spot_imgspot_img
14.3 C
Vaslui
29-apr.-2024

Deputatul Dan Bordeianu: „Prioritãti în domeniul libertãtilor civile, al justitiei si afacerilor interne”

- Advertisement -

„În perioada 19-20 martie a.c. am efectuat o deplasare la Bruxelles pentru a reprezenta Parlamentul României la lucrãrile Comisiei pentru libertãti civile, justitie si afaceri interne (LIBE). Aceastã Comisie este responsabilã de majoritatea actelor legislative si de controlul democratic al politicilor legate de transformarea Uniunii Europene într-un spatiu de libertate, securitate si justitie. Aceste politici sunt strâns legate de punerea în aplicare a Cartei Drepturilor Fundamentale si de consolidarea cetãteniei europene.

În momentul de fatã, spatiul de libertate, securitate si justitie este considerat piatra de temelie a noii ordini juridice a UE dupã Tratatul de la Lisabona, respectându-se totodatã, pe deplin ordinea juridicã nationalã. În vederea implementãrii acestor obiective a fost adoptatã o strategie multianualã (Programul de la Stockholm 2010-2014), prin care sunt stabilite o serie de obiective legislative, printre care: cetãtenia, transparenta, protectia datelor, combaterea discriminãrii, asigurarea liberei circulatii, controlul frontierelor, migratia, azilul, cooperarea judiciarã si politieneascã. În sedinta Reuniunii Comune a Comisiei LIBE a Parlamentului European si parlamentelor nationale, am analizat prioritãtile viitoare în domeniul libertãtilor civile, al justitiei si afacerilor interne. Pe ordinea de zi am avut urmãtoarele teme: 1) dezvoltarea unei strategii interne de securitate europeanã si întãrirea cooperãrii în domeniul politienesc; 2) politica de emigrare si azil a EU; 3) drepturile fundamentale în era digitalã (supravegherea datelor cu caracter personal); 4) întãrirea cooperãrii în domeniul combaterii criminalitãtii si înfiintarea Parchetului European. Între oficialii care s-au adresat participantilor la reuniune s-au numãrat doamnele Viviane Reding, vicepresedintã a Comisiei Europene, Comisar european pentru justitie, Cecilia Malmström, Comisar european pentru afaceri interne si domnul Juan Fernando López Aguilar, presedintele Comisiei pentru libertãti civile, justitie si afaceri interne a Parlamentului European.

În ceea ce mã priveste, am avut o interventie la panelul 1) – dezvoltarea unei strategii interne de securitate europeanã în care am precizat faptul cã, în cadrul EUROPOL, avem câtiva ofiteri de politie aprecieti de partenerii nostri europeni, însã prezenta româneascã trebuie sã creascã semnificativ si sã se reflecte si în pozitiile de conducere de la nivelul acestei structuri. România este stat de frontierã al UE, iar problemele cu care ne confruntãm sunt mult mai complexe decât cele ale unui stat cu frontiere interioare. Riscurile si amenintãrile cu care ne confruntãm evolueazã continuu, fiind influentate si de conflictele existente în vecinãtatea apropiatã a spatiului european, mai exact în Transnistria, Crimeea. Un alt punct care a suscitat vii dezbateri a fost legat de modul în care trebuie sã intervinã în viitor serviciile de pazã de coastã care opereazã în parteneriat cu FRONTEX-ul pentru recuperarea si salvarea emigrantilor esuati în apele teritoriale ale statelor membre UE. Împortant este sã prevenim decesele care ar putea fi cauzate în astfel de interventii” – Deputat PNL de Vaslui, Dan BORDEIANU, Vicepresedinte al Comisiei pentru apãrare, ordine publicã si sigurantã nationalã

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.