spot_img
spot_imgspot_img
13 C
Vaslui
21-mai-2024

Deputatul Solomon pare să-și fi pierdut busola: cere, mai nou, campanie electorală curată, după ce și-a făcut albie de porci adversarii politici

- Advertisement -

MOBILIZARE… Joi a fost o zi importantă pentru vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan. După 25 de ani de activitate în plan secund, ieri a răsărit soarele și pe strada lui, devenind, oficial, candidatul PSD la cea mai importantă funcție din județ. O funcție la care nu spera niciodată pentru că Dumitru Buzatu nu a vrut să renunțe la ea nici în ruptul capului, deși i s-au transmis tot felul de mesaje, mai mult sau mai puțin directe. Simțind că nu poate crește mai mult la umbra nucului bătrân, Trifan luase în calcul, anul trecut, o eventuală candidatură la Parlament, însă noi oportunități i s-au ivit la orizont după o banală partidă de pescuit la Cârja, unde pescarul de șpăgi a fost prins, la rândul său, în plasa procurorilor DNA. Cu scaunul de președinte liber, Trifan și-a spus că acum e șansa lui, iar joi, înconjurat de actualii primari PSD din județ și viitorii candidați la alegerile din 9 iunie, a mers la Biroul Electoral Județean pentru a depune dosarele cu semnături. A făcut-o în stilul său, cărându-și singur cutiile cu zeci de dosare, deși câțiva tineri ai partidului s-au oferit să-l ajute. A pus toate cutiile într-un cărucior, apoi a mers cu el la Prefectură, acolo unde angajații BEJ au preluat toate documentele. Potrivit vicelui Trifan, peste 20.000 de semnături au fost depuse pentru susținerea candidaților PSD la Consiliul Județean, în acest angrenaj de strângere de semnături fiind implicați toți primarii PSD din județ. La ieșirea din Prefectură, cel care s-a evidențiat a fos deputatul Adrian Solomon, care a adoptat un discurs extrem de împăciutor, în puternic contrast cu cel susținut la Casa de Cultură, în urmă cu trei săptămâni. La începtului acestei luni, în prezența lui Ciolacu, șeful Organizației Județene PSD Vaslui a tras din toate pozițiile în fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, pe care l-a acuzat de toate relele întâmplate pe perioada pandemiei de COVID-19. Asta în condițiile în care candidatul PNL la funcția de președinte al CJ Vaslui nu scosese o vorbă despre adversarii săi politici de la PSD. Ieri însă, același Adrian Solomon a abordat altă strategie, vorbind presei despre o campanie electorală curată, bazată pe proiecte de dezvoltare. În aceste condiții, nu putem să nu ne întrebăm care este adevăratul Adrian Solomon, cel care vitupera împotriva liberalilor, sau cel care cerea discuții civilizate, purtate în jurul unor principii.

Fără doar și poate, prin acțiunea de ieri, social-democrații au vrut să arate că sunt o forță în județul Vaslui, iar în mare parte au și reușit să facă acest lucru, pentru că toate persoanele aflate în Piața Civică nu înțelegeau de unde vine și încotro se îndreaptă acea mulțime numeroasă, în fruntea căreia defila Ciprian Trifan. Vorbim de o delegație de peste 100 de persoane, din care au făcut parte toți primarii PSD din județ, plus candidații la Consiliul Județean. Prezenți au fost și primarul Dumitru Boroș de la Bârlad, deși era presat de timp pentru că la ora 14:00 avea ședință de Consiliu Local, dar și primarul Ioan Ciupilan de la Huși, sau Corneliu Stângă de la Vetrișoaia. Ajunși pe holul din fața sălii de ședințe a CJ Vaslui, social-democrații au pus cutiile cu semnături pe un cărucior, apoi le-au transportat la Prefectură, la Biroul Electoral Județean. Responsabilul cu trasul căruțului a fost chiar candidatul PSD la funcția de președinte al CJ Vaslui, Ciprian Trifan, care nu a lăsat pe nimeni să-i “fure” munca. Probabil că acesta a vrut să dea semnalul că timpurile baronilor privilegiați în partid au apus, însă adevărata față a unui om se vede atunci când ajunge la putere. La ieșirea din Prefectură, Trifan a avut o declarație decentă, prin care și-a invitat contracandidații la o campanie electorală curată, construită pe planuri de viitor și proiecte propuse pentru dezvoltarea județului și mai puțin pe atacuri la persoană. “Astăzi am depus candidatura la președenția Consiliului Județean Vaslui. Este candidatura mea, dar și a colegilor mei, viitorii consilieri județeni. Cu toții ne dorim să dezvoltăm județul, să ducem mai departe proiectele de care ne-am apucat, dar și alte proiecte noi. Cred cu tărie în echipa mea, cred într-o campanie curată și mai cred că este timpul să vorbim cu toții, indiferent de la ce partid provine candidatura, despre ceea ce ne dorim să facem pentru județul nostru. În spatele meu sunt colegii cu care lucrez de un sfert de secol, pentru că eu sunt, practic, produsul Partidului Social Democrat pregătit pentru această funcție”, a declarat Ciprian Trifan.

Deputatul Solomon, un discurs asemănător, total diferit de cel ținut în fața lui Ciolacu

Pacifist la ieșirea din Prefectură a fost și deputatul Adrian Solomon, președintele Organizației Județene PSD Vaslui. Și acesta a făcut apel la o campanie curată, deși în urmă cu trei săptămâni a aruncat cu toate lăturile spre adversarii săi politici de la PNL. “Ciprian va fi vârful nostru de lance în campanie și la alegerile din 9 iunie. Cu siguranță, toți cei care sunt astăzi de față au votul cetățenilor în spatele lor, sunt cei care reprezintă forța lui Ciprian Trifan în competiția pentru câștigarea scaunului de președintel al CJ Vaslui. Cât despre lista de consilieri județeni, ea reprezintă întregul spectru profesional, dar și geografic al județului nostru. Sunt reprezentate municipiile, comunele, sunt reprezentate și sindicatele, dar și partenerii noștri tradiționali, Partida Rromilor, prin președintele Bobi Brătianu. Sper ca de azi și până la alegeri să avem parte de o campanie curată, bazată pe proiecte de dezvoltare, pe principii, o campanie care să se încheie pe 9 iunie cu un vot major al cetățenilor din județul nostru pentru echipa PSD și pentru Ciprian Trifan”, a afirmat Solomon.

“Pacifistul” Adrian Solomon pe 5 aprilie, în Casa de Cultură din Vaslui: “Noi suntem prieteni cu tătarii, să nu fim înțeleși greșit, însă nu putem să ne împrietenim cu Tătaru Nelu.

SCHIMBARE… La începutul lunii aprilie, în fața premierului Marcel Ciolacu, Solomon gândea în cu totul alt registru, mai lipsit de fair-play. Vrând probabil să impresioneze conducerea centrală a partidului, acesta și-a fixat ținta pe fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, pe care l-a găsit vinovat de toate relele din perioada pandemiei. Iată ce declara “pacifistul” Adrian Solomon pe 5 aprilie, în Casa de Cultură din Vaslui: “Noi suntem prieteni cu tătarii, să nu fim înțeleși greșit, însă nu putem să ne împrietenim cu Tătaru Nelu. Acesta este singurul tătar cu care nu ne putem înțelege pentru că nu pricepe limba românească sau limba pe care o vorbim noi, aici, în județul Vaslui și care este o limbă a oamenilor care vor să facă ceva pentru comunitățile lor. El vine doar să blocheze, își folosește prelungirea sa din Prefectură, ca să facă primarilor tot felul de greutăți, să trimită în controale pe reprezentanții deconcentratelor pentru a aplica amenzi. (…) Atenția cu care ne gratulează toți subordonații prefectului liberal al județului, pe noi nu ne face decât să ne întărească, să fim mai îndârjiți pentru a cîștiga aceste alegeri. Să-i demonstrăm lui Tătaru că nu este omul potrivit pentru Consiliul Județean. De ce nu este omul potrivit? Pentru că am văzut ce a făcut atunci când a avut pe mână Ministerul Sănătății. Prin ordinul său de ministru a introdus acele reguli care au dus până la încălcarea tradițiilor strămoșești. Am ajuns să ne îngropăm morții în saci din plastic și nu vorbesc din cărți. Bunicul meu, de 97 de ani, veteran de război, n-a avut voie să fie dus într-un costum și l-am dus în pijamale din cauza acestui om. Este inadmisibil ca el să mai iasă în fața oamenilor și să le ceară voturile. Este inadmisibil să creadă că se va duce vreodată la Bârlad să ceară voturile bârlădenilor, după ce prima lui decizie din calitate de ministru a fost să închidă spitalul “Elena Beldiman” în perioada pandemiei, să mute toți pacienții din Bârlad și din zona Bârladului la Spitalul Județean Vaslui, să transforme unitatea de la Bârlad într-o puiniță de Covid’, spunea Solomon în urmă cu trei săptămâni. Atitudinea sa agresivă din acea perioadă a fost cu atât mai de neînțeles cu cât liberalii nu au ridicat un deget împotriva social-democraților, preferând, într-adevăr, să facă un alt fel de campanie electorală. Care a fost adevărata față a deputatului Adrian Solomon, vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Lasa ca e bun asa. Acum daca castiga la Barlad primar Boros si la Vaslui Trifan, ramane Boros sef la psd Barlad si il pune pe Trifan sef la psd pe judet. Si uite ajunge seful de Solomon mare

  2. Vedeți că la Drânceni ,G.Pecheanu are conturi false ,postează pe grupuri sub anonimat și amenință candidații ,ii jignește , jignește familiile candidaților pentru primăria Dranceni.Vrea cu orice preț să câștige fiul său ,Pecheanu pe care la implicat în multe dosare penale .Soția candidatului face acuma munca in folosul comunității din cauza lui G.Pecheanu fost primar.
    Luați măsuri daca doriți campanie civilizata .

  3. Dar nu era vorba de la centru ca Președintele Organizației Județene Psd Vaslui să-și asume și să candideze la postul de Președinte la Consiliul Județean?
    Iar cine pierde, pleacă acasă?
    La ăstia de la Pnl candidează Tătaru?
    La Psd de ce nu candidează Solomon?
    De ce oare? 🫢
    E iubit tare de bârlădeni și de vasluieni?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.