spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

VIDEO | Doi gemeni din Odesa, refugiați la maternitatea spitalului din Bârlad!

- Advertisement -

SALVAȚI DIN IAD… Vasluienii nu contenesc să uimească prin implicarea cu care încearcă să salveze ucrainenii, mame și copii îndeosebi, din iadul declanșat de Rusia în Ucraina! De pildă, pentru salvarea unei mame cu patru copii, din care doi gemeni, prematuri, în vârstă de numai 7 luni, s-au mobilizat exemplar șeful ISU Vaslui, col. Neculai Tătaru, Episcopia Hușilor, prin preotul Teofil Ștefănică și prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, care împreună au reușit să facă toate demersurile necesare pentru ca femeia să fie scoasă din Odesa, orașul bombardat în continuu de ruși, și să ajungă în siguranță la Vama Albița, unde va fi preluată de autoritățile române. Ea va fi dusă la spitalul din Bârlad, unde gemenii vor fi puși la incubator, mama va sta cu micuții la spital, iar restul familiei, tatăl cu cei doi copii mai mari, fiind cazați la familia preotului Ștefănică, mai precis la fratele său, profesorul Daniel Ștefănică. Misiunea a fost una grea, realizată în cooperare cu serviciul situațiilor de urgență din Republica Moldova. Femeia, soțul și cei patru copii ai lor va ajunge în vama în jurul orelor 16.00.

Doi băieței gemeni, de 7 luni, născuți prematur, au fost salvați de un preot bârlădean, de ISU Moldova și de ISU Vaslui, din infernul rusesc din Odesa. Gemenii au aproape 2 kg fiecare și au nevoie de incubator, iar la Odesa zilele trecute s-a declanșat o ofensivă rusească infernală! Bebelușii și mama lor, plus tatăl și încă doi copii ai familiei de 11 și 14 ani, au fugit din Ucraina (Odesa) pe propria răspundere, deși inițial aveau promisă o ambulanță din Odesa. N-a mai fost posibil, din cauza bombardamentelor care nu mai contenesc și atunci au plecat cu mașina personală, printre bombele care loveau necontenit. Au ajuns cu bine la vama cu Republica Moldova și de aici au fost preluați de ISU din Moldova, până la Vama Albița. Preotul Teofil Ștefănică, care are acasă la Bârlad pe sora femeii cu cei doi gemeni, a fost rugat de aceasta să îi ajute și familia surorii ei, cu patru copii. Cu binecuvântarea PS Ignatie, având și ajutorul personal al Preaființei Sale, s-a reușit aducerea familiei refugiate din Odesa la Vama Albița. De aici, vor ajunge la Bârlad, la Maternitatea spitalului local, unde gemenii vor fi puși imediat la incubator, mama lor va fi internată la un salon, lângă copii, iar tatăl și cei doi copii mai mari vor fi găzduiți de fratele preotului Teofil, profesor Daniel Ștefănică.

„Este vorba despre doi gemeni, din aproximativ 2 kg fiecare, sunt născuți prematur, vor fi aduși la spitalul din Bârlad, unde am luat deja legătura cu managerul Ciprian Feraru care le asigură un salon, unde va sta și mama, iar copiii vor sta în incubator cât este nevoie.”, a spus Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui.

„O femeie din Ucraina, care stă la mine cu familia, mi-a spus de cazul surorii ei, care are doi gemeni născuți prematur și că trebuie să fie salvați, ea cu soțul și patru copii, printre care gemenii respectivi. Ne-am implicat să îi aducem aici, cu ajutorul PS Ignatie, a ISU Vaslui, prin domnul Neculai Tătaru, domnul prefect Daniel Onofrei, cărora le mulțumesc. Acum mă îndrept spre Vama Albița ca să-i aducem la spital. Săracii au ieșit cu fuga din Odesa, că se trage încontinuu. Deși trebuia să le dea o ambulanță, nu s-a putut, au pelcat cu mașina personală, i-au așteptat la graniță la Palanca cei de la ISU Moldova, iar din Vama Albița îi vom prelua noi. Încă odată, mulțumesc din suflet PS Ignatie care ne-a ajutat cu sfaturi și tot ce a mai fost nevoie, precum și prefectului nostru domnul Daniel Onofrei și celor de la ISU Vaslui, prin col. Neculai Tătaru”, a spus preotul Teofil Ștefănică.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.