spot_imgspot_img
8.8 C
Vaslui
27-apr.-2024

Consilierul județean lovit pe trecerea de pietoni, declarații șocante: „șoferul mă filma în loc sa mă ajute, iar eu țipam de durere!

- Advertisement -
INCREDIBIL… Consilierul Județean Iuliana Teslariu povestește cum șoferul care a lovit-o cu mașina a început să o filmeze cu telefonul mobil în loc să-i acorde primul ajutor.

VICTIMĂ… Consilierul județean USR Iuliana Teslariu a fost victima unui accident rutier petrecut miercuri seara, în apropierea magazinului Aurocor din zona Gării. Victima a fost lovită în plin de un șofer neatent. În urma impactului, femeia a suferit un traumatism cranian și un traumatism de membru inferior stâng. De pe patul de spital, Iuliana Teslariu a  povestit despre reacția, cel puțin ciudată a șoferului care a lovit-o. În loc să-i acorde primul ajutor și să anunțe evenimentul la 112, bărbatul a scos telefonul și a început să filmeze întreaga scenă, în timp ce victima țipa de durere, întinsă pe șosea. Norocul consilierului județean a fost o cunoștință care trecea, întâmplător, prin acea zonă. Autorul accidentului este un bărbat de 41 de ani din comuna Oltenești. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

De pe patul de spital, consilierul județean Iuliana Teslariu, victimă a accidentului rutier petrecut miercuri seara, la trecerea de pietoni de lângă magazinul Aurocor Gară, face declarații șocante. Femeia povestește că a fost lovită chiar pe mijlocul trecerii de pietoni și a fost șocată de reacția șoferului. «Eram pe trecerea de pietoni când am fost lovită. M-a suprins apoi atitudinea șoferului care, în loc să-mi acorde primul ajutor, a început să filmeze cu telefonul. O prietenă de-a mea care era, întâmplător, în zonă și a văzut totul, a fost cea care m-a ajutat și, pe această cale, vreau să-i mulțumesc. Tot ea a fost cea care l-a întrebat pe șofer de ce filmează, în loc să mă ajute și i-a răspuns că face acest lucru pentru a avea probe. Am înțeles apoi că, a doua zi, după producerea accidentului, a venit la spital să se intereseze de soarta mea, gest pe care-l apreciez, dar nu pot să-mi scot din minte momentul în care eu eram întinsă șe șosea, plină de sânge, țipând de durere, și el mă filma cu telefonul mobil”, a povestit consilierul județean Iuliana Teslariu. Martorii accidentului au povestit că victima își parcase mașina la câțiva metri de trecerea de pietoni apoi a intrat în magazin să-și facă cumpărăturile. La întoarcere, a vrut să urce în mașina sa, dar a fost lovită în plin de un autoturism care circula dinspre gară, spre sensul giratoriu din Crucea Gării. Cazul a intrat acum și în atenția polițiștilor care au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. «În data de 23 noiembrie 2022, ora 18:48, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 41 de ani din localitatea Oltenești, județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, a acroșat o femeie în vârstă de 45 de ani din municipiul Vaslui, ce se angajase în traversare pe trecerea pentru pietoni. În urma incidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză,  polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă», a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.