da, da.

BUZATU Dumitru: – .. LDP-ul avea nevoie de unu-două. Nu mai este posibil luna aceasta sau este posibil?

ȚUȚUIANU Mircea: – Să văd ce mai pot face mâine dimineață înainte să dau proiectul că mâine se dă dispoziția!

BUZATU Dumitru: – ăh … vezi ce poți face dar nu dă drumul nimeni până când nu vorbesc eu cu tine! Da?

ȚUȚUIANU Mircea: – Am înțeles!

BUZATU Dumitru: – Dar dacă e posibil să facem… !

ȚUȚUIANU Mircea: – Da?

BUZATU Dumitru: – … dar nu dăm drumul că am discutat cu implicații și am o soluție. Da? Treʼ s-o vorbesc eu cu tine! Tu vezi ce putem face, da?

ȚUȚUIANU Mircea: – Da, da, da. Da! Da!

La data de 07.09.2023 numitul Savin Emil a mers la biroul numitului Buzatu Dumitru, din incinta CJ Vaslui, unde au purtat o discuție pe tema deblocării sumei de bani pe care CJ Vaslui, în calitate de autoritate contractantă, trebuie să o deconteze către antreprenorul SC Soragmin SRL, administrat în fapt de Savin Emil. În cadrul discuției Buzatu Dumitru a reafirmat sprijinul pe care-l acordă numitului Savin Emil pentru decontarea sumei, în cuantum de apr. 15.000.000 lei, afirmând că “de fiecare act l-am tras cu dinții de la dânșii”. Acest aspect evidențiază implicarea totală a numitului Buzatu Dumitru în rezolvarea acestei situații, în condițiile în care acesta nu are atribuții privind întocmirea documentelor necesare efectuării plății către antreprenor. În acest sens, responsabilii acestui proiect sunt Caragață Valeriu, managerul de proiect, și Toma Cătălin Alexandru, managerul tehnic al proiectului- ambii funcționari publici în cadrul CJ Vaslui împreună cu Emeric Koti, supervizorul proiectului. Buzatu Dumitru i-a transmis lui Savin Emil că l-a chemat pe supervizor pentru a semna documentele necesare în vederea decontării sumelor de bani către antreprenor. În acest sens Buzatu Dumitru l-a chemat pe Emeric Koti la CJ Vaslui, unde “l-a frecat, l-a speriat, i-a dat de toate”. Totodată Buzatu Dumitru îl liniștește pe Savin Emil în privința supervizorului Koti Emeric, afirmând că pe viitor “Nu mai apucă el să facă de-astea, puiule! Nu mai apucă, că i-am spus eu lui care-i treaba”.

Chemați, la ordin, în biroul șefului

Pe 11 septembrie, Buzatu îl contactează din nou pe Mircea Țuțuianu pantru a afla în ce stadiu se mai află procedura întocmirii documentației aferente decontului către SC Soragmin SRL. Nici de această dată, răspunsul nu e pe placul lui, motiv pentru care vrea să organizeze o ședință la el în birou. Iată ce mai scrie în rechizitoriul procurorilor DNA. “La data de 11.09.2023, ora 15.13, numitul Buzatu Dumitru îl contactează pe numitul Țuțuianu Mircea, rezultând că Țuțuianu Mircea este responsabilul din cadrul Direcției Economice care trebuie să efectueze plățile după ce primește de la Direcția Tehnică documentele justificative. Buzatu Dumitru îi solicită să-i comunice stadiul procedurii întocmirii documentației aferente decontului către SC Soragmin SRL. Buzatu Dumitru se arată nemulțumit de faptul că funcționarii din cadrul Direcției Tehnice nu reușesc să finalizeze documentele care revin atribuțiilor acestora pentru a putea fi înaintate către Direcția Economică și să fie efectuată plata către SC Soargmin SRL. Atitudinea numitului Buzatu Dumitru este una autoritară și nu acceptă nicio scuză pentru eventualele întârzieri care ar putea duce la decalarea efectuării plății către SC Soragmin SRL.

BUZATU Dumitru: – MIRCEA, unde ești?

ȚUȚUIANU Mircea: – Pe la etajul 3 într-o ședință la drumul ăsta strategic.

BUZATU Dumitru: – Cu cine ești acolo?

ȚUȚUIANU Mircea: – Ei, cu domnul Agafiței, Toma și restul trupei.

BUZATU Dumitru: – Bun! Și? Ce hotărăsc ei acolo? Ia coborîți la mine cu toții acolo, spune .. ca să aud eu ce .. !

ȚUȚUIANU Mircea: – (râde)

BUZATU Dumitru: – Să vină toată lumea la …. jos la mine! Vino și tu că cu tine am altă treabă! ăh…Mircea?

ȚUȚUIANU Mircea: – Da?

BUZATU Dumitru: – Dar nu înainte de a fi făcută plata către ăla!

ȚUȚUIANU Mircea: – Să venim după ce facem plata?

BUZATU Dumitru: – Adica asta dacă …. înseamnă că să veniți după ce faceți plata, înseamnă că deja a fost făcută de mult și voi acuma sunteți în drum spre mine!

ȚUȚUIANU Mircea: – Înseamnă… înseamnă că o să cobor doar eu, în cazul ăsta!

BUZATU Dumitru: – Da. Păi dar dacă ei .. dacă ei n-au făcut referatele și astea, să nu mai vină, dar să nu vină trei luni!

ȚUȚUIANU Mircea: – (râde) Haideți că cobor eu și vă explic .. ! Vă dau detalii!

BUZATU Dumitru: – Nu, nu se poate! Nu .. n-accept niciun detaliu!

ȚUȚUIANU Mircea: – Momentul este din ce în ce mai aproape.

BUZATU Dumitru: – Nu, nu, n-accept niciun detaliu. Să vină toți încoace că mă răfuiesc eu cu ei acuma!

ȚUȚUIANU Mircea: – Da! Bine! Să trăiți!

BUZATU Dumitru: – Nu se poate! Nu se poate să trecem în luna noiembrie cu chestia asta! Să vină încoace! Spune-i că i-am invitat pe toți!”

“Până ajunge Mircea la birou, să fie acolo”

Pe 13 septembrie, Dumitru Buzatu îl contactează, din nou, pe Cătălin-Alexandru, managerul tehnic al proiectului Drumului Strategic, căruia îi cere ca documentația privind decontul către SC Soragmin SRL să se efectueze urgent, respectiv să ajungă documentația în posesia lui Mircea Țuțuianu, care o așteaptă pentru a face plata. “Toma Cătălin Alexandru se conformează și nu poate da nicio replică numitului Buzatu Dumitru care utilizează un ton imperativ”, mai arată procurorii DNA.

“BUZATU Dumitru: – Băi, ați terminat cu alea, măi, cu .. cu Transmir-ul?

TOMA Cătălin Alexandru: – Cu ce anume? Da!

BUZATU Dumitru: – Unde-s frate? ăh?

TOMA Cătălin Alexandru: – Eu așa știu!

BUZATU Dumitru: – Sunt pe masă la Mircea?

TOMA Cătălin Alexandru: – ăh…. !

BUZATU Dumitru: – Băi, puneți-le odată că ne costă îngrozitor chestiile astea!

TOMA Cătălin Alexandru: – Da, domn președinte! Eu știam că-s gata! Pot să mă interesez acuma să.. !

BUZATU Dumitru: – Du-te și te interesează și să le văd la Mircea, până ce ajunge Mircea în birou să fie acolo!

TOMA Cătălin Alexandru: – Da! Da! Da! Da! DA! Am înțeles! Am înțeles!

Numitul Buzatu Dumitru îl contactează pe numitul Caragață Valeriu, managerul al proiectului Drumului Strategic, asupra căruia președintele CJ Vaslui exercită presiuni pentru a se implica și să urgenteze întocmirea documentației aferente decontului către SC Soragmin SRL. Buzatu Dumitru îi trasează un termen limită lui Caragață Valeriu, respectiv data de 14.09.2023 ora 09.00 până când întreaga documentație trebuie să ajungă la Mircea Țuțuianu, responsabilul cu plata, care trebuie să trimită ordinele de plată spre decont la trezorerie.

BUZATU Dumitru: – Vali, au terminat ăia?

CARAGAȚă Valeriu: – Da, eu sunt!

BUZATU Dumitru: – … netoții ăia care nu mai termină odată cu plata aia?

CARAGAȚĂ Valeriu: – Păi, azi s-au scanat hârtiile și trebuie date în contabilitate!

BUZATU Dumitru: – (înjură) dar a trecut ziua de azi, Vali, mâine.. !

…….

BUZATU Dumitru: – … și cred că n-ai cu cine vorbi acuma! Eu .. tu așa să le spui, măi a zis ăla că vine la ora 9 este aici… !

CARAGAȚĂ Valeriu: – Da, da, da, da.

BUZATU Dumitru: – … dacă totuși vor să facă cu mine discuții de-astea interminabile, atunci mâine la ora 9 ne vedem. Dacă la ora … !

CARAGAȚĂ Valeriu: – Este un referat dar e pentru consultanță, nu-i pentru …. cu plățile astea, da, da, da.

BUZATU Dumitru: – Băi, am ajuns de am rezolvat consultanța? Futu-i Dumnezeirea mă-sii de treabă astăzi și mâine dimineață, știi? Așa spune-le.. ! Nu mai ..cu calm, măi, a zis că mâine la ora 9 el vine să vadă acolo că tre’ să semnez referatele. Nu?”

Noi presiuni la adresa managerului de proiect

În aceeași zi, de 13 septembrie, în jurul orei 16.20, Dumitru Buzatu este contactat de Valeriu Caragață, care îi transmite că întreaga documentație se află la Mitica Iordan, funcționară în cadrul Direcției Economice din cadrul CJ Vaslui, care va încărca până la data de 14.09.2023 toată documentația pe platforma ConectX. Conform rechizitoriului, Buzatu Dumitru îi transmite din nou lui Caragață că “Mircea Țuțuianu așteaptă întrega documentație pentru a putea efectua plata, în acest sens președintele CJ Vaslui exercitând în continuare presiune asupra lui Caragață Valeriu pentru a urgenta întocmirea documentației aferentă decontului.

CARAGAȚĂ Valeriu: – Da, vroiam să vă informez că documentele sunt la doamna Mitica. Ea trebuie să le încarce și sunt toate. Am vorbit cu dumneaei și mâine dimineață le încarcă. Le-a așezat, le-a … orânduit și le pune în ordine, referat și documentele din spate. Le-a scanat și mâine le încarcă.

……….

BUZATU Dumitru: – Nu mai mult că Mircea le așteaptă că tre’ să .. !

CARAGAȚĂ Valeriu: – Da. Da.

BUZATU Dumitru: – … că eu semnez imediat și le așteaptă că tre’ să facă plățile!

Etape parcurse fără documentația necesară

Procurorii DNA au arătat în rechizitoriul pe care l-au înaintat instanței că în demersul lor de a face plățile cât mai repede către Eml Savin, angajații CJ Vaslui nu au respectat întocmai procedura legală. “La data de 14.09.2023, ora 09.01 numitul Caragață Valeriu o convoacă pe numita Iordan Mitica pentru a avea o discuție cu aceasta și cu numitul Crețu Bogdan pentru a urgenta întocmirea documentației aferente decontului către SC Soragmin SRL, având în vedere că la ora 09.00 avea stabilit termen de către Buzatu Dumitru ca toată documentația privind efectuarea plăților să intre în posesia lui Mircea Țțuianu care ulterior să efectueze plățile. Se observă că Iordan Mitica resimte presiunile exercitate și încarcă în platforma digitală ConectX referatele justificative pentru efectuarea plăților fără a avea în posesie toate documentația necesară din partea reprezentaților tehnici zonali. Această acțiune denotă faptul că termenul limită trasat de Buzatu Dumitru a fost comunicat către echipa de implementare și nimeni nu dorește să încalce acest termen deși procedează la parcurgerea unor etape fără a avea documentația necesară.

CARAGAȚĂ Valeriu: – Sărut mâna, doamnă! Vali Caragață sunt! Ce faceți?

IORDAN Mitica : – Bună ziua! Îmi cer scuze, încărcam .. eu încarc referatele fără să mai aștept documentele. Tehnic, eu încă nu am documentele transmise nici în ConectX nici în .. !

CARAGAȚĂ Valeriu: – Am înțeles! I-am dat proces-verbal lui Bogdan și la Lotul 1 și la Lotul 2, i-am dat niște documente și na.. !

IORDAN Mitica : – Păi și să aducă ce vor numai să…. eu dau drumul.. !

CARAGAȚĂ Valeriu: – Ok. Ok.

IORDAN Mitica : – .. să aducă și să încarce în ConectX documentele care sunt necesare și care trebuiesc, care … dacă n-or fi toate.. !

CARAGAȚĂ Valeriu: – Nu trebuie asociate? Nu ar trebui asociate pe…pe..?

IORDAN Mitica : – Eu le-am dat drumul, domnul Caragață! Am .. !”

Buzatu îi transmite lui Țuțuianu că ar trebui să foloască pistolul pentru ca funcționarii să urgenteze întocmirea documentației

În ziua termenului limită, Dumitru Buzatu îl contactează din nou pe Mircea Țuțuianu pentru a se interesa de efectuarea plății către SC Soragmin SRL și a-i transmite că mai acceptă întârzieri. “Atitudinea acestuia este una exasperată, deoarece îi transmite lui Mircea Țuțuianu că ar trebui să folosească pistolul(revolverul) pentru ca funcționarii din cadrul Direcției Tehnice să urgenteze întocmirea documentației care trebuie să ajungă la Mircea Țuțuianu, persoana care trebuie să emită ordinele de plată.( Am zis că să vorbesc întâi cu tine că am uitat revolverul acasă). Mircea Țuțuianu îi transmite lui Buzatu Dumitru că au ajuns în posesia sa prin intermediul platformei ConectX documentația aferentă decontului iar la data de 15.09.2023 va face plățile către SC Soragmin SRL.

BUZATU Dumitru: – Am zis că să vorbesc întâi cu tine că am uitat revolverul acasă. Nu, nu pentru tine!

ȚUȚUIANU Mircea : – Nuu! Nu mai treʼ să-l folosiți!

BUZATU Dumitru: – ăh?

ȚUȚUIANU Mircea : – Nu treʼ să-l mai folosiți că a trimis .. !

BUZATU Dumitru: – Și?

ȚUȚUIANU Mircea : – Și mâine facem plăți!

BUZATU Dumitru: – Mâine, da? Bine!

ȚUȚUIANU Mircea : – Le-am primit acuʼ o oră, totul, prin ConectX și referate și tot, situații de lucrări, tot.

BUZATU Dumitru: – E ok. Nu, vroiam să știu care-i treaba asta că nu te .. nu îți făceam că știu care este maniera în care abordezi tu lucrurile, dar vroiam să văd dacă berbecii aceia au terminat-o odată cu prostia asta.. !

Chintesența întregului demers al lui Buzatu, într-o singură propoziție: “Am satisfacția să aud?”

Pe 15 septembrie, Buzatu își contactează din nou directorul economic pentru a verifica dacă plată s-a efectuat către SC Soragmin SRL. Baronul utilizează expresia dacă are satisfacția de a auzi ce dorește, respectiv dacă i-au fost îndeplinite sarcinile trasate. “Mircea Țuțuianu îi transmite că s-a efectuat plata și că a transmis ordinele de plată către Trezorerie, aspect ce denotă că Buzatu Dumitru dorește să cunoască fiecare acțiune a funcționarilor din cadrul CJVaslui.

BUZATU Dumitru: – Mircea, ce faci?

ȚUȚUIANU Mircea : – La birou!

BUZATU Dumitru: – Am satisfacția să aud?

ȚUȚUIANU Mircea : – Ca întotdeauna, că s-a rezolvat!

……..

BUZATU Dumitru: – De la primăvară spre vară încolo cam foarte rapid, rezolvam problema!

ȚUȚUIANU Mircea : – Da, da, da. Nu, e trimis OP-ul către Trezorerie și n-ar trebui să fie probleme!

În perioada 14-18.09.2023 CJ Vaslui a efectuat către SC Soragmin SRL plata sumelor de bani aferente lucrărilor efectuate de antreprenor pe Lot 1 și 2, conform facturilor nr. 308 și 309 din 04.09.2023.

La data de 18.09.2023, Buruiană Ioan ia legătura telefonic cu numitul Savin Emil căruia îi transmite că ar dori să vină la pescuit împreună cu Buzatu Dumitru la ferma acestuia din localitatea Cârja. Totodată Buruiană Ioan i-a transmis că Buzatu Dumitru are o treabă cu acesta( Dar tu ziceai că ai treabă cu el, nu? ) și au stabilit că la data de 22.09.2023 Savin Emil îi va primi pe aceștia pe lacul fermei sale din loc. Cârja. Acțiunea numitului Buruiană Ioan este aceea a unui mesager din partea numitului Buzatu Dumitru care dorește să-i fie remis un procent de 10% din suma pe care CJ Vaslui a decontat-o către SC Soragmin SRL”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Hmmm, și noi stam acum în casa, la căldurica, pregătiți de hrapareala pentru Crăciun, nu-i asa??? Ce contează ca acești GOLAI ne fura viețile, sănătatea, demnitatea, omenia? Important e ca ei sunt smecherii, iar noi suntem sclavii, prostii, incapabilii fără cap (de pe gat sau al poolii!) de care-și bat joc secunda de secunda!!! Am ieșit cei 350.000 în strada sa-i omoram pe golanii hoți și parșivi??? NU!!!

  2. Ce jeguri , ce scursuri, uitați ce ați votat 33 de ani😡😡😡 ce căuta muierea aia in politica, o anal-fabeta , o scursura a societății. Cum are tupeu sa de-a ordine, unor oameni care au învățat pe bune în facultăți, care au dorința de a face ceva bun pentru orașul nostru..asta e mai rea că Elena Ceaușescu.
    Jumătate de oras se zbate in sărăcie, daca nu ar pleca afara, multi ar muri de foame,iar scârbele astea, fura banii prostimii cum vrea secsul lor🤕
    Nu mai votam PSD, ce sa votam, că și ceilalți, sunt tot la fel, scursuri umane🤮🤮🤮

  3. Toți angajații CJ sunt niște ragalii, Toți ar trebui dați afară începând cu liderul de sindicat care la pupat în c.r pe Buzatu mai ceva ca pe nevastă-sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.