spot_img
19 C
Vaslui
23-iul.-2024
spot_img

Documentarul „Totul se termină cu bine” va rula la muzeul din Bârlad!

- Advertisement -
REVINE KINEDOK… La muzeul bârlădean revine programul de filme documentare unic în Europa care se desfășoară concomitent în 7 țări din UE!

O NOUĂ EDIȚIE … Muzeul “Vasile Pârvan” Bârlad vă așteaptă la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului  KineDok powered by One World Romania, ediția a 9-a. Duminică, 1 octombrie, sunteți așteptați să vizionați, în cadrul programului european KineDok powered by One World Romania, producția cehă „Totul se termină cu bine / All Ends Well”, în regia lui Miroslav Janek,  Republica Cehă, producție 2022.

KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în șapte țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia, Serbia şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 7 țări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Despre cel mai nou film documentar ceh

Regină sau albină-mamă, trântori și muncitori. Hărnicie, cooperare și altruism, toate în numele unei comunități funcționale care nu lasă loc de egocentrism. „Totul se termină cu bine” este un eseu poetic ce descrie fascinanta lume a stupilor, ale căror structuri sunt un exemplu pentru societatea umană. Prin observarea insectelor și conversații cu apicultorii, precum și din referințe la opera lui Radomil Hradil, „Albinele și lumea lor”, descoperim că albina, cea mai importantă creatură de pe Pământ, a devenit o specie pe cale de dispariție, din cauza lăcomiei și egoismului omenirii. Este clar, totuși, că totul va fi bine pentru Pământ, cu sau fără umanitate… Proiecția va avea loc la sediul central al muzeului din Bârlad, din str. Vasile Parvan nr. 1, începând cu ora 11.30. Organizatorul local este directorul instituției, dr. Mircea Mamalaucă, iar organizatorul național este Asociația „One World Romania”, cu sprijinul Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union și Centrul Național al Cinematografiei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.