spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
18-apr.-2024

Demisii la Pentagon după ce a fost dat afară de Donald Trump secretarul Apărării

- Advertisement -

Departamentul Apărării american a anunţat că trei membri importanţi ai săi au renunţat la funcţii, a doua zi după ce preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, l-a destituit pe ministrul Apărării Mark Esper.

Potrivit DPA, citată de Agerpres, cei trei sunt James Anderson, şeful direcţiei de politici a Pentagonului, Joseph Kernan, adjunct al ministrului apărării pentru informaţii, şi Jen Stewart, şeful de cabinet al ministrului apărării.

Printre cei care vor ocupa poziţiile vacante se află Anthony Tata, un general de brigadă în retragere, care a făcut comentarii controversate despre islam şi despre fostul preşedinte democrat Barack Obama. Tata va prelua funcţia de şef al direcţiei de politici a Pentagonului, în timp ce Kash Patel, fost consilier al congresmanului Devin Nunes, va deveni şeful de cabinet al ministrului.

Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, a anunţat luni că l-a demis pe ministrul apărării, Mark Esper, părând să folosească ultimele luni de mandat la Casa Albă pentru reglarea de conturi în interiorul administraţiei sale, notează DPA.

Decizia nu a fost total neaşteptată, ţinând cont de divergenţele publice existente între Trump şi Esper pe mai multe subiecte în ultimele luni. Mark Esper se pregătea de ceva vreme pentru perspectiva demisiei sau a destituirii sale după alegerile de la 3 noiembrie, în special dacă Trump ar fi câştigat un al doilea mandat.

Esper l-a înfuriat pe Donald Trump prin opoziţia la ameninţarea preşedintelui că va trimite militari activi pentru a reprima protestele antirasism care au zguduit SUA în vară. În plus, Mark Esper nu a fost de acord nici cu atitudinea de desconsidere a NATO afişată de Trump, au mai indicat sursele. … https://www.digi24.ro/stiri/externe/demisii-la-pentagon-dupa-ce-a-fost-dat-afara-de-donald-trump-secretarul-apararii-1399759

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.