DISCUȚII… Vasluiul va găzdui una dintre cele 20 de dezbateri despre planurile-cadru de liceu 2025. Evenimentul va avea loc pe 19 februarie și este organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Potrivit sindicatului, se adresează profesorilor, directorilor de licee și inspectorilor școlari care doresc să se implice activ în definirea unui sistem de învățământ adaptat nevoilor actuale. ”Orice reformă din educație trebuie să țină cont de părerea cadrelor didactice. Nu putem să facem schimbări din pix, din fața unui birou, dacă nu mergem direct în fața profesorilor, pe care trebuie să îi ascultăm, să îi consultăm și să îi implicăm într-un demers de o așa amploare. Modificarea planurilor-cadru pentru liceu reprezintă o inițiativă menită să aducă îmbunătățiri procesului instructiv-educativ, cu centrare pe nevoile reale ale elevului, viitorul adult care trebuie să își construiască o carieră. Avem nevoie de o viziune clară, inspirată din realitățile momentului, dar și din ceea ce se prefigurează în viitor în plan social și pe piața muncii. Putem să construim ceva solid, împreună, dacă avem răbdare, dacă ne implicăm, dacă suntem cerebrali și dacă ascultăm toate punctele de vedere”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.
Sindicatul propune o caravană de informare ca contrapondere la ce vrea Guvernul
Caravana națională de consultare privind planurile – cadru pentru liceu reprezintă un demers fără precedent în sistemul de educație, în care sunt invitați la aceeași masă profesorii, directorii de licee și inspectorii școlari să analizeze și să își exprime, în baza experienței profesionale, punctul de vedere. Astfel, li se oferă posibilitatea să aibă un rol activ în ceea ce înseamnă structurarea noului învățământ liceal. “Această inițiativă, derulată în cadrul proiectului finanțat din Programul Educație și Ocupare (PEO) „Consolidarea structurilor de dialog social în sectorul educație și formare profesională continuă”, va ajunge în toate colțurile țării, iar prin această caravană vom putea face auzită vocea profesioniștilor din educație, aflați direct în contact cu realitatea și nevoile din unitățile de învățământ. Dezbaterile vor fi un prilej de schimb de idei, analiză critică și propuneri concrete pentru reformarea planurilor-cadru. La finalul evenimentelor, FSLI va centraliza toate sugestiile colectate din țară și va înainta Ministerului Educației și Cercetării un document detaliat cu recomandările profesorilor, asigurând astfel că deciziile privind planurile-cadru reflectă realitatea din sălile de clasă. Vă invităm să vă alăturați acestui demers național și să ne asigurăm împreună că vocea profesorilor este ascultată!”, a transmis Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.