spot_img
8.9 C
Vaslui
13-oct.-2024
spot_img

AUDIO | Dialog incredibil între prefectul Onofrei și conducerea Protecției Consumatorilor: “Îi cam «omorâți» pe ăia” vs. “Oleacă i-am cam chinuit cu amenzi”

- Advertisement -

FĂRĂ MILĂ… Meniurile restaurantelor vasluiene au devenit subiect de discuții aprinse la Prefectura Vaslui. Mai exact valorile energetice ale mâncărurilor, pe care patronii localurilor sunt obligați să le calculeze și să le pună la vedere, pentru a nu risca amenzi. Până ca aceștia să se conformeze, instituțiile de control ale statului au împărțit cu dărnicie amenzi, ceea ce a supărat mai mulți agenți economici. Unii dintre ei s-au plâns prefectului Daniel Onofrei, care a încercat să afle dacă nemulțumirile sunt întemeiate. Reprezentantul Guvernului în județul Vaslui a căutat calculatorul minune care stabilește valoarea energetică a meniurilor, însă nu l-a găsit pe nicăieri. Zilele trecute, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, a venit rândul conducerii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) să prezinte raportul de activitate, prilej numai bun pentru prefectul Onofrei să ceară explicații comisarului șef adjunct al CJPV Vaslui, Constantin Vasilache.

Cine spune că ședințele Colegiului Prefectural sunt plictisitoare, nu știe ce vorbește! La ultima întâlnire dintre reprezentanții instituțiilor deconcentrate, subiectul principal de discuție a fost activitatea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor. Prezentarea a fost făcută de către comisarul șef adjunct al instituției, Constantin Vasilache. La început, acesta a vorbit despre diferența dintre produsele lactate și cele pe bază de grăsimi vegetale și cum ar trebui expuse acestea într-un magazin, pentru a nu induce cumpărătorul în eroare. Discuția s-a mutat apoi pe meniurile restaurantelor și pe obligația patronilor acestor localuri de a calcula valoarea energetică a mâncărurilor. Prefectul Daniel Onofrei a avut mai multe întrebări pentru reprezentantul CJPC Vaslui, iar răspunsurile acestuia au stârnit când rumoare, când hohote de râs în sala de ședință. Dacă ar fi să rezumăm într-o singură propoziție explicațiile date de Constatin Vasilache, am putea spune că rolul instituției pe care acesta o conduce este de a amenda pe capete agenții economici. La un moment dat, Vasilache nu a avut probleme să recunoască acest lucru, spre uluirea celor din sală, inclusiv a prefectului. În rândurile următoare vom reda, în întregime, dialogul dintre cei doi pentru a vă prezenta modul în care două instituții ale statului se raportează la cei, din ce în ce mai puțini, care încearcă să țină economia țării în viață.

Dialoguri “inteligente” între doi șefi ai unor instituții respectabile 

Constantin Vasilache: În cadrul acestor acțiuni de control s-a verificat și existența autorizațiilor de la autoritățile competente, în principal autorizația de funcționare de la DSVSA, respectarea prevederilor articolului 6 din legea 307/2022. Astfel, produsele pe bază de lapte, cu adaos de alte grăsimi sau proteine, altele decât lactate, se comercializează într-un spațiu de prezentare și de vânzare bine delimitat, pe rafturi separate față de laptele și produsele lactate autentice, cu informarea explicită a cumpărătorului de conținutul acestor produse. De fapt, acesta este cel mai important lucru care l-a adus acesată lege. Începând cu anul 2022, supermarketurile și-au cam reglat lucrurile, mai sunt probleme la operatorii mai mici de comercializare a produselor lactate. Ei trebuie să aibă frigidere separate pentru produsele care sunt obținute din lapte sau laptele efectiv, și produsele care au în componență alte ingrediente, cum ar fi proteină adăugată sau grăsimi vegetale, sau sunt exclusiv din grăsimi vegetale, cum este margarina, de exemplu. Untarul este între unt și margarină, dar mai spre margarină, de aceea aceste produse nu trebuie amestecate, pentru că cumpărătorul nu are calitatea să discearnă, să citească de fiecare dată etichetele ca să își dea seama de acest lucru. Însă atunci când aceste produse sunt separate, are o viziune asupra produselor care sunt exclusiv din lapte și asupra celor care conțin grăsimi vegetale. Un alt exemplu este smântâna, care este un produs 100% din lapte. Sunt persoane care postesc sau alte viziuni despre viață și atunci vor să-și achiziționeze produse care cumva seamănă cu laptele, dar nu sunt din lapte.

Daniel Onofrei: Ce face această lege, îi obligă pe comercianți să așeze aceste produse în frigidere diferite și atât? Degeaba le pui în frigidere diferite dacă totuși clientului nu i se explică faptul că într-un frigider are produse lactate, în celălalt sunt produse pe bază de grăsimi vegetale.

C.V.: Ele apar diferențiate.

D.O.: Mie nu mi-a sărit în ochi pe nicăieri această diferențiere!

C.V.: Produsele lactate sunt cumva pe roșu, cele cu grăsimi vegetale sunt pe verde, adică au o inscripționare în acest sens. Toate organele de control din acest domeniu, obligându-i pe comercianți să facă acestă diferențiere, am reușit să-i determinăm să separe produsele.

Cetățeanul cinstit -prefectul Onofrei vs. Funcționarul nemilos – directorul de la Protecția Consumatorului

La acest Colegiu Prefectural s-a jucat sceneta, polițistul bun, polițistul rău. Prefectul Onofrei a vrut să se poziționeze pe partea comerciantului cinstit. Haideți să vedem ce a ieșit:

C.V.:Prevederile articolului de care vorbeam se aplică și în cazul meniurilor și rețetelor mâncărurilor din patiserie, fast-food, cofetării…

D.O.: Și acolo îi cam omorâți pe ăia!

C.V.: Da, da!

D.O.: Sunteți de acord?

C.V.: Știți de ce? Până am implementat aceste măsuri să știți că oleacă i-am chinuit și cu amenzi!

D.O.: Am mai avut o astfel de speță și este bine că avem un subiect de genul acesta pentru a-l discuta și în plen! Știu că restaurantele erau obligate să specifice în meniu și valoarea energetică. Numai că ăla de la restaurant nu e chimist, ăla de unde să știe ce fel de produse folosește?

C.V.: Când le cumpără, acele produse sunt ambalate! Ar trebui să se uite pe etichetă! De exemplu, la o prăjitură, dacă spui că e cu smântână, trebuie să folosești acel produs obținut 100% din lapte. Nu poți să spui că e cu frișcă dacă tu nu folosești deloc smântână, ci doar produse din grăsimi vegetale. Îi spui că e cu cremă pufoasă, dar nu frișcă. Ei au înțeles acest lucru, ca drept dovadă că în urma celor mai recente controale, nu am mai găsit probleme majore de acest gen!

D.O.: Mai grav este atunci când ei nu găsesc răspuns la dumneavoastră și am să vă spun și de ce. În momentul în care un astfel de agent economic a trecut pe la mine cu o astfel de supărare, am încercat să găsesc la dumneavoastră un calculator de kilocalorii, dar nici dumneavoastră nu aveați așa ceva!

C.V.: Nu se află în atribuțiile noastre!

D.O.: Și atunci, acel agent economic cum să facă acele calcule?

C.V.: Noi suntem o instituție care verificăm! Eu verific dacă o anumită structură are autorizație de la DSVSA. Am și sancțiune, însă de cele mai multe ori ne sesizăm colegii de la instituția respectivă că agentul respectiv nu mai are sau nu a avut niciodată autorizație. Noi avem atribuții în foarte multe domenii, e foarte largă paleta pe care noi trebuie să o acoperim, avem foarte multe instituții care trag de noi. Inclusiv și Poliția trage de noi. Din cauza numărului mic de personal, nu avem posibilitatea să facem teren și cu ei.

D.O.: Eu, ca cetățean, aș prefera să fiu certat sau amendat de către o instituție a statului care știe cum ar trebui să procedez! Dar dacă ăla care vine să mă amendeze nu știe să-mi spună ce ar fi trebuit să fac să evit sancțiunile, dar mă amendează doar pe simplu motiv că poate, nu e tocmai în regulă!

C.V.: Explicații noi le-am dat! De exemplu, cel care face o ciorbă, știe ce cantități trebuie să folosească, se uită pe formula de calcul…

D.O.: Nu aveți această chestiune reglementată! Nu există! Am cerut colegilor dumneavoastră să-mi explice unde pot obține această chestiune certificată și nu există, nu aveți astfel de formule! În schimb, îi amendați din această cauză!

C.V.: Da!

D.O.: Păi, da!

Dialoguri demne de piesele lui Caragiale. Prefectul joacă rolul “băiatului bun” 

GRĂDINIȚA DE LA COLEGIUL PREFECTURAL…În rol intră și reprezentantul DSVSA, debitând aceleași inepții, de genul: “îi amendăm că nu au bască, dar dacă nu au, știm noi cine le vinde”. Cei de la Protecția Consumatorilor o țin pe a lor: “îi amendăm că așa ni s-a cerut, nu că au făcut ceva greșit”. 

Reprezentant DSVSA: Acest ordin care privește calculul valorii energetice, este implementat de Protecția Consumatorilor, însă imediat după implementare au apărut pe site-uri tot felul de societăți comerciale care au aceste programe de calcul, programe care se cumpără! Costă undeva la 1.000 de lei abonamentul!

D.O.: Domnule doctor, dumneavoastră sunteți statul și nu trebuie să mă trimiteți pe mine, agent comercial, pe tot felul de site-uri private să-mi fac abonamente. Emiteți dumneavoastră aceste programe de calcul! 

Reprezentant DSVSA: Nu e în atribuția noastră! Când a apărut legea, au apărut aceste site-uri cu programele de calcul!

D.O.: Dumnealor, cei de la Protecția Consumatorilor, când vin în control, acceptă valorile de pe un site privat? Eu știu că nu acceptă!

C.V.: Nu avem posibilitatea, nu avem specialitatea!

D.O.: Și atunci cum îi amendați că nu au alea, dacă nu aveți posibilitatea să verificați?

C.V.: Amendăm pentru că nu au. Noi doar verificăm să vedem dacă au sau nu trecute acele valori!

D.O.: Dați amenzi cu toate că dumneavoastră nu puteți verifica acele valori?

C.V.: Nu am această posibilitate! Îi amendez doar dacă nu au! Eu nu întreb agentul comercial de ce nu are autorizație de la DSVSA. Eu întreb dacă are sau nu are valorile energetice trecute. Între timp să știți că s-au mai reglementat lucrurile!

D.O.: Așa este, dar s-au reglementat după ureche, eu asta vă spun! Adică vine cineva de la dumneavoastră în control, eu scot o hârtie cu niște valori care nu au nicio legătură cu ceea ce vând eu clienților mei, omul dumneavoastră vede acea hârtie și merge mai departe! Îl ia pe altul care încearcă să fenteze legea…

C.V.: Niște chestiuni putem verifica și noi, punctual.

D.O.: Păi de unde faceți comparația?

C.V.: Și pe site-ul nostru există un calculator!

D.O.: Când m-am interesat eu anul trecut, nu exista, poate l-ați adăugat recent! Am încercat eu să obțin aceste valori pentru că a venit la mine un agent economic care mi-a spus că el vrea să fie corect, vrea să respecte legea, dar nu știa cum să procedeze! Instituțiile de control i-au spus că nu știu și că nu le interesează, ori asta nu prea e în regulă! Agentul respectiv a trecut peste această problemă, între timp și-a plătit și amenda, însă nu cred dacă astăzi știe să calculeze acele valori energetice.

C.V.: Impactul este minim în rândul populației, pentru că nimeni nu se uită la acele valori…

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

22 COMENTARII

  1. Uai, de când pula mea, sunt agenți economici, restaurantele, bodegile, discotecile, rahaturile de plimbat mâncarea?!!! Ce produce căcaturile astea?!!! Că mulți nu plătesc datoriile angajaților la stat, angajații au semnat demisia de la angajare, nu le plătesc nimic,până și șpagă le o iau. Nu mai mâncați căcat, agenții economici, erau în zona industrială, acolo se producea. In agricultura se produce, in zootehnie, nu în disco și baruri. Mars in pula mea de neinformat🤮🤮

  2. Mai Daniel chiar nu ai altceva de făcut? Te bagi asa ca musca știi tu unde și uite ca stai mai mult de vorba în loc sa faci ceva treaba pe la Prefectura. S-au îmiroase a schimbare chiar mi-as dori ca tare încurci treburile.

  3. au sfarmat sectorul privat,cauta numai sa-i inchida,s-a ajuns sa nu poti cumpara ceva dintr-un magazin ,ca vanzatoarea are mai multi paraziti veniti in control decat clienti.S-au inchis sute de firme ,cati au fost dati afara de la ITM,DSV,OPC,Sanipid,politie economica,garda de mediu, metrologie,pompieri ,vama aceste capuse ce vin in control pe capul privatului .Numai in saracia asta de judet sunt macelariti micii privatizati dupa cum cotizeaza la partid ,si sa le umple burdiganele celor cu drept de control. Lasatii naibii in pace sa se chinuie ,sa dea bani la stat ,sa va luati salariile ,puturosilor

  4. Nea gheata de futbol are vrăjeală ieftina de fut bolist pe el ca e ajuns și terminat pe el de funcție. Elita forjei proletare fut boliste multilateral dezvoltata și calificata încă de pe băncile scolii era un savant și o eminenta cenușie în toate domeniile științifice.

  5. Protecția Consumatorului – ANPC – cea mai șpăgară instituție din județ. Și cu toate acestea, niciun funcționar arestat!!!! Dar ei iau șpagă la greu.

  6. De aici si „obligatia” celor dinbransa de a fura si de a da spaga, altfel intra in faliment. Si dupa cap patrat vesnic, vin si pompierii, fortele de munca, sanepid, mediu, ……..

  7. Domnule șef de la OPC,ai dat niște răspunsuri de om cu handicap,ești de rasul curcilor.Bai cap de curca,da tu chiar nu ai nici o strategie în a îndruma și preveni deficientele celor ce vând mancare? Prin acțiunile și comentariile făcute arata cât ești de redus.Acasa îți face soția ciorba cu lista de calorii?Tu de câte ori ai mâncat în restaurante,ai cerut sa vezi caloriile? Nimeni nu cere și nici nu ne interesează Chestia asta e cu bătaie lunga.Asa ușor ușor dispar micii comercianți, ca tu faci jocul Uniunii Europene.E mai buna mâncarea lor? De unde știi tu ca ceea ce scrie pe o eticheta e și adevărat.In restaurantele din afara tarii nu scrie pe meniu și caloriile.Doar noi suntem mai catolici decât Papa de la Roma.Toate produsele din import sunt sub orice critica,mergi la supermarketul La Mere și fa probe la tot ce se vinde acolo .Acolo e moarte curata..Dacă nu te duce creierul,lasă pe alții..

    • Mergeti si intrebati la Parlament de ce au dat legea asta! Cei de la OPC, la fel ca multe alte institutii din Romania, sunt obligati sa puna in aplicare niste absurditati si nu au cum sa se sustraga de la acest lucru!

    • Dle Colombo, sa stiti ca mai sunt si oameni interesati de valorile nutritionale si macronutrientii pe care-i consuma, motiv pentru care anumiti clienti se orienteaza dupa gramajele si datele oferite de comercianti in alegerea produselor. Inteleg ca pt dvs. o bucata de 100g de carne cu 35g grasimi e acelasi lucru cu o bucata cu 15g grasimi, dar trebuie sa acceptati ca exista si oameni pt. care acest lucru e o diferenta de luat in calcul.

  8. Când fac cei de la OPC control la alimentări în zona preparatelor de carne? Prin zona gării, cam în toate magazinele alimentare, carnea este vineție, uscată sau cu strat alb pe ea. Când fac controale seara, după ora 20 la stațiile de carburanți, ora după care carburantul circulă în șuturi prin pompă? etc

  9. Cei de la protecția Consumatorului Vaslui sunt doar niște șpăgari. De la unii comercianți care nu au autorizații pentru bar, însă comercializează băuturi la pahar iau șpăgi ori de câte ori trec „în control”, iar pe alții care sunt în regulă le caută sau inventează motive și îi sancționează. Un exemplu în satul Râșești la magazinul cu auto DTY. Nu au avut niciodată autorizație pentru bar dar funcționează efectiv ca un bar, cu mese pe terasă, cu alcool la pahar, țigări la bucată. Dar doamnele când trec „în control” nu durează mai mult de un minut controlul sa ia șpaga. D. G. A. mai există?

  10. Unul cu funcție mai mare altul care trebuiau sa mănânce pe pâine legislația si sa explice la alții se întreabă ca idioții, ce face aceasta lege 😂

  11. Cei care au dat legea in baza căreia se constată și se sancționează dar nu prevede un nomenclator de calcul,sunt colegi cu cei care au numit prefectul.Iar nomenclatorul pe bază de abonament se găsește in privat,la colegii celor din horeca.

  12. Incompetenta marca PSD, pentru ca au făcut numirile respective de șefi. Adică Mitica.
    Dar ridicolul în judet este generalizat, inclusiv la Prefectura.
    Adică și la PNL si la PSD.
    Anul acesta încerc AUR.

    • Aceste controale le fac pentru amenzi nu să controleze. De ce nu se iau de calitatea legumelor din supermarket. Produsele sunt de dat la animale dar dar prețul și calitatea sunt mereu a-l-a., chiar și la fructe. Am luat faină pt cozonac cu gărgărițe înăuntru. Controlează cineva calitatea detergentilor și a șamponului?….. Preț poate mai mare ca afară și calitate de la noi….

  13. Singurul atu a lui Vasilache e ca e baiat de fost sef. In rest, omul e mediocru din toate punctrle de vedere! Mai schimbati oameni buni genul acesta de oameni care conduc. Avem nevoie de organisme de control cu scoala si coloana!

  14. Interesanta mentalitatea celor din organismele de control, nu conteaza pentru ce,noi trebuie sa vă amendăm. Ce este aia preventie,ce este aia îndrumare si ajutor de la cei care ar trebui sa te ajute sa iti desfasori sctivitatea corect?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.