spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
20-apr.-2024

Doi angajaţi ai Minei Petrila, la spital după ce au fost opăriţi cu apă fierbinte din găuri de sondă

- Advertisement -

UPDATE 14.05 – Cei doi angajaţi ai Minei Petrila care au fost răniţi, luni, în subteran, au arsuri pe 40, respectiv 60 la sută din suprafaţa corpului şi urmează să fie transportaţi de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani la o altă unitate medicală, cel mai probabil la Spitalul de Arşi din Bucureşti, scrie Mediafax. Răniţii vor fi transportaţi cu două elicoptere.  Medicii afirmă că răniţii sunt Dănuţ Codreanu, de 43 de ani, şef de brigadă, care are arsuri pe o suprafaţă mai mare, şi Cătălin Şerban, 40 de ani, adjunct şef de sector.  Doi angajaţi de la Mina Petrila, care făceau lucrări de sondare în subteran, au fost transportaţi, luni, la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, după ce au fost opăriţi cu apă fierbinte provenită din găurile de sondă, informează Mediafax.  Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, două ambulanţe au fost solicitate, luni, la Mina Petrila, pentru a acorda îngrijiri medicale şi a transporta la spital două persoane care au fost „opărite în subteran”.  Angajaţi ai Minei Petrila au declarat că cele două persoane accidentate sunt doi sondori care făceau lucrări la un loc de muncă şi care au fost opăriţi cu apă fierbinte provenită din găurile de sondă pe care ei le făceau.  Conform surselor citate, unul dintre sondori a fost transportat pe targă până la ambulanţă, iar celălalt putea merge.  Cei doi bărbaţi au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, unde unul dintre ei este supus unei proceduri de curăţare a rănilor.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.