spot_imgspot_img
3 C
Vaslui
19-mart.-2024

UPDATE: Doi copii opăriți cu ciorbă, aduși la Spitalul din Huși! Fetița de un an și 9 luni, cu arsuri grave pe 90% din suprafața corpului!

- Advertisement -

UPDATE 2: Din primele date, se pare că cei doi copii se aflau împreună cu mamele lor în aceeași locuință. Ele au pus pe foc o oală cu ciorbă, însă, fiind nefiind atente la copii într-un anumit moment, unul dintre micuți a tras oala de pe foc. Lichidul foarte fierbinte a căzut peste ambii minori, însă fetița a fost mai mult afectată, având arsuri grave pe toată suprafața corpului, mai puțin pe gât și față. Băiețelul s-a opărit și el pe ambele picioare și pe antebrațul drept, dar fără a-i fi pusă viața în pericol. Fetița însă este în stare gravă. Conducerea Spitalului din Huși, reprezentată de managerul dr. Bogdan Popa spune că, pentru acest caz, s-a luat legătura și cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București, care și-a exprimat disponibilitatea imediat pentru preluarea cazului fetiței cu arsuri pe 80 – 90% din suprafața corpului, însă, din păcate, în această seară nu era niciun loc liber. “Este foarte importantă cooperarea cu colegii din celelalte spitale și, mai ales, în astfel de cazuri, unde fiecare secundă contează, transferul în cel mai scurt timp poate contribui decisiv la salvarea vieții pacientului. În cazul celor doi copii cu arsuri, s-a luat legătura imediat cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București, iar colegii de acolo au avut toată disponibilitatea de a primi fetița de la Huși, însă, din păcate, nu era niciun loc liber. S-a reușit însă transferul la Spitalul “Sfânta Maria” din Iași, atât a fetiței, cât și a băiețelului. Cei doi copii au fost aduși de mamele lor la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Huși la ora 16 și 5 minute. La orele 17:15 băiețelul a fost trimis la Iași, cu o ambulanță SAJ, iar la orele 17:25, fetița a fost transferată cu un elicopter SMURD la Spitalul “Sfânta Maria” din Iași. Fetița, la plecarea din Spitalul Huși către Iași, se afla în stare stabilă”, a declarat managerul dr. Bogdan Popa. Reprezentații IPJ Vaslui au anunțat că Poliția Huși a deschis un dosar penal în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”.

UPDATE 1: Poliția s-a sesizat în cazul celor doi minori care, în această după-amiază, au fost aduși la Spitalul din municipiul Huși, în stare gravă, opăriți, așa cum au declarat adulții care i-au adus, cu ciorbă. “Colegii noștri din cadrul Poliției Huși nu au primit nicio sesizare în acest caz, dar dat fiind informațiile din spațiul public, ei demarează acum cercetări, pentru a se clarifica ce s-a petrecut în cazul celor doi minori, cu vârste de un an și nouă luni, fetița grav afectată de arsuri, pe o suprafață de 90% din suprafața corpului, respectiv băiețelul de un an și opt luni, cu arsuri pe 6% din suprafața corpului. De menționat că elicopterul SMURD a sosit la Huși pentru preluarea în regim de urgență a fetiței și transportarea sa la Iași, iar băiețelul va fi dus tot la Spitalul Sfânta Maria din Iași, dar cu o ambulanță a secției SAJ de la Huși.

GRAV… În această după-amiază, la Spitalul municipal “Dimitrie Castroian” din Huși au fost aduși doi copii, o fetiță și un băiat, cu arsuri grave. Se pare că cei doi copii au fost opăriți cu ciorbă. Dacă băiatul a fost diagnosticat cu arsură de gradul 2, pe o suprafață de 6% din suprafața corpului, fetița în vârstă de doar un an și nouă luni este într-o stare mult mai gravă, cu arsuri de gradul 2-3 pe 90% din suprafața corpului. După acordarea primului ajutor și evaluarea în regim de urgență, cadrele medicale ale Spitalului municipal Huși fac demersuri pentru ca ambii copii să fie transferați la Spitalul Sfânta Maria din Iași. De asemenea, se așeaptă aprobarea pentru un elicopter SMURD, care să preia și să transporte într-un timp mult mai scurt pacienții la Spitalul din Iași. Vom reveni cu detalii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.