spot_img
30.1 C
Vaslui
21-iul.-2024
spot_img

Deputatul Mihai Botez: “Cei care și-au vândut votul nu vor avea un angajat care să-i servească la primărie, vor avea un stăpân”

- Advertisement -

MOBILIZARE… Deputatul Mihai Botez, candidatul ADU la președinția Consiliului Județean Vaslui, le-a mulțumit vasluienilor, în cadrul unei conferințe de presă susținută joi, la sediul partidului, pentru votul acordat în cursa electorală din 9 iunie. Liderul USR nu a dat afară jurnaliștii prezenți în sală, așa cum a procedat Adrian Solomon de la PSD, ba mai mult, a condamnat astfel de practici de cenzură. La conferința de presă suținută ieri au fost prezenți doar cinci jurnaliști, asta și pentru că cei din conducerea USR au avut neinspirația să organizeze întâlnirea cu presa în același timp cu petrecerea dată de PSD la Gârceni, pentru sărbătorirea victoriei din alegeri. A fost prezentă, în schimb, performera partidului din această competiție electorală, Andreea Vasluianu, cea care a câștigat alegerile pentru Primăria Bogdănești. Aceasta a subliniat care sunt cei trei piloni pe care se va baza în următorul mandat. “ Voi face o evaluare imediată, pentru a vedea unde ne situăm referitor la nevoile comunei, în special în ceea ce privește infrastructura și cum trebuie să alocăm resursele de care dispunem. Evaluarea va fi una constantă, pentru a ști ce facem bine și ce putem să îmbunătățim. Al doilea pilon va fi cel al consultării publice. Activitatea primăriei va fi transparentă și vom oferi un exemplu în tot județul despre cum trebuie gestionată o primărie. Al treilea pilon va fi cel al fondurilor europene, fără de care o comunitate nu se poate dezvolta în mod armonios. Poate va fi greu la început, dar mă bazez pe relația și pe susținerea conducerii județene a USR și a specialiștilor din partid. Sunt sigură că împreună cu ei putem căuta și găsi sprijin la instituțiile județene și naționale pentru dezvoltarea comunei.”

La începutul conferinței de presă, liderul USR, Mihai Botez, a vorbit despre practicile mai puțin corecte ale unor partide în timpul alegerilor locale. “17.124 de vasluieni au votat pentru președinția CJ cu mine și le mulțumesc încă o dată pentru asta. Știu sigur că au dat un vot în cunoștință de cauză și știu sigur că nu au fost voturi cumpărate. Voturile cumpărate sunt cel mai mare rău pentru democrație, iar în această campanie am primit tot timpul semnale de mită electorală cu produse date alegătorilor și chiar bani. Aceste practici dăunează democrației pentru că acel cetățean care și-a vândut votul nu are un angajat la primărie care să îl servească, ci un stăpân. Voturile date USR au fost date pentru un partener al cetățenilor în administrația publică”. Președintele USR Vaslui a subliniat faptul că lucrurile nu se vor schimba în județul Vaslui, dat fiind faptul că acesta va fi guvernat în următorii 4 ani de “elevii” lui Buzatu. “Cred că vasluienii s-au lăsat păcăliți. PSD nu se va schimba vreodată, iar acest lucru ne-a fost arătat de modul în care Adrian Solomon a dat afară jurnaliștii veniți la o conferință de presă. Din păcate, alegătorii vasluieni au uitat repede de cum fura Buzatu-Portbagaj. Pentru că altfel nu îmi explic de ce au votat PSD. Au crezut oare că cei care îl moștenesc pe Buzatu nu sunt după chipul și asemănarea lui?” În completare, Mihai Botez a afirmat că „USR va fi prezent în multe dintre consiliile locale și în Consiliul Județean Vaslui, unde consilierii vor fi o garanție că principiile USR cu care am candidat, respectiv transparență administrativă și cheltuirea eficientă a banului public, vor fi respectate. Vă asigur că vor semnala public orice derapaj și vor urmări doar interesul cetățenilor din comunitățile unde au fost aleși”.

Andreea Vasluianu: “Nu voi dezamăgi”

La conferința de presă de ieri a fost prezentă și Andreea Vasluianu, candidatul USR care a obținut cea mai importantă performanță a partidului la alegerile locale din 9 iunie. Aceasta a reușit să câștige Primăria Bogdănești, în primul rând datorită muncii depuse ca asistent social, timp de 11 ani, în comuna respecitvă. Viitoarea primăriță a Bogdăneștiului și-a asigurat consătenii că nu îi va dezămăgi în următorii patru ani, deși va avea o misiune teribilă dacă ar fi să ne uităm la câtă “grijă” a avut, de-a lungul anilor, Consiliul Județean Vaslui cu primarii de la alte partide. “Vreau să le mulțumesc cetățenilor din Bogdănești pentru încrederea pe care mi-au oferit-o prin voturile lor. Este o mare responsabilitate de care mă voi achita cu demnitate și dedicare. Vă spun, înainte de a îmi începe mandatul, că nu vă voi dezamăgi, că toate nevoile și problemele despre care am vorbit în campanie își au locul în agenda mea administrativă. Și că împreună vom face din Bogdănești un loc mai bun, mai frumos, mai drag. Am avut o campanie electorală curată și respectuoasă. Nu am mințit, nu am jignit, nu am făcut atacuri la persoană. Pur și simplu am vorbit cu toată lumea despre probleme și soluții, despre proiecte și despre viitor. Să știți că se poate și așa! (…) Este necesar să se implice cât mai mult tinerii în administrație și voi încuraja asta. Voi face la Bogdănești un consiliul consultativ al tinerilor care va avea rol de a dezbate proiectele înainte de a le pune în practică. Sunt foarte mulți tineri cu școală multă și experiență profesională în Bogdănești, chiar dacă nu locuiesc efectiv acolo și este nevoie de ideile și participarea lor. Vreau de asemenea să încurajez și să ajut orice formă de voluntariat la nivelul comunității. Avem nevoie să-i ajutăm pe mulți, mai ales pe cei bătrâni și bolnavi și voluntariatul poate fi soluția imediată.

Mai amintesc de încă 3 lucruri: 1. Evaluarea, mai ales evaluarea infrastructurii. Ca să aloci resurse și să faci proiecte e musai să știi situația reală și nevoile imediate. 2. Consultarea publică. În USR am vorbit mereu despre transparență administrativă și asta voi face. Voi organiza întâlniri periodice cu toată comunitatea pentru a afla direct, față în față opinia dumnealor despre ce fac și cum fac. Știu că pare complicat și e un exercițiu de transparență rar, dar veți vedea! 3. Fondurile Europene. Dacă vrem modernism și lucruri bune, aceasta este principala metodă de finanțare, în opinia mea. Poate va fi greu la început, dar mă bazez pe relația și pe susținerea conducerii județene a USR și a specialiștilor din partid. Sunt sigură că împreună cu ei putem căuta și găsi sprijin la instituțiile județene și naționale pentru dezvoltarea comunei. Împreună vom face din Bogdănești un exemplu pentru “se poate”, un loc mai bun pentru toată lumea”, a declarat Andreea Vasluianu. La finalul conferinței de presă, președintele USR a exclus o alianță cu PSD la Consiliul Local Vaslui, asta și pentru că în campania electorală, partidul său a vorbit de procesul de depesedizare a județului. În viitorul mandat, USR va avea 53 de consilieri și un primar la nivelul județului Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

13 COMENTARII

  1. Vaca de vintila
    Sa te vad acum somera ca la IRB nu te mai primesc ca ai fost de-acord cu demisia muncitorilor. Asta esti o HAIMANA , AI DISTRUS SI FUGI NUMAI DUPĂ FUNCȚIE JEGOAS OOO, ESTI BLESTEMATA CA SI CHELARU
    HOTILOR SA VA BATA DUMNEZEU SI PE FAMIILIILE VOASTRE

  2. Vaca de vintila
    Sa te vad acum somera ca la IRB nu te mai primesc ca ai fost de-acord cu demisia muncitorilor. Asta esti o HAIMANA , AI DISTRUS SI FUGI NUMAI DUPĂ FUNCȚIE JEJOAS O, ESTI BLESTEMATA CA SI CHELARU
    HOTILOR SA VA BATA DUMNEZEU

      • Ce treaba are Botez cu politica? Ce a lucrat pana acum baietelul cu rucsacul? A fost in partid, a avut noroc, a dormit 4 ani, din toamna se va intoarce acasa! Vintilia ce a facut in acest mandat? A rezolvat problema gunoaielor in Barlad? Cate amenzi si a luat primaria de la Garda de Mediu. A semnat ilegalitatile si a inchis ochii pentru penalul Chelaru. Salar frumos si nu a facut nimic. Acasa….

    • Corect , are doua mandate de deputat unul luat din prostia unora al doilea furat că era locul 3 pe țară când la județ Vaslui era locul 4 că partid .
      Botez ……numără zilele rămase până în toamna ……și pa !!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.