spot_img
spot_imgspot_img
22.2 C
Vaslui
20-mai-2024

Doi polițiști vasluieni, agresați în timpul serviciului! Bătăușul a fost imobilizat și încătușat de o polițistă!

- Advertisement -

PERICOL… Misiune dificilă pentru o polițistă din Vaslui și colegul ei de echipaj, care joi, în timp ce erau de serviciu, au încercat să legitimeze un conducător auto ce se deplasa pe o stradă din Rediu. Inițial, acesta a oprit la semnalul oamenilor legii, însă când polițista s-a apropiat de mașina lui, a demarat în trombă. Acesta a ajuns în zona Brodoc, pe strada Gutuilor, unde și-a abandonat autoturismul și a încercat să fugă. După aproximativ 15 metri, bărbatul a fost prins de echipaj, însă până să fie încătușat, i-ar fi lovit de mai multe ori pe cei doi polițiști. Dus la spital, agresorul a refuzat să dea probe biologice. Între timp, polițiștii au aflat și motivul pentru care barbatul s-a sustras controlului: în luna august el fusese condamnat pentru conducere fără permis.     

Mai precis, pe 11 august, anul acesta, Butnaru Bogdan, din municipiul Vaslui, a fost condamnat de instanță la opt luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În loc să fie trimis după gratii, Butnaru a fost pus sub supraveghere pe o perioadă de doi ani, însă nu a învățat nimic din acel episod, astfel că joi a recidivat, de data asta cu consecințe mult mai grave pentru el. În timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Mihail Sadoveanu din Rediu, bărbatul a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere. Inițial, acesta s-a conformat semnalelor polițiștilor și a tras pe dreapta, însă în momentul când agentul s-a apropiat de mașina lui pentru a-l legitima, a apăsat pedala de accelerație, în speranța că așa va scăpa de control. A condus nebunește, cu polițiștii pe urmele lui, până a ajuns aproape de Brodoc, pe strada Gutuilor, unde și-a abandonat autoturismul în mijlocul drumului și a încercat să fugă. După aproximativ 15-20 de metri, șoferul a fost prins de oamenii legii, însă fără să se gândească la faptul că se afla sub supraveghere, a început să-i lovească pe cei doi polițiști. Aceștia au solicitat sprijin din partea colegilor lor, însă până au sosit întăririle, au reușit să-l încătușeze pe agresor. Cea care a reușit să-i pună „brățările” pe mâini a fost chiar polițista, care a dat dovadă de mult curaj și tact.

Spectacol de prost gust și la spital

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, bărbatul s-a ales cu două dosare penale, unul de ultraj, instrumentat de procurorii parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. “La data de 30 noiembrie 2023, ora 11.38, un echipaj de poliție rutieră al Biroului Rutier Vaslui, care desfășura activități de patrulare și supraveghere a traficului rutier pe strada Mihail Sadoveanu din municipiul Vaslui, ar fi depistat în trafic și ar fi încercat să oprească, pentru control, un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus din direcția municipiului Vaslui spre Zona Industraială. Conducătorul autoturismului nu s-ar fi supus semnalelor regulamentare de oprire făcute de echipaj, continuându-și deplasarea cu viteză mărită până în strada Gutuilor, unde ar fi părăsit autoturismul și ar fi încercat să își asigure scăparea, prin fugă. Bărbatul a fost interceptat în zonă dar ar fi refuzat să se oprească, să se legitimeze și să se supună indicațiilor polițiștilor, procedând la a se manifesta agresiv și violent față de aceștia, motiv pentru care a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui, pentru cercetări. Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului autoturismului și că bărbatul de 42 de ani, din Vaslui, ar fi avut suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice din luna august 2023. Totodată, având în vedere comportamentul manifestat de către acesta, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă, în prezența medicului de gardă, acesta ar fi refuzat să îi fie recoltate aceste probe. La data de 30 noiembrie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Vineri, 1 decembrie 2023, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, față de bărbat fiind emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. Cu privire la comportamentul manifestat de către bărbatul de 42 de ani, odată cu depistarea acestuia în trafic, a fost sesizat procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”, a precizat Bogdan Gheorghiță, reprezentantul IPJ Vaslui.

 

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.