-1.7 C
Vaslui
31-ian.-2023

Denia din Marțea Mare-Pilda celor 10 fecioare

- Advertisement -

SLUJBĂ… În Marțea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pildă celor zece fecioare.  Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica. În această pildă, Împărăția cerurilor este asemănată cu zece fecioare care, luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui.

Menționăm că la evrei există obiceiul ca la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era așteptat de ea și de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospățul de nuntă. Astfel, prin cuvintele „fecioarele au ieșit în întâmpinarea mirelui” nu trebuie să înțelegem că fecioarele au ieșit pe stradă, ci doar din încăperea unde se aflau, în mod firesc alături de mireasă, așteptându-l pe mire.

Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopții, se vestește sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârșite. Fecioarele „neînțelepte” (nebune) vor cere celor înțelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că și candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, sosește mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” și ușa se închide. Vor ajunge și fecioarele nebune, dar vor găși ușa închisă. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”. Hristos a dorit ca prin această pildă să ne descopere importanța pregătirii în vederea judecății de apoi. Această garanție, Dumnezeu a pus-o în aproapele nostru: „Întrucât ați făcut aceasta unuia din acești frați prea mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice faptă virtuoasă se valorifică prin purtarea pe care o avem față de aproapele nostru; este o faptă de dragoste, de milostenie față de dânsul. Milostenia este deci certificatul de garanție al virtuții, că este bine făcută, că duce la Dumnezeu”.

De aici reiese că în vremea postului nu trebuie să ne oprim doar la înfrânare, nevoințe, metanii etc, ci toate acestea trebuie însoțite de milostenie. Din această pildă înțelegem că o simplă virtute cultivată nu ne face moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Fecioarelor nebune nu le-a fost de ajuns fecioria. Lipsa faptelor bune, a milosteniei, le-a făcut pe acestea să nu poată fi alături de Hristos. Nu le-a folosit lupta cu trupul, ferirea de a cădea în păcatul desfrânării, de vreme ce ele sunt privite drept păcătoase. Candelele sunt darul fecioriei, iar untdelemnul este milostenia. Fără untdelemn candelele se sting, adică fecioria dacă nu este însoțită de milostenie nu folosește la nimic.  Pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetată priveghere: „De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni”.

(Sursa crestinortodx.ro – Adrian Cocoșilă)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.