1.7 C
Vaslui
04-dec.-2022

Curse de “motoare” prin centrul Bârladului!

- Advertisement -

IDIOTI PE DOUÃ ROTI Scrâsnetul rotilor pe asfalt si motoarele puternice ale motocicletelor se fac auzite destul de des în municipiul Bârlad, pe strada principalã – Republicii -, proaspãt asfaltatã, atât ziua cât si pe timpul noptii. Nivelurile medii anuale ale zgomotului lângã locuintele situate pe arterele cu trafic intens depãsesc frecvent 70 dB, maximele înregistrându-se constant pe strãzile Vasile Pârvan, Republicii si B-dul Epureanu. Principalele surse de deranj identificate sunt traficul greu, din cauza lipsei unei sosele de centurã si motoarele masinilor si motocicletelor de mare putere, pe timpul noptii în special. Mai multi bârlãdeni, deranjati de zgomotele “întrecerilor” între motociclete, dupã lãsarea noptii, ne-au trimis un e-mail, unde ne relateazã prin ce cosmar trec aproape searã de searã. Politia rutierã dã din umeri, cea localã la fel, iar Garda de Mediu Vaslui a dat de … greu. Asa se face cã oamenii cred cu tãrie cã nesimtitii care îsi tureazã motoarele noaptea o fac cu acordul … politistilor. Ei recomandã primarului municipiului si o solutie: instalarea pe strada Republicii a unor opritoare de vitezã, care sã-i împiedice sã mai facã curse zgomotoase care le tulburã somnul si le dã dureri de cap.

Mai multi bârlãdeni au ajuns în pragul exasperãrii si a neputintei, din cauza motoarelor de masini si mai ales motocicletelor de mare putere, pe care cei care le conduc, în special noaptea, la adãpostul întunericului, le ambaleazã la maxim, trecând cu mult peste numãrul de decibeli admisi legal. Iatã ce e-mail am primit la redactie:

“Suntem un grup de bârlãdeni care locuim pe strada Republicii, în zona Stadion si avem câteva semnalãri privitoare la zgomotul infernal de pe strada Republicii din zona noastrã si nu numai. Este vorba despre acele motociclete de calibru mare care trec noaptea pe strada principalã, ambalate de conducãtorii lor, lipsiti de orice urmã de bun simt si care profitã de lipsa aglomeratiei fie pentru a face curse (dacã sunt mai multi) fie pentru a se <<plimba>> nestingheriti si la viteze mari – fãcând zgomotul de rigoare. Din câte stim noi, aceste motociclete au anumite adaptãri tehnice la teava de esapament pentru a le spori puterea si care sporesc zgomotul produs în momentul accelerãrii – modificãri care nu sunt neapãrat legale. Si chiar dacã sunt, nu putem sã nu ne întrebãm dacã nu existã nici o reglementare cu privire la respectarea orelor de liniste publicã sau la nivel de zgomot pe care un vehicul îl poate face pentru a nu depãsi un anumit nivel al poluãrii fonice. Este inadmisibil totusi ca la ora 12, 1 sau chiar 2 noaptea, sã fim treziti din somn de un zgomot infernal de motor ambalat inutil, atât de puternic încât ne vibreazã geamurile la etajul 4 si chiar pornesc alarmele masinilor pe lângã care trece. Copiii nostri de 3 si 7 ani sau chiar mai mari ani se trezesc speriati noapte de noapte de astfel de motociclisti care trec nu o datã ci de câteva ori dus-întors pe strada Republicii. Fetita unei vecine a stat treazã astã-noapte de la 23.30 pânã la 1.30 când motociclistii s-au hotarât sã schimbe strada. Poate cã ei au dreptul sã-si conducã motocicleta pe unde doresc si cât de repede doresc. Noi, ceilalti – si mai ales copiii nostri – avem dreptul la odihnã si la protectie ? La astfel de ore târzii, dupã o zi de muncã, când te vezi nevoit sã-ti linistesti copilul care plânge din cauza unui mitocan, începi sincer sã te gândesti cum sã-si faci singur dreptate…. Chiar trãim în junglã? Sugestia noastrã ar fi plasarea unui echipaj de politie, din departamentul responsabil (rutier, politia comunitarã, nu stim), în intersectia strãzii Republicii cu strãzile adiacente, câteva nopti la rând si amendarea acestor soferi complet lipsiti de bun-simt si care deranjeazã zeci de familii în toiul noptii pentru simpla lor plãcere de a conduce în trombã un vehicul de mare vitezã. Sau montarea unor opritoare de vitezã, care sã-i împiedice sã mai accelereze peste limita legalã de 50 km/h în oras“, scriu mai multi bârlãdeni în e-mail.

Ce spune legea în aceste cazuri!

În conformitate cu prevederile legale, pentru a putea fi admise în circulatie pe drumurile publice, autovehiculele trebuie sã îndeplineascã conditiile tehnice impuse de normele specifice privind siguranta circulatiei si protectia mediului. Institutia care a elaborat aceste norme si gestioneazã procedurile de omologare ale autovehiculelor este Registrul Auto Român. În datele tehnice ale unui vehicul omologat pentru circulatie ar trebui sã fie înscris nivelul maxim admisibil de zgomot (atât în mers cât si în stationare).

Aceste date nu sunt înscrise în toate documentele de omologare dacã producãtorul vehiculului nu le-a specificat. Pentru depistarea depãsirii nivelului maxim de zgomot trebuie efectuate mãsurãtori specifice cu aparaturã destinatã acestui scop. Procedurile tehnice elaborate de cãtre Registrul Auto Român pentru mãsurarea zgomotului sunt complexe si laborioase, nefiind aplicabile în cazul unui control în trafic iar specialistii RAR care actioneazã în colaborare cu agentii de circulatie nu pot stabili cu exactitate cazurile de încãlcare a acestor norme. De altfel, mãsurarea nivelului de zgomot ar trebui sã se efectueze în cadrul inspectiilor tehnice periodice din statiile autorizate RAR, dar acest lucru nu este inclus în procedurile actuale din lipsa dotãrii tehnice si a unor proceduri adecvate. Politia rutierã nu este dotatã cu aparaturã de mãsurare în timp real al nivelului de zgomot produs de motoarele autovehiculelor. În cazul în care se vor elabora si norme clare care sã permitã agentilor de circulatie sã constate depãsirea nivelului de zgomot produs de vehicule, se vor putea dispune mãsuri de reducere a poluãrii fonice. Actualul cadru legislativ privind circulatia rutierã prevede faptul cã verificarea stãrii tehnice în trafic se realizeazã de cãtre specialisti RAR, iar mãsurile se dispun de cãtre politia rutierã. Cu toate cã OUGR nr. 195/2002 republicatã privind circulatia pe drumurile publice mentioneazã cã depãsirea nivelului de zgomot admis se sanctioneazã, lipsa procedurilor specifice si a aparaturii de mãsurare certificatã si omologatã face ca textul de lege sã nu poatã fi aplicat! Asadar, politia rutierã nu poate face nimic, decât sã-i alunge pe nesimtitii motociclisti, RAR nu trece decât foarte …. rar noaptea prin Bârlad, iar politia localã spune cã cã “tartorii” în circulatia rutierã sunt cei de la Politia Bârlad, ei doar îi ajutã. La fel a fãcut si primarul municipiului Bârlad, Constantin Constantinescu, care ne-a trimis la … politia rutierã, scotând din … calcul politia localã. Oamenii au solicitat sã-i sugerãm primarului sã monteze opritoare de vitezã în zonele unde motociclistii îsi fac de cap noapte de noapte, dar acesta a evitat sã rãspundã dacã se poate sau nu sã-si protejeze alegãtorii de infernul zgomotos al motocicletelor si masinilor de mare putere.

Pentru mai multe amãnunte referitoare la fenomenul poluãrii fonice vã recomandãm sã contactati Registrul Auto Român, din Bucuresti, Calea Grivitei nr. 391, sector 1, site: www.rarom.ro. si sã cereti ca cei de la RAR Vaslui sã-si facã datoria sau Garda de Mediu Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.