spot_imgspot_img
16.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

Dascãli huseni lãsati fãrã salarii de câteva luni!

- Advertisement -

NEVOI Probleme mari cu salariile pentru dascãlii huseni: din cauza bugetelor insuficiente, s-a ajuns ca în mai multe unitãti de învãtãmânt din oras cadrele didactice sã nu îsi fi luat salariul încã din luna iulie! Nici recenta rectificare de buget local nu face minuni, nefiind gãsiti bani decât pentru avansul pe luna septembrie.

Aplicarea, începând cu acest an, a metodei „per capita” la împãrtirea bugetelor institutiilor de învãtãmânt, îsi aratã acum efectele: banii s-au dovedit insuficienti pentru salarii si cheltuielile administrative, iar la nivelul municipiului Husi – desi pare greu de crezut, sunt unitãti (grãdinite si scoli) care nu au plãtit salariile de luni bune. Este cazul Grãdinitei cu program prelungit nr.1 Husi, dar si al Scolii nr.2 sau a Colegiului Agricol, care au probleme cu banii. „Este o situatie care trebuie rezolvatã. Din luna iulie, la Cãminul 1, nu s-a efectuat plata salariilor nici la educatoare, nici la bucãtãreasã, nimeni nu a mai luat un leu”, a sesizat, în plenul sedintei CL, consiliera Georgeta Giosu. „Este o consecintã a repartizãrii banilor pe numãr de elevi. S-au fãcut mai multe clase, desi elevii sunt putini, nu s-au redus posturile si sunt multe salarii de dat. S-a redus drastic numãrul de elevi, de exemplu la Colegiul Agricol, unde sunt mult mai putini elevi decât ar avea nevoie scoala, conform planificãrii initiale aprobate. Se adaugã si cheltuielile administrative mari si s-a ajuns la aceastã situatie. Singura posibilitate este sã asteptãm rectificarea de buget fãcutã la nivel national si sã primeascã si judetul Vaslui sumele de care mai are nevoie sã se acopere salariile pe tot anul”, a explicat Safta Trofin, directorul economic al Primãriei Husi.

Elevi putini, bugete la fel!

Într-adevãr, situatia se datoreazã faptului cã, în raport cu numãrul de elevi estimat si, implicit, cu numãrul de clase planificate, elevii sunt mult mai putini, mai cu seamã la o parte din unitãtile de învãtãmânt din oras. „Eu cred cã ar fi cazul ca atunci când se aprobã de cãtre Consiliul Local planificarea fãcutã de scoli în privinta claselor, sã fim mai atenti si sã nu mai aprobãm fãrã sã verificãm. Si n-as vrea sã fiu rãutãcios, dar cred cã în scolile si grãdinitele cu probleme avem consilieri locali, care ar fi trebuit sã ne informeze din timp asupra acestor probleme”, a spus consilierul Liviu Iacob. Prin urmare, pentru a putea ajunge, pe moment, cu salariile, în unitãtile cu probleme, mãcar pânã la nivelul avansului pe luna septembrie, se vor lua bani din bugetele unitãtilor de învãtãmânt locale, care au acoperite cheltuielile salariale pe anul în curs – cum ar fi, de pildã, Colegiul National „Cuza Vodã”, si se vor repartiza la celelalte institutii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.