spot_imgspot_img
10.5 C
Vaslui
24-apr.-2024

Descindere cu zurgălăi la Suraia: DNA vrea să afle cine a înviat morţii pentru a vota la Referendum

- Advertisement -

Procurorii de la DNA Galaţi au “descins” ieri în comuna Suraia pentru a-i întreba pe surăieni dacă au votat la Referendumul din 29 iulie u printre cei căutaţi de procurori sunt şi doi morţi, unul din ei “prins” că a votat de două ori u primarul Vasile Grosu susţine că a fost chemat de la slujbă pentru a da explicaţii, considerand că este victima unui abuz al foştilor colegi de partid de la PDL u ziua votului la Suraia a fost plină de nereguli la urne: turism electoral, votat în dreptul celor veniţi să-şi exprime opinia la urne, ameninţări şi bătăi u aseară au apărut informaţii potrivit cărora şi Marian Oprişan ar putea fi chemat să dea explicaţii la DNA pentru referendum.

Procurorii de la DNA nu au vrut să dea detalii despre anchetă, susţinand doar că cercetările sunt la început. “Aţi văzut comunicatul de presă dat de DNA. Nu i-am scos din biserică pe oameni, am mers din poartă în poartă. Nu putem să vă spunem cate liste cercetăm, nu pot să vă spun dacă vom merge şi în alte localităţi în Vrancea”, a spus Gheorghe Ivan, procurorul şef de la DNA Galaţi. La solicitarea jurnaliştilor adresată Biroului de Presă, Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au limitat să precizeze că “efectuează cercetări cu privire la fapte ce sunt în competenţa acestei instituţii în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din data de 29 iulie 2012. Având în vedere stadiul cercetărilor, date suplimentare nu putem furniza în acest moment”. La nivel naţional, Parchetul General a deschis până acum 528 de dosare penale privind posibile fraude electorale comise la referendumul din 29 iulie, în Vrancea fiind 22 de lucrări penale, între care şi fapte comise la Suraia. Potrivit unor surse citate de ziarul gandul.info, dosarele deschise nu privesc votul mutiplu, infracţiune care în general este comisă de alegători, ci infracţiuni legate de falsificarea votului, precum: introducerea de buletine de vot gata ştampilate în urne, mita electorală, împiedicare liberului exerciţiu al votului, violarea secretului votului. În general, aceste infracţiuni sunt comise de organizatorii referendumului şi mai puţin de alegători.

Cetăţenii anchetaţi de procurori la Suraia au rămas surprinşi să vadă la poarta lor poliţiştii. S-au speriat că sunt acuzaţi de nereguli la vot. “Au venit la mine şi m-au întrebat cum am votat, le-am zis că am pe cineva la primărie, i-am dat buletinul şi mi-a adus urna. Cei care au venit cu urna mi-au spus să votez cu cine cred eu. Nu mi-e frică de poliţişti, că am băţul aici, dar cand am văzut poliţia la poartă am zis: «da’ ce s-a întamplat?»“, ne-a spus o bătrană din comuna Suraia. “Am votat cu cine am vrut eu, nu cum mi-au spus ei”, ne-a spus o altă bătrană care a fost “anchetată” ieri de procurorii DNA. La referendumul din 29 iulie în comuna Suraia s-a înregistrat o prezenţă la vot de 64%, ziua votării fiind plină de sesizări de nereguli, după cum au depus plangeri cei de la PDL. Din 5.030 de persoane înscrise pe listele electorale la Suraia au votat 3.264, excesul de zel fiind pus pe seama primarului Grosu, care a migrat de la PDL la PSD şi trebuia să facă impresie bună noilor săi colegi.

Referendumul la Suraia: bătranii au găsit votat în dreptul lor

În ziua referendumului au curs sesizările cu nereguli la vot în comuna Suraia. De altfel, reporterii Ziarului de Vrancea chiar au descoperit o bătrană din comună care a recunoscut că în momentul în care a mers la vot a descoperit că altcineva votase în locul ei şi al soţului. Pentru a acoperi faptul că în locul bătranilor a votat altcineva, familiei respective i-a fost trimisă la poartă urna mobilă. Cum însă cei doi surăieni nu erau acasă în acel moment, mergand la secţie, au găsit semnat de „votat” în dreptul lor, ceea ce i-a intrigat. Puşi în faţa acestei reclamaţii, membrii secţiei de votare nr. 278 Suraia au dat din colţ în colţ şi au recunoscut că s-au petrecut nereguli, dar „din greşeală”. De altfel, pe uliţele comunei s-au vanzolit la referendum mai multe maşini cu numere străine care au plimbat oamenii la vot. Pentru ca ziua de referendum să culmineze apoteotic, seara, la numărarea voturilor într-o secţie la Suraia, o jurnalistă a fost agresată, chiar sub privirile poliţiştilor comunali care au stat şi s-au uitat pur şi simplu. Primarul Vasile Grosu a acuzat acum că procurorii „lui Băsescu” au comandat aceste descinderi ale DNA Galaţi, edilul uitand că a trecut şi el prin PDL, mutandu-se la PSD chiar înainte de alegeri. „Nu comentez acţiunile justiţiei, dar PDL Vrancea a făcut numeroase plangeri faţă de modul în care s-a derulat referendumul la Suraia. Au fost dovezi clare, prezentate şi de mass-media, că la Suraia au fost nereguli. Am făcut 21 de plangeri în ziua votării. În afară de Lepşa, au mai fost şapte secţii de votare din judeţ care au sărit de 100% prezenţă la vot şi remarc potenţialul turistic al acestora. De exemplu, la Tănăsoaia, primarul a spus că au fost turişti în zonă care au votat. Am fost şi eu pe la Tănăsoaia şi, sincer, nu am remarcat nicio atracţie turistică majoră”, ne-a spus şi deputatul Alin Trăşculescu, preşedintele PDL Vrancea. Semne de întrebare cu privire la posibile cazuri de vot multiplu ridică şi următoarele secţii de votare din Vrancea: secţia 304 Tulnici – 250,43%, secţia 137 Carligele – 109,42%, secţia 107 Bogheşti – 108,77%, secţia 108 Bogheşti – 106,29%, secţia 291 Tănăsoaia – 105,94%, secţia 254 Răcoasa – 103,99%, secţia 134 Campuri – 101,03% şi secţia 195 Jariştea – 100,56%.

www.ziaruldevrancea.ro

Agitaţie mare în Suraia, ieri dimineaţă. Localnicii s-au trezit în plină sărbătoare de Sfanta Maria cu procurorii anticorupţie în curte, fiind luaţi la întrebări despre cum au votat la Referendumul de pe 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Acţiunea de ieri a fost desfăşurată de trei procurori de la DNA Galaţi însoţiţi de nouă poliţişti, după ce au fost făcute sesizări de cazuri privind votul multiplu. Din spusele primarului din Suraia, Vasile Grosu, de la PSD, oamenii legii ar ancheta şi cazul unor morţi care au votat de două ori. ”La ora 8.00 eram la biserică şi am fost anunţat prin telefon, de şeful de post, că trebuie să mă prezint la post, că a venit o echipă de la Galaţi, trei procurori şi nouă poliţişti. M-am prezentat la postul de poliţie şi mi-au solicitat adresele la o listă de cetăţeni care locuiesc în comuna Suraia, să facă anchete referitor la referendum. Oamenii au fost un pic terorizaţi cand s-au trezit cu ei în ogradă. Din discuţiile pe care le-am avut, am tras concluzia că noi avem doi morţi care sunt scoşi de pe liste, pe care i-am raportat tot timpul. Unul din ei (n.r. anchetatori) mi-a spus că unul din morţi ar fi votat de două ori, lucru pe care nu îl cred. Dacă s-a întamplat treaba asta este o greşeală. Eu, personal, cand am votat, rubrica de semnături este atat de mică, încat dacă nu îmi arăta cel din secţie cu degetul, puteam să semnez mai sus sau mai jos”, ne-a declarat Vasile Grosu, primarul comunei Suraia, încercand să minimalizeze acuzaţiile de fraudă. Edilul a mai declarat că acţiunea DNA reprezintă “un abuz şi un atentat la drepturile omului”, mai mult, chiar o răzbunare, pe motiv că a trecut de la PDL la PSD înainte de alegeri.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.