spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
26-apr.-2024

Dan Marian, ales vicepreședinte al Consiliului Județean cu sprijinul PSD-iștilor

- Advertisement -

VOTAT… Dan Marian a fost ales, din nou, vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, cu 18 voturi “pentru”, opt – “împotrivă” și șase voturi nule. La fel ca în urmă cu două săptămâni, acesta a fost propus de Pro România și nu de ALDE, partidul pe care îl reprezintă în Consiliul Județean. Ba mai mult, acesta a participat la vot împotriva colegului său, Dan Liviu Cain (președintele organizației județene ALDE) și, totodată, propunerea partidului pentru funcția de vicepreședinte CJ. Dan Liviu Cain nu a obținut decât un vot. Propunerea liberalilor a primit 8 voturi “pentru” și 18 – voturi “contra”. Și de data aceasta, mulți dintre consilierii PSD, precum și cei de la Pro România, au votat la vedere, pentru a le demonstra colegilor de partid că nu ies din linia trasată de șefi.

Imediat după prezentarea rezultatelor, Dan Marian le-a mulțumit colegilor care l-au votat. “Vreau să mulțumesc consilierilor județeni pentru increderea acordată. Vă asigur și pe dumneavoastră, și întregul Consiliu Județean de buna mea colaborare. Voi fi același om pe care l-ați cunoscut în acest mandat. Vă mulțumesc mult de tot”, a transmis Dan Marian,

Liberalul Liviu Iacob a numit alegerea celui de-al doilea vicepreședinte drept un “simulacru de vot”. “Vreau să remarc faptul că ați avut colegi care v-au urmat exemplul (n.r. exemplul președintelui Dumitru Buzatu) de a vota nu la cabină, ci la masă. Ați arătat votul la toată lumea, a fost practic un simulacru de vot. Îmi pare rău că nu reușiți să respectați legea în Consiliul Județean”, a spus consilierul liberal. “Domnule Iacob, noi am respectat întocmai legea și eu regret că colegii mei nu vă urmează instrucțiunile, dar nu pot să fac nimic în circumstanțele acestea, așa că ei se comportă așa cum doresc. Dacă veți insista și veți purta un dialog, zic eu, amical multă vreme și s-ar putea ca ei să se conformeze la un moment dat”, a răspuns Dumitru Buzatu.

 

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Inca o dovada a degradarii speciei umane, lada de gunoi a istoriei va deveni neincapatoare. In mare parte vinovati sunt cei care in cabina de vot pot pune stampila pe PSD, PNL, ALDE, UDMR, PRO ROMANIA etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.