Pr. Andrei ZAGAN
SÃPTÃMÂNA PATIMILOR …Sãptãmâna care precede slãvita zi a Învierii Domnului Hristos, este, în totalitatea ei, plinã de realitãti istorico-religioase si de semnificatii duhovnicesti. Astfel, Luni, a doua zi dupã ce Domnul Hristos a intrat în Ierusalim, slujbele bisericesti precum si slujba Deniei care s-a sãvârsit Duminicã searã (în rânduiala a Bisericii noastre ziua liturgicã începe în seara zilei precedente, adicã în jurul orelor 16.00-17.00), ni se vorbeste despre minunea smochinului uscat de cãtre Mântuitorului, precum si despre Iosif (fiul patriarhului Iacov) care, prin faptul cã a fost vândut de fratii sãi pentru treizeci de arginti si cã a fost închis într-o groapã întuneacoasã asemenea unui mormânt, este considerat o preînchipuire a lui Mesia. În ziua de Marti se face pomenire despre cele zece fecioare din pilda Evangheliei dupã Matei, capitolul 25, pentru ca si noi sã veghem necontenit, asemenea fecioarelor întelepte, si sã fim mereu pregãtiti pentru a-L întâmpina pe Domnul Hristos. Ziua de Miercuri din Sãptãmâna Patimilor ne pune în balantã douã personaje: o femeie pãcãtoasã care L-a uns pe Mântuitorul cu mir de mare pret si pe Iuda, cel care se numãra între cei 12 Apostoli.
Ce s-a întâmplat în Miercurea Patimilor?
Evanghelistii Matei, Marcu si Luca ne spun cã, în aceastã zi, Mântuitorul se afla în casa lui Simon Leprosul când, o femeie pãcãtoasã, având un vas cu mir de mare pret, s-a apropiat de El si l-a turnat pe capul Lui pe când sedea la masã. Atunci, unii dintre ucenici s-au tulburat, însã Domnul le-a zis cã aceastã ungere s-a fãcut spre îngroparea Sa, stiut fiind faptul cã la iudei trupul decedatului era înfãsurat într-un giulgiu si uns cu miruri. Tot Mântuitorul mai spune cã despre fapta acestei femei se va vorbi în toate locurile si timpurile în care se va propovãdui Evanghelia. Prin urmare, ungerea fãcutã de femeia pãcãtoasã avea sã îi aducã acesteia spãlarea pãcatelor ei si asezarea ei la loc de cinste. Pe de altã parte, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece Apostoli, îndatã dupã aceasta, merge la arhiereii iudei si îl vinde pe învãtãtorul sãu pentru treizeci de arginti. Acesta este momentul în care cu adevãrat încep Patimile Domnului. Dacã pânã acum arhiereii se gândeau cum sã facã sã îl prindã în cuvânt pe Hristos, sã îl denigreze sau chiar sã îl aresteze, momentul în care Iuda merge la ei pentru a se învoi cu treizeci de arginti este momentul în care ei se hotãrãsc si îsi pecetluiesc gândul de a-L aresta pe Iisus si a-L omorî.
De ce aveau arhiereii nevoie de învoiala cu Iuda?
Pentru cã Iisus mai mereu era însotit de multi oameni care voiau sã îi asculte învãtãturile, sã îi vadã minunile, iar o arestare de fatã cu poporul ar fi putut crea o mare tulburare. Era nevoie de un moment în care Iisus sã fie singur sau însotit de cât mai putini oameni, pentru a nu se crea tulburare. De aceea, arhiereii aveau nevoie de cineva din preajma Domnului, pentru a-i anunta când Acesta este aproape singur.
De ce L-a vândut Iuda pe treizeci de arginti?
Din cauza lãcomiei, a invidiei si a lipsei sale de cãintã, prin care diavolul a pus stãpânire pe tot sufletul lui. De mai multe ori Domnul i-a dat posibilitatea de a-si recunoaste greseala si de a-si cere iertare, atunci când El le vorbea ucenicilor de faptul cã unul dintre ei îl va vinde. însã Iuda a preferat sã rãmânã prizonier pãcatului spre a-si duce gândul trãdãrii pânã la capãt.
De ce Miercuri este zi de post pentru tot anul bisericesc
EXPLICATIE…Pentru fapta aceasta josnicã a lui Iuda si a poporului iudeu, Biserica a rânduit ca ziua de miercuri din tot anul sã fie zi de post si de aducere aminte a josniciei si trãdãrii sãvârsite de Iuda, dar si zi a pocãintei noastre prin puterea postului si a rugãciunii. Pocãinta este cea care a fãcut-o pe pãcãtoasã ca din starea ce mai de jos, a desfrânãrii, sã fie ridicatã la starea de mironositã. Lipsa pocãintei a fãcut ca Iuda, cel care se afla în demnitatea de apostol al Domnului, sã cadã în adâncul Iadului prin trãdarea sa care l-a dus, în final, la spânzurãtoare. Tabloul acesta ne înfricoseazã pe fiecare dintre noi atunci când ne gândim la pãcatele noastre, dar, totodatã, ne dã si nãdejde vãzând cât de mare este puterea cãintei si cât de mult poate ierta Domnul fiecãrui dintre noi.
