spot_imgspot_img
14.5 C
Vaslui
29-apr.-2024

Descoperire macabră la Reşiţa

- Advertisement -

O femeie în vârstă de 71 de ani a stat aproape o lună cu cadavrul soţului ei în apartamentul în care cei doi locuiau, situat pe Aleea Narcisei din municipiul Reşiţa.

Trupul bărbatului a fost găsit joi seara, după ce poştaşul din zonă a alertat organele în drept de faptul că în locuinţa bătrânilor se simţea un miros puternic de stricăciune. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale poliţiei, ambulanţei şi pompierilor. Pentru că femeia nu a vrut să le deschidă uşa, abia după o jumătate de oră oamenii legii au reuşit să intre în locuinţă şi au făcut sinistra descoperire. Bătrânul, în vârstă de 84 de ani, zăcea fără suflare în pat, trupul fiind în stare avansată de putrefacţie.
Cadavrul a fost ridicat de legişti şi transportat la morga Spitalului Judeţean din Reşiţa, pentru necropsie, după cum a declarat dr. Cătălin Firca, medic Serviciul Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin. Deşi mirosul a început să-i deranjeze, vecinii nu s-au gândit nicio clipă că bătrânul ar putea fi mort în apartament, mai ales că soţia acestuia nu a dat, în tot acest timp, niciun semn că s-ar fi întâmplat ceva grav. Ba mai mult, i-a spus poştaşului care a venit să aducă pensia că soţul ei doarme şi nu trebuie deranjat.
Criminaliştii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a momentului în care a survenit decesul bătrânului şi a modului în care acesta s-a produs.
De asemenea, femeia a fost luată de medicii de la Ambulanţă şi transportată la spital pentru tratament.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.