31.1 C
Vaslui
01-iul.-2022

De-ale lui Vasile: cultura în centru, micii la ștrand! Păreri pro și contra despre acest experiment (FOTO)

CONTRE… Amenajarea zonei de grătare a manifestărilor prilejuite de Zilele Vasluiului tocmai la ștrand nu le-a adus comercianților, care au plătit către Primărie prețuri destul de „piperate”, pentru chirii, vânzările dorite. O altă anomalie a fost faptul că din ordinul primarului, Vasile Pavăl, terasele ambulante au fost închise la ora 23.00, deși în acea locație zgomotul nu deranja pe nimeni și puteau să stea până mai târziu, având în vedere că oamenii de abia pe la orele 21.00 au început să vină masiv în acea locație. Reprezentanții primăriei  ar fi putut fi mai fair-play. Concertul din Centrul Civic a durat până la 1.30, în prima zi, iar la ștrand activitățile lor nu au beneficiat de aceeași dispensă pe care au avut-o artiștii. Ar fi fost ca o compensare, mai ales că anul acesta s-a făcut experimentul cu zona de grătare diferit amplasată față de concert. Și dacă e să luăm în calcul factorii de risc asupra populației, mai mult zgomot au creat concertele din centrul Vasluiului, decât sfârâitul micilor pe grătare la ștrand, mâncați pe acordurile lui Vali Vijelie. Chiria pe care un comerciant cu o terasă de mici și bere le-a plătit pentru trei zile a fost destul de mare, peste 4.500 de lei, în funcție de terenul ocupat. 12 lei/mp/zi trebuie să plătească un întreprinzător pentru spatiul ocupat la ștrand, plus racordul de apă și electricitate, de asemenea și consumurile aferente. Cei care dețin parcul de distracții pentru copii plătesc la jumătate, adică 6 lei/mp/zi. Aceste prețuri se justifică dacă Primăria asigură un anumit flux de oameni către aceste spații, iar concertele tocmai asta făceau. Pe viitor primarul Vasile Pavăl n-ar fi rău să ia în calcul posibilitatea ca spectacolele să se desfășoare pe stadion, iar grătarele la ștrand, dacă nu se mai dorește ca mirosul de mici să învăluie statuia lui Ștefan cel Mare. Așa ar fi mai echitabil pentru toată lumea.

Comercianții se plâng, mai ales cei care au nevoie de mai mult teren pentru desfășurarea activităților

Comercianții cu terasele de mici au avut mai mult de plată către Primărie, nu mai vorbim de cei cu spațiul de joacă pentru copii. Aceștia se tem că nu se vor închide cu cheltuielile în cele trei zile. „Față de anii trecuți este mai rău poziționată zona comercială. Sigur era mai bine acolo sus, aici nu știu dacă ne scoatem cheltuielile. Nu merită. Nu este în beneficiul nostru, al comercianților. Nu este bine. Aici avem voie doar până la ora 23:00. Lumea începe să vină la ora 21:00. Deci avem două ore de încasări. Nu se poate așa ceva! A fost lume și în prima zi, dar nu se compară. Au fost mai puțini, mai ales în prima parte a zilei”, a spus cel care administrează spațiul de joacă pentru copii. La fel și cei cu terasele. „Normal că încasările sunt mai puține decât în anii trecuți. Ca locație, nu este ideală. Majoritatea merge în centru, iar mulți nici nu știu că suntem la ștrand. Chiar am vorbit cu câțiva oameni și nici nu știau de existența noastră. Cu cine am vorbit eu, cu cine m-am mai întâlnit prin oraș nu știau de terasă. Abia ne putem plăti chiria, de 4.500 de lei pentru trei zile. Nu aș putea spune că merge chiar rău, dar nu este ca înainte. Per total suntem destul de mulțumiți, se putea mai rău”, a declarat unul dintre comercianții care vinde mici și bere. 

Cei care vând vată și porumb fiert spun că e mai bine așa: cultura în centru, masa la ștrand

Cei care nu trebuie să achite chirii mari, fiindcă genul lor de comerț nu le necesită spațiu mai mare, cum ar fi cei care vând vată pe băț sau porumb fiert, salută decizia primarului de a separa activitățile la Zilele Vasluiului: „Am văzut oamenii fericiți după o perioadă lungă în care ei erau doritori de distracție, să iasă în aer liber, să se destindă. Acum au putut ieși la distracție. Multă lume și-a adus copiii și au venit să se simtă bine, toți cu zâmbetul pe buze. Trebuie să fim și precauți știind că există riscul pandemiei. Încasările au fost bune și mai puțin bune, din cauză că spre seară s-a lucrat doar timp de 4 ore, iar în restul zilei oamenii s-au ferit de căldură și au ales să nu vină la terasă sau în parcul de distracții. Imediat cum s-a răcorit vremea, atunci au început să vină. Există și posibilitatea de a fi avut încasări mai mari și să fi fost mai multă lume, dacă nu ar fi fost separate evenimentele. Totuși salut decizia primarului, pe care a luat-o, de a separa distracția de cultură, de a scăpa de fumul de mici și toate celelalte. Locuitorii din zona de desfășurare ar fi fost afectați de fum și de gălăgie. În schimb, nemulțumiți sunt comercianții deoarece încasările au scăzut. Ar fi fost mult mai bine în centru, pentru majoritatea. Suma pentru chirie este aceeași ca în anii trecuți, 12 lei pe mp”, a spus unul dintre comercianții care vinde vată de zahăr, porumb fiert sau sucuri.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Aloo.la tot ce cumperi trebuie eliberat bonul fiscal.. dai banul, iei produsul, iei bonul fiscal… asa esti sigur ca totul este fiscalizat..ma doare undeva de racordul la apa, lumina si chirie..daca v a convenit asa , înseamna ca treaba a mers. Speculanților….si murdari..bleh

    • Numai intr-un oras de kakat in frunte cu un primar securisto-comunist de tot kakatul i se poate da lui Eugen Doga titlul de cetatean de onoare al Vasluiului pt. fix … ZERO MERITE pt. urbea si judetul nostru!
      Da’ la ce altceva sa te astepti din partea unui primar vesnic comunisto-securist decat sa-i dea 500mp de teren in plin oras unui alt fost stalinisto-kgb-ist de talia lui Eugen Doga fost membru al PCUS din 1976, fost deputat al poporului in Sovietul Suprem al R.S.S.M. cat si fost membru al Comitetului de conducere al Uniunii Compozitorilor din URSS și vicepresedinte al Uniunii compozitorilor din Moldova?
      Oare pt. asa ceva au murit in Decembrie 1989 peste o mie de oameni cu gandul ca sacerificiul lor suprem o sa inlature pe vecie din tara toti comunistii si securistii?!?…

      Pt. muzica tiganeasca din filmele “Lautarii” si “Satra” nu Vasluiul trebuia sa-l faca cetaten de onoare (a propops, care onoare?), cj cel mult Partida Romilor, Alianta Democrata a Romilor sau AUR!
      Iar Madalin Voicu n-avea decat sa-l ia chiar in spatiul lui locativ si sa-l faca cetatean de onoare in sufrageria personala!…

  2. 😂 Cei de la DSP nu sunt vaccinați ca nu i-am văzut pe acolo 😂sau are Doamna Vlada totul pus la frigider sa își caute de lucru pe la terasele din oraș? Domnule Primar va felicit pentru ca i-ați fugărit din centru,,, ia sa ne spună cei de la Huși,,,, sau cei cu terasa albastra dece vând bere la minori 😘va pup noapte bună cât despre bâlci, foarte bine o mascarada și o tiganeala totala.

  3. Comercianti? Pardon..Speculanti…
    Deci, Zilele Culturale ale Vasluiului, nu au treaba cu micii si berea..deci se putea si fara acestia. Sa se învete sa taie bonuri fiscale si apoi sa vorbeasca de profit..
    Felicitari d.lui Primar pentru decizie. La fel, Felicitari d.lui Primar si pentru decizia cu suspendarea balciului…o saptamana în care tot orasul era poluat fonic , blocaje, scandaluri, …bravo

    • Se nai mira cineva ca Vasluiul se depopuleaza si ajunge un oras al pensionarilor. Pai cu oameni ca voi, Vaslui poate sa se desfiinteze de maine. In Cluj, pe timpul Untold-ului, nu se plange nimeni de poluarea fonica sau de mirosul de mancare. Ce e drept, mai sunt cativa pensionari tristi care fac gat dar doar atat. In rest, primaria e super fericita ca in fiecare an le intra cateva zeci de milioane de euro in plus la buget in fiecare an. La noi daca se organizeaza ceva, hop iti sar pensionarii in cap ca e poluarea fonica si nu suporta mirosul de mancare. Inteleg ca e greu sa suporti mirosul de mici si de ceafa de porc atunci cand ai o pensie de kkt oferita de PSD, dar aici e tot vina voastra. A=ti votat PSD, acum mancati fasole pe paine in timp ce mirositi mici. Nasol pentru voi. E si mai nasol cand vedeti ca altii se distreaza in timp ce voi stati in casa si va uitati la latrina 3. Asa va trebuie.

      • IOANEEE..rage prostia în capul tau.. festivalul din cluj aduce milioane de euro la buget..spune tu, ce activitati de acest gen se fac la Vaslui…aici se fac activitati care consuma bani publici , nu care aduc venit.
        La strand nu se dau bonuri fiscale , la balci , la fel..deci evaziune curata..trai nineaca pentru speculanti. Statul nu castiga nimic..
        La mintea ta ,care lipseste cu desavarsire , poti compara festivalul din cluj cu balciul vasluian sau cu zilele culturale?

        • „Chiria pe care un comerciant cu o terasă de mici și bere le-a plătit pentru trei zile a fost destul de mare, peste 4.500 de lei, în funcție de terenul ocupat. 12 lei/mp/zi trebuie să plătească un întreprinzător pentru spatiul ocupat la ștrand, plus racordul de apă și electricitate, de asemenea și consumurile aferente.”
          La astea mai adauga impozitul forfetar, ca de aia nu-ti elibereaza bon. Dar deh, eu ma pun cu toti tristii care au net dar le e lene sa dea un search pe gugal. Dar nah, e mai bine sa stea terenul ala nefolosit decat sa incasese primaria bani din chirii? Multi prosti in Vasluiul asta si tu esti un sefulet se pare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here