spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Dacă aş fi pentru o zi vicepreşedinte, v-aş amaneta pe toţi şi nu v-aţi prinde

- Advertisement -

Supărare mare a cuprins PP-DD-ul de la Neamţ când au realizat oamenii că au fost tranzacţionaţi de Fărcăşanu la bursa portocalie. Duşi de nas în întreaga campanie de don’ Fărcăşanu Mihai care rupea cămaşa de pe el luptându-se cu ciocoii, PPDD-iştii şi votanţii acestora au trăit cu impresia că vor mirosi şi ei vreun oscior de la guvernarea locală şi, de ce nu, de la cea naţională. Iată că acum s-au trezit la realitate, înţelegând că ei fuseseră amanetaţi la amanetul lui Fane de don’ Fărcă’ dinainte de a se naşte filiala de la Neamţ a partidului.

Se pare că acest Fărcăşanu Mihai, inofensiv cum părea el şi mai modest mobilat la mansardă, a reuşit totuşi să ţepuiască, pe lângă statul român, pe toată lumea. Mai întâi şi-a ţepuit colegii de partid care au cotizat considerabil în campanie, cotizaţii care la toamnă se vor regăsi în restul de maxim 3% pe care îl va mai obţine partidul în Neamţ. Apoi se pare că, în nevinovaţia sa, don’ Fărcă’ a adunat şi ceva mălai, spunând că îl duce la Bucureşti, dar soarta a făcut ca sumele să se micşoreze drastic pe drum. Nu în ultimul rând se pare că şi-a ţepuit şi noii aliati care nu înţeleg că problemele penale ale domnului Fărcăşanu se apropie de ecloziune şi vor aduce pe lume pui vii, recidivişti şi incarcerabili, aspect care va dăuna grav imaginii asociate PPDD + PDL + UNPR.

Peste toate acestea, don’ Fărcăşanu are de partea sa o susţinere din eşalonul doi al PP-DD, iar cei din Piatra-Neamţ trebuie să tacă şi să înghită pentru că acest partid este construit în aşa mod încât de la centru se poate desfiinţa orice organizaţie fără drept de apel.

Totuşi, ceea ce a făcut Fărcăşanu vânzându-şi sufletul nu poate rămâne aşa şi pe acest aspect mizează şi cei care i-au alimentat nebunia şi s-au folosit de el ca să subjuge PP-DD-ul în interesele altui partid. În următoarea perioadă vom asista la o execuţie bine meritată a lui Fărcăşanu care şi-a înşelat proprii colegi ce nu vor sta cu mâinile în sân, iar cel mai frumos aspect la această executie este faptul că şi cei din PDL şi UNPR vor fi foarte rezervaţi în a se murdări cu scoaterea lui Fărcăşanu din mocirla pentru că, să fim sinceri, don’ Mihai nu se poate ridica nici la 5% din valoarea domnului Gheorghe Ştefan sau Culiţă Tărâţă, deci e vizibil cu ochiul liber că el nu este din acest film.

Noi nu putem să facem nimic din poziţia noastra decât să îl ajutăm pe domnul Fărcăşanu să îşi umple timpul liber explicând finanţatorilor PP-DD şi, de ce nu, şi noilor aliaţi APEL ce e cu zvonul care zice că pentru a se alia cu USL a solicitat o sumă de 250.000 euro. Suntem absolut siguri că nu ar fi fost capabil domnul Farcasanu să încerce să îşi vândă colegii sau noii aliaţi şi că acest zvon cu 250.000 de euro este doar unul rău intenţionat şi, mai ales, ştim că domnul Fărcăşanu nu poate face aşa ceva pentru că el este un om corect prin definiţie şi nu a cerut bani necuveniţi niciodată în numele lui sau al partidului. Toţi cei care îl cunosc pot confirma oricând bonitatea morala a domnului Fărcăşanu Mihai.

www.ziarpiatraneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.