spot_imgspot_img
7 C
Vaslui
20-apr.-2024

De 1 Decembrie, un restaurant din centrul Vasluiului oferă gratuit 100 de porții de fasole cu ciolan

- Advertisement -

ALĂTURI DE COMUNITATE… Fasolea cu ciolan a devenit în ultimii ani mâncarea tradițională servită de 1 Decembrie. Iar mulți dintre cei care abia așteaptă să mănânce o porție de fasole spun că nu faptul că este gratis îi face să stea la coadă, ci faptul că aceasta este foarte gustoasă gătită la ceaun, “ca la cazarmă”. Bucătăria restaurantului Crama Domnească din centrul municipiului Vaslui este recunoscută pentru specificul tradițional al mâncării, iar de Ziua Națională nu va face rabat de la regulă, oferind, gratis, 100 de porții de fasole cu ciolan tuturor pofticioșilor care îi vor trece pragul.

O mâncare românească, la ceas de sărbătoare, e oricând bine-venită, pare să-și fi spus Ionel Robac, patronul restaurantului Crama Domnească. Acesta și-a propus să împartă 100 de porții de fasole cu ciolan vasluienilor care, după încheierea festivităților din centrul orașului, se vor îndrepta către localul său. Acțiunea nu se vrea a fi atât un eveniment de brand, cât mai ales o revenire la unitate și tradiții, concepte din ce în ce mai uitate în ultimii ani. Pe lângă porțiile de fasole cu ciolan, restaurantul va da, tot gratuit, și câte un pahar de vin fiert mesenilor. “Ideea aceasta o am de când am luat Crama. Eu nu am cumpărat restaurantul să mă îmbogățesc, l-am luat să pot lăsa ceva copiilor și pentru a face ceva pentru comunitate. Am doi copii care sunt adoptați și mi-am propus ca unuia să-i las cofetăria, iar celuilalt restaurantul. Vom servi porțiile pe tarasă, cu mese, cu fierbătorul de vin, cu tot ce trebuie pentru a ne bucura împreună de Ziua Națională a României”, a declarat patronul Restaurantului Crama Domnească.

De ce se mănâncă, de fapt, fasole cu ciolan de 1 Decembrie

În ultimii, aproape, 20 de ani, fasolea cu afumătură nu a lipsit de pe mesele românilor. Ușor de gătit, dar foarte gustoasă și consistentă, așa poate fi descrisă în câteva cuvinte această mâncare. Este gătită de majoritatea gospodinelor, iar acest fel de mâncare se servește, în special, de Ziua Națională a României. Mâncarea tradițională de 1 Decembrie, în general, se face cu cârnați afumați delicioși, sau cu ciolan, sau costiță afumată. De pe masă nu trebuie să lipsească nici paharul de țuică, un rachiu tradițional românesc, sau de vin fiert. Se spune că bucătarii militari au creat rețeta originală a șnițelului de porc afumat cu fasole. Acest preparat gătit la ceaun este considerat cel mai gustos fel de mâncare de la cantina militară. În urmă cu 20 de ani, vedetele Pro TV sărbătoreau aniversarea postului TV, dar și Ziua Națională, împărțind fasolea cu afumătură în campania “Marea Ciolaniadă”, iar de atunci a devenit mâncarea tradițională care se servește de 1 Decembrie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Frumos gestul său!
    Omul are suflet bun! Mai ales pentru cei nevoiași, chiar este o pomană!
    Sănătate și spor! Trebuie să observați că sunt rari oamenii ca el, restul au interese de a se îmbogăți peste măsură, de parcă duc ceva cu ei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.