spot_img
22.2 C
Vaslui
20-iul.-2024
spot_img

Cum l-a sfidat episcopul Hușilor pe prim-ministrul care și-a pus în gând să-l suprime! (FACSIMIL)

- Advertisement -

JOCUL DE-A MOARTEA… Presiuni incredibile, arestări în miez de noapte, trădări de la cei pe care îi ținea aproape și, peste toate, un curaj teribil, cu rădăcini adânci într-o iubire nesfârșită pentru oameni, pentru Dumnezeu și pentru această țară! Toate acestea le-a trăit episcopul Grigorie Leu, în anii petrecuți în fruntea Episcopiei Hușilor, însă, cu câteva luni înainte de a fi otrăvit de însuși prim-ministrul Petru Groza, totul s-a acutizat. Filele din dosarul de urmărit al Securității arată, mai cu seamă în notele informative, imaginea unui ierarh imposibil de speriat sau de strunit de comuniști. Inteligent, neînfricat și, foarte important, conștient că opoziția sa contra regimului impus de Moscova are toate șansele să-i aducă moartea, episcopul Grigorie devenea, de la o zi la alta, tot mai incomod pentru conducerea atee a țării. Atât de hotărât era să nu bată palma cu „balaurul roșu”, sintagmă pe care o folosea foarte des, încât, în noiembrie 1948, îi trimite două telegrame temutului prim-ministru Petru Groza, căruia îi cere să îi elibereze pe cei doi angajați ai Episcopiei Hușilor, arestați abuziv. Îi spune deschis, fără menajamente: „Concluzia: să ni se aplice la toți rigorile dispozițiilor, să fim închiși”! De ce e important ca toate aceste lucruri să fie cunoscute acum, după 72 de la crimă?! Pentru că „cine nu își cunoaște trecutul, e condamnat să îl repete” (N. Iorga), dar și pentru că aceste vremuri sunt aproape la fel de tulburi ca în 1949, iar un exemplu atât de curat, de bărbăție, curaj și dragoste de țară ar putea fi de folos.

Guvernul „Petru Groza” avea nevoie de o intrigă, cu care să îl prindă la cotitură pe episcopul Grigorie Leu, ierarhul pe urmele căruia sistemul pusese o grămadă de securiști, să îl spioneze pas cu pas. În septembrie 1948, în mod intenționat, Episcopiei i se impune să lucreze și să însămânțeze 50 de hectare în comuna Fălciu, drept „plan de cultură”, deși grâul îi fusese luat. Episcopul Grigorie începe să facă adrese peste adrese, ba și lui Petru Groza îi scrie, pentru a arăta că niciodată nu ar putea să însămânțeze mai mult de 7 hectare, căci nu are grâu, nu are nici cu cine lucra atâta pământ. Episcopul propune ca sesia respectivă să fie luată înapoi de către stat, de vreme ce Episcopia, care doar o administra vremelnic, nu o poate lucra. Era, practic, forma sistemului comunist de a-i găsi pricină și de a-i deschide apoi proces penal pentru „sabotaj”. Într-o noapte i-a arestat administratorul Episcopiei, apoi un referent din administrație. Arestările aveau menirea de a-l peria pe ierarh. Documentele din dosarul de la Securitate arată însă că, deși reacția Episcopului Grigorie a fost imediată, în sensul efectuării demersurilor pentru scoaterea din temniță a celor doi oameni nevinovați, nici vorbă ca acesta să devină, speriat, mai blând cu noii cârmuitori de țară.

„Și de voi fi să mor, voi fi pentru mine așa cum mă știi, mulțumit că mi-am dus viața frumos”

Comuniștii dăduseră ordin ca nicăieri în întinsul Episcopiei să nu mai fie distribuite calendare creștin-ortodoxe. Era o primă măsură a ateilor de a scoate din conștiința oamenilor rânduiala bisericii, a sărbătorilor religioase. Din dosarul Securității, mai exact din informările pe care lichelele recrutate le dădeau constant, reiese faptul că episcopul Grigorie își asuma un risc incredibil, luând cu sine, pe oriunde se ducea în județ, mii de calendare, pe care le împărțea pe ascuns credincioșilor. „Deși consilierii referenți nu vor să își ia răspunderea „pe răspunderea mea, calendarul se tipărește la tipografia Episcopiei și tot eu, personal, îl voi distribui”. La protoieria de Tutova am și expediat câteva zeci de mii de exemplare, știu că sunt suspectat, știu că mai ales, de când fiul meu, Vasile Leu, împreună cu preotul Gâldău, din București, a fugit în Turcia și de acolo, în Anglia, sunt suspectat riguros. Chiar IPS Justinian, patriarhul României, se gândește să mă pensioneze, deși l-am servit, în multe probleme. Eu voi face totul ca să fie servită cauza marilor interese naționale. Și de voi fi să mor, voi fi pentru mine așa cum mă știi, mulțumit că mi-am dus viața frumos”, a spus episcopul Grigorie Leu, după cum este consemnat în nota informativă din 13 noiembrie 1948, semnată de informatorul cu numele de cod „Scrutător”.

Grigorie Leu, la cea din urmă slujire: „Nu vă pot spune tot ce simt. Va veni timpul”

Într-una din ultimele sale slujiri în calitate de episcop, pe 7 ianuarie 1949, cu aproape două luni înainte de asasinarea sa, ierarhul Hușilor a oficiat Sfânta Liturghie „Sfântul Ioan” din Huși. Informatorul „Scrutător” era tot pe urmele sale și, în nota informativă dată în aceeași zi, menționează „În ziua de 7 ianuarie 1949, în Biserica „Sfântul Ioan, Părintele Episcop Grigorie Leu, în predica din acea zi, a spus: „Gură am și limbă n-am. Am lacăt la gură. Nu vă pot spune tot ce simt. Va veni timpul”. Oamenii au comentat cu lux de amănunte atitudinea episcopului”, a scris informatorul. Timpul acela însă a părut că nu mai vine, pentru că în scurtă vreme, Petru Groza a decis desființarea Episcopiei Hușilor. Ciudat este că, în documentele adunate în cartea „Episcopul Grigorie Leu, în vâltoarea istoriei”, o lucrare admirabilă și extrem de riguroasă în raport cu toate datele referitoare la viața ierarhului Grigorie Leu, de pe 25 februarie 1949, până la moartea sa, din 1 martie 1949 nu mai există niciun document, care să arate drumul spre moarte al episcopului Leu, reîntoarcerea sa acasă, la Huși, într-o stare extrem de gravă sau despre ultimele sale clipe de viață. Informatorii din jurul său parcă amuțiseră!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.