spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

Marius Arcăleanu, out din Consiliul Județean!

- Advertisement -
LEGAL… Marius Arcăleanu a fost exclus, cu respectarea statutului, din partid, astfel că zilele acestuia în Consiliul Județean Vaslui sunt numărate

LĂSAT FĂRĂ SPRIJIN… Curtea de Arbitraj a PNL a stabilit că Marius Arcăleanu a fost exclus, cu respectarea statutului, din partid, astfel că acesta pleacă din Consiliul Județean. În acest sens, Prefectura Vaslui a înaintat deja documentele către instituția condusă de Dumitru Buzatu. Locul fostului director al Casei de Asigurări de Sănătate Vaslui în legislativul județean va fi luat de liberalul Dumitru Budui, de la Puiești.

Arcăleanu a fost exclus din Partidul Național Liberal încă din luna martie a acestui an, după ce conducerea formațiunii politice i-a reproșat faptul că, pe durata alegerilor interne de partid, a dus o  campanie virulentă împotriva propriilor colegi. Arcăleanu a bifat astfel a doua excludere din partid după ce în urmă cu câțiva ani a fost pus pe liber și de Dan Marian, președintele de atunci al PNL. Nelu Tătaru, actualul președinte, l-a recuperat și i-a acordat toată încrederea, numindu-l secretarul general al partidului. Din această poziție, Arcăleanu a devenit și candidatul PNL pentru șefia Consiliului Județean în 2020, moment în care derapajele au devenit tot mai grave. În momentul în care s-au declanșat alegerile interne în partid, Arcăleanu s-a înscris în cursa atât pentru președinte al Organizației Municipale Vaslui, cât și la județ. La municipiu a pierdut în fața lui Tudor Polak, iar la alegerile pentru conducerea județeană a schimbat strategia, atacându-l din toate pozițiile pe Nelu Tătaru.

Decizie anticipată

ÎNLOCUIT… Arcăleanu a atacat decizia de excludere la Curtea de Arbitraj a PNL, iar răspunsul final a venit zilele trecute, când forul de la București a stabilit definitiv că fostul director al CAS Vaslui a fost exclus regulamentar. Decizia Curții de Arbitraj era de anticipat, astfel că în toată acestă perioadă Arcăleanu nu a stat degeaba și și-a aranjat apele, transferându-se, neoficial, la Forța Dreptei, partidul înființat de Ludovic Orban. Acum, după ce PNL l-a lăsat oficial fără sprijin politic, Arcăleanu va fi obligat să elibereze scaunul de consilier județean. Potrivit unor surse, în locul lui va veni Dumitru Budui, fostul candidat al PNL la Primăria Puiești.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

14 COMENTARII

  1. Mai,ce aveți cu mine? Am case,am mașini, două facultăți,am parul vopsit,am pantofi cu vârful ascuțit,am dinți de aur,ce vreți să mai am?? Tot nu corespund?!!

  2. Doamne Fereste!Budui vanzator de apa in loc de motorina ,care a inselat oamenii,asemenea specimente promoveaza Onofrei,inculti,nespalati .Ce pregatire are acest Budui?De tot rasul a ajuns PNL-ul………

  3. Eu pe omul asta l-am votat . El era singura șansa atunci sa scăpăm de Buzatu și PSD-ul lor !

    E încă o dovada ca regulile jocului sunt făcute de șmecheri și ca sistemul exista și e rezistent ! Dacă Arcaleanu nu era pe lista aia nu votam , votam orice altceva ce îmi întărea convingerea ca îl poate trânti pe Buzatu !

    Rușine PNL! Acum 2 ani ați mers cu el doar de complezenta sa înțeleg ? Adică sa nu mai votez niciodată PNL , ca-s pe blat cu PSD ! Înțeles ! Așa am sa fac ! Idioți mai sunteți maaaaa!

  4. Nu va mai legati de Marius. Macar atunci cand deschide gura stie ce vorbeste. Si PSD are in Consiliul Judetean persoane din Brodoc care s au drogat prin strainatate, , si acum se dau intelectuali..

  5. Usurel, ca sa inteleg si eu, ca-s cam prost. Nu mi-e catusi de putin simpatic Arcalica asta. De fapt, niciun politician nu mi-e simpatic, i-as trimite la Canal pe toti, daca ar fi dupa mine, sa invete intai sa munceasca si abia dupa aia sa ii conduca pe altii. Dar… de ce sa elibereze functia de consilier judetean? E o functie in care a fost ALES prin vot de cetatenii prosti care poate ca au votat lista si datorita faptului ca numele lui era peacea lista, NU a fost NUMIT in vreo functie publica. Ce, parlamentarii care se plimba de la un partid la altul demisioneaza din Parlament?

    • Ca sa intelegi trebuie sa stii ca parlamentarii au alt regim in comparatie cu consilierii locali, judeteni si primarii. Consilierii locali si judeteni daca schimba partidul sau sunt exclusi isi pierd locul din consiliu iar primarul care isi schimba partidul in timpul mandatului este demis de drept. Parlamentarii se pot plimba cat vor ca doar ei au facut legea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.