spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Cursuri de formare profesională organizate de Direcția Agricolă Vaslui

- Advertisement -

CURSURI… Direcția Județeană pentru Agricultură Vaslui anunță începerea de cursuri de formare profesională în domenii agricole. Astfel, conform legislației în vigoare, DAJ Vaslui este autorizată, de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui, să organizeze cursuri de formare profesională pentru meseriile: Lucrător în cultura plantelor, Lucrător în creșterea animalelor, Apicultor, Legumicultor, Pomicultor și Tractorist agricol.

Ȋntrucât tematica abordată în cadrul cursurilor vizează atât instruirea teoretică cât și cea practică (desfașurată în fermele vegetale, pomicole și zootehnice, de pe raza județului Vaslui), precizăm faptul că, la finalizarea cursurilor absolvenții obțin un Certificat de calificare profesională necesar pentru întocmirea Proiectelor de accesare a fondurilor europene – prin măsurile de susținere financiară din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, dar și util ȋn desfășurarea activităților ȋn domeniul ales. În acest context, în anul 2020, un număr de 119 cursanți au absolvit cursurile de calificare a producătorilor agricoli, astfel: Apicultor 43 absolvenți, Legumicultor 12, Tractorist 26, Lucrător în cultura plantelor 22, Lucrător în creșterea animalelor 16, iar pentru cursurile de instruire aferente PNDR 2014-2020 au participat un număr de 10 beneficiari. De asemenea, pȃnă la această dată, la sediul Direcției pentru Agricultură Județene Vaslui, prin Compartimentul de formare profesională, promovare și elaborare proiecte, au absolvit un număr de 43 solicitanți, după cum urmează: 13 persoane pentru cursul Lucrător în cultura plantelor, 7 pentru cursul Lucrător în creșterea animalelor și 13 pentru cursul Apicultor. În ceea ce privește înscrierea la Cursurile de formare profesională (nivelul II – 360 ore), acestea au un cost de 400 lei / curs, potrivit OMADR nr. 43/2017, se desfășoară pe o perioadă de  3 luni – în baza unui contract încheiat între instituție și solicitant, iar activitățile teoretice de instruire și formare profesională au loc la sediul instituției noastre, situat în strada Eternității,  nr. 1, Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.