spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

De mâine, în Slovacia, cine iese pe stradă fără un test COVID negativ este amendat

- Advertisement -

Măsuri extreme în Slovacia, pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. După demararea testării în masă a populației, de luni, cei care vor ieși din casă fără un test negativ riscă să fie amendaţi, informează Mediafax. Slovacia a anunţat testarea în masă a populaţiei încă de la mijlocul lunii octombrie, iar de mâine, cine e prins pe stradă fără rezultatul negativ al unui test COVID va fi amendat de poliție. Potrivit The Guardian, amenda este de 1.650 de euro, în condiţiile în care salariul minim în Slovacia este de aproximativ 600 de euro. Slovacii fac teste rapide antigen, cu rezultat în 30 de minute. Testele antigen nu au rezultate sigure, dar pot identifica 7 din 10 cazuri de infectare. Dacă sunt pozitivi, slovacii sunt supraveghetaţi de medicii de familie şi stau izolați zece zile. Obiectivul slovacilor este să testeze 4 din 5 oameni, în condiţiile în care curba infectării creşte vertiginos, iar vecinii cehi sunt cei mai afectaţi europeni de pandemie, în acest moment. Operaţiunea de testare este organizată de armată. Este al doilea weekend de când se formează cozi în faţa celor 5.000 de centre de testare, în ciuda faptului că sunt 45.000 de cadre medicale implicate. ”Nu există alternativă! Fie restricţii dure, fie testare în masă”, a declarat Jaro Nad, ministrul Apărării din Slovacia.
Citeşte întreaga ştire: De mâine, în Slovacia, cine iese pe stradă fără un test COVID negativ este amendat

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.