DAN MARIAN NU MAI ESTE TARTOR IN PNL!

PNL Vaslui va avea o conducere dominată de vechii liberali

TÃCUT…Senatorul Dan Marian a pierdut în lupta dusã pentru sefia organizatiei judetene a noului PNL, desi spera cã în toamna acestui an va mãslui cumva alegerile si va fi ales sef peste toti liberalii din judet. Sâmbãtã, la Bucuresti, s-a decis cã noul Comitet Executiv Judetean Vaslui a PNL va fi format, preponderent, din membrii vechiului PNL, cu 15 voturi, în timp ce membrii vechiului PDL vor avea 13 voturi. Practic, activitatea politicã a noului PNL la Vaslui va fi coordonatã de Florin Ciurariu si colegii sãi liberali, în timp ce Dan Marian va fi doar copresedinte în conducerea judeteanã, pânã în 2017, când se vor organiza alegeri la judet. De altfel, spun surse participante la sedintã, “Dan Marian a venit galben la fatã, pentru cã vãzuse cã, cu o zi înainte, îl ridicaserã pe vãr-su, iar Elena Udrea a început sã vorbeascã, asa cã se teme cã va urma si el”. Surpriza Consiliului National a fost aparitia în sala de sedinte a lui Marius Arcãleanu, presedintele demis al Biroului de conducere al fostului PDL Vaslui. Arcãleanu, conform unor surse, a avut o serie de discutii cu Vasile Blaga, desi acesta a negat aceastã informatie.

Consiliul National al noului PNL a adoptat sâmbãtã douã hotãrâri cu privire la modul de organizare si de functionare a partidului. Prima este aceea care stabileste cã organizatiile judetene sunt conduse de doi copresedinti, ca si pânã acum, iar pe perioada de valabilitate a dispozitiilor tranzitorii prevãzute de statut conducerea organizatiilor judetene este asiguratã de Comitetul judetean executiv (CJEX) si de Biroul politic judetean comasat paritar. CJEX este alcãtuit, unde existã patru-sase colegii de deputati, din 23 de membri, 7-9 colegii de deputati – din 26 de membri – si peste zece colegii de deputati din 29 de membri, din parlamentarii alesi în judetul respectiv, presedintii organizatiilor interne, cu drept de vot consultativ. Membrii CJEX vor fi desemnati de fiecare partid care a fuzionat, din cadrul Biroului Politic Judetean, respectiv Biroului Permanent Judetean, la propunerea presedintelui organizatiei judetene si supusi aprobãrii în Biroul Politic judetean al fostului PNL si în Colegiul Director judetean al fostului PDL. Conform documentului, ponderea membrilor din fiecare partid în Comitetul judetean executiv a fost stabilitã în urma aplicãrii unor criterii, respectiv 80% rezultatul alegerilor europarlamentare si 20% numãrul primarilor în functie dupã aplicarea OUG 55/2014. Ponderea maximã este 65% la 35%. Asa se face cã, la Vaslui, vechiul PNL a primit majoritatea mandatelor în Comitetul Executiv judetean, cu 15 mandate, în timp ce vechiul PDL a primit doar 13 mandate, deoarece rezultatele obtinute de PNL la europarlamentare au fost mai bune decât cele ale PDL. S-a mai decis si ca, în cazul în care prin includerea parlamentarilor ponderea stabilitã conform prevederii legate de rezultatul alegerilor europarlamentare si cea a numãrului de primari, se inverseazã, se suplimenteazã numãrul membrilor CJEX astfel încât sã se mentinã ponderea calculatã.

Dan Marian rãmâne copresedinte alãturi de Ciurariu, pânã în 2017

În ceea ce priveste organizatiile locale, acestea vor fi conduse de doi copresedinti. De asemenea, conducerea organizatiilor locale este asiguratã de comitetul local executiv si de biroul politic local comasat paritar. Si în cazul Comitetului executiv de la nivel local sunt stabilite anumite criterii pentru membri din care este alcãtuit, în functie de existenta sau inexistenta unui primar din partea celor douã partide. În cadrul Comitetului executiv judetean si local, secretarul general va fi secretarul general al partidului cu ponderea mai mare, iar secretarul general al partidului cu ponderea mai micã este secretar general adjunct. Termenul de înfiintare a Comitetelor judetene executive este 28 februarie, iar al Comitetelor locale executive este 31 martie. Documentul stabileste cã membrii Comitetelor executive judetene si locale îsi pãstreazã functiile din Birourile judetene si locale ale fostelor partide. La desemnarea membrilor CJEX, fiecare partid va desemna si câte doi supleanti, care vor fi cooptati în CJEX în cazul vacantãrii unei pozitii. Cea de-a doua rezolutie adoptatã la Consiliul National al PNL stabileste atributiile Biroului politic judetean, Biroului politic local, ale Comitetului judetean executiv si ale Comitetului local executiv. Comitetul judetean executiv organizeazã si conduce întreaga activitate internã a partidului la nivel judetean între douã sedinte consecutive ale BPJ. “A fost o atmosferã cât se poate de constructivã si, în mare mãsurã, si eficientã. S-au trasat jaloanele pentru ceea ce trebuie sã se întâmple în fiecare organizatie judeteanã”, a spus liberalul vasluian Corneliu Bichinet, dupã sedinta Consiliului National PNL.

Dan Marian a venit galben la fatã, la sedintã. Marius Arcãleanu a avut discutii cu Blaga!

Cât priveste conducerea fostului PDL, adicã senatorul Dan Marian and comp, aceasta a mers la sedinta de la Bucuresti destul de timoratã. Se stia, de ceva timp, cã vechiul PNL Vaslui, adicã Florin Ciurariu, Simona Polak sau Corneliu Bichinet, va prelua conducerea Comitetului Judetean, pe baza numãrului de mandate net superior celui PDL. “Dan Marian era c…t la fund pe el, din cauzã cã vãzuse cum l-a ridicat pe vãr-su, a vãzut cã si Elena Udrea a început sã vorbeascã, se teme cã-l vor lua si pe el”, a spus unul dintre participantii la sedintã. Temerile lui Marian au fost amplificate de prezenta surprizã a presedintelui demis de el de la conducerea PDL municipal Vaslui, Marius Arcãleanu. Acesta a ajuns la sedintã însotit de trei membri ai Biroului Politic local PDL, pe care Marian l-a desfiintat. Conform unor surse, Arcãleanu a avut discutii cu Vasile Blaga, despre situatia de la Vaslui. “Nu pot sã confirm asta, pot doar sã spun cã am vorbit cu mai multi colegi din fostul PDL despre situatia de la Vaslui, despre cum ne-a desfiintat senatorul Marian. Mi s-a spus sã trimit pe hârtie toate problemele de la Vaslui, la Biroul politic national al fostului PDL, am vorbit cu multi colegi de-ai mei, din conducerea nationalã a partidului. Suntem desfiintati abuziv, Dan Marian nu a respectat statutul partidului”, a spus Arcãleanu.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ