spot_imgspot_img
8 C
Vaslui
27-apr.-2024

Curajul de a da Bacalaureatul!

- Advertisement -

Un alt fel de performantã!

CURAJ Dacã la Bacalaureatul din varã, Grupul Scolar „Sfânta Ecaterina” Husi a fost singura scoalã din judet cu promovabilitate 0%, dar si cu note ce cu greu au depãsit nota 3, la sesiunea de toamnã… avem o surprizã! Liliana, unul din cei sase elevi de la „Sfânta Ecaterina”, care s-au inscris la Bac-ul de toamnã, a izbutit sã ia la toate discipline note peste 5. Din pãcate, nu a atins pragul mediei 6,00 si a fost respinsã, cel putin pânã la rezolvarea contestatiilor. Rãmâne însã…performanta! Pentru cei care nu înteleg unde este „performanta” în acest caz, trebuie spus cã „Sfânta Ecaterina” s-a transformat, ca atâtea alte scoli din toatã tara, peste noapte, dintr-o scoalã profesionalã, pentru copii, multi dintre ei, cu nevoi speciale, într-un.. liceu, numit pretentios „Grup Scolar”. Asa a vrut sistemul! Elevii ei s-au trezit în postura de…liceeni, obligati sã dea un dificil examen de Bacalaureat, de la egal la egal, cu cei de la licee consacrate. Si, în fata unui asemenea paradox, nu este de mirare cã acesti elevi nu au putut mai mult.

Multi i-au spus Lilianei sã nu mai cuteze sã dea Bac-ul în aceastã toamnã, cã nu are nicio sansã. Bacalaureatul este un examen greu, pentru cei capabili, nu pentru ea, care a fost de fapt la o scoalã profesionalã, iar, la un moment dat, a devenit liceancã. Dar cu atât mai multi erau cei care au descurajat-o, cu atât ea si-a dorit sã mai dea examenul odatã. În varã a luat note de 2 si 3, la Românã, Matematicã sau Geografie, iar în toamnã rezultatul pãrea greu de întors. „Toti mi-au spus, chiar si unele neamuri: <<Liliana, tu esti proastã si nu vei lua. Nu te mai du, sã te faci de rusine. Nu estit tu în stare sã iei un Bacalaureat, mãi, fatã!>> Dar eu am spus cã încerc. Mi-a spus mie o doamnã profesoarã, cã dacã învãt, trebuie sã-mi rãmânã ceva în cap.”, povesteste Liliana. La afisarea rezultatelor, în fata listei pline cu „respinsi”, cu note de 2 si 3 pe linie, ea nu conteneste sã se mire si sã se bucure: „Eu am luat note bunisoare, totusi, vedeti?! Asa mi-am dorit eu, sã nu mai iau 2, 3 sau 4, cã e urât. Râde lumea! Am învãtat cât am putut, toatã vara, singurã acasã, la Podul Oprii. Am venit chiar si la câteva ore de pregãtire. Nu multe, la douã, trei. Mi-au spus si unii profesorii cã nu prea am sanse, dar eu tot aveam în suflet o sperantã.”, spune Liliana, arãtând spre lista pe care este scris numele ei. Cineva o face atentã cã, totusi, nu a luat Bacalaureatul. Media 5,43 nu e de ajuns! Îsi sterge repede cu dosul palmei ochii rosii, priveste speriatã, începe sã plângã din nou si, dupã un timp, zice: „Depun contestatii la Românã si Geografie. Poate-mi mai creste un pic media de la 5,43. Doamne-Ajutã! La Matematicã nu depun, cã e 5 e ca si 10 pentru mine”. Si dacã sansa ar fi mâine, la afisarea rezultatelor finale, de partea Lilianei, ea ar fi singurul elev de la Grupul Scolar „Sfânta Ecaterina”, care a luat Bac-ul, salvând onoarea scolii sale!

Sistemul de învãtãmânt, strategie inechitabilã!

Liliana este unul dintre elevii Grupului Scolar „Sfânta Ecaterina”, institutie transformatã cam… peste noapte, din scoalã de arte si meserii, pentru copii, multi dintre ei, cu nevoi speciale, în institutie licealã. De nevoie, profesorii si elevii au trebuit sã se conformeze acestei decizii ministeriale, desi specificul traditional al scolii a fost acela de a pregãti copii cu posibilitãti intelectuale modeste, ce au tptusi nevoie de o pregãtire pentru viatã. De aceea, nu a mirat pe nimeni faptul cã niciunul dintre acesti copii, odatã pusi sã dea acelasi tip de examen cu licenii de la „Cuza Vodã”, de pildã, l-au picat în masã. La a doua sesiune de Bac, din cei sase cati s-au inscris, douã fete au „îndrãznit” sã îsi mai încerce odatã norocul. Cel putin, Liliana si-a dat silinta si a uimit prin faptul cã, într-o varã, a recuperat materia, trecând de pragul notei 5. Cu toate greutãtile familiale, fata a învãtat singurã cât a putut, a mai venit si la orele de pregãtiri de la scoalã, iar rezultatul nu a întârziat sã aparã. Modest, dar muncit! A obtinut media 5,43: 5,00 Matematicã, 6,00 Geografie, putin peste 5 la Românã. Si dacã, dupã recorectarea tezelor, Liliana va primi sutimile care îi lipsesc pentru media 6,00, ea va deveni primul licean cu Bac-ul luat, de la „Sfânta Ecaterina”. Mult noroc, Liliana!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.