spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

Doi polițiști vasluieni au salvat „in extremis” din ștreang, un sinucigaș!

- Advertisement -
IMPRESIONANT… Doi polițiști vasluieni au dat dovadă de un profesionalism ieșit din comun: au salvat de la sinucidere un arhitect ieșean, nu o dată, ci de două ori în acceași zi!

EROI… Cei doi polițiști din Miroslava, care au salvat de două ori viața unui arhitect din ieșean, dând cu adevărat o lecție de profesionalism, au fost angajați ai Inspectoratului Județean de Poliției Vaslui. Iulian Gherasim și Emilian Bîrsănuc au ajuns în județ imediat după terminarea școlii de poliție, Iulian fiind repartizat la Murgeni, iar Emilian la Postul de Poliție din comuna Deleni. Faptul că, iată, acum au reușit să își dovedească modul deosebit în care au înțeles să își facă datoria profesională și civică, salvând viața unui arhitect, aflat în pragul sinuciderii, i-au făcut pe vasluienii care i-au cunoscut să își amintească de ei și să îi dea exemplu. „Bravo lor, așa trebuie să fie un polițist! Să se implice în fiecare caz și să salveze oameni. Păcat că nu mai sunt în județ la noi”, spun localnicii din localitățile în care au activat cei doi. De altfel, cei doi polițiști au o poveste de viață extrem de asemănătoare, fiind din același sat, au fost din prima zi de școală colegi, au absolvit împreună școala de Poliție și, iată, amândoi reușesc să salveze oameni din situații dificile.

Doi prieteni din copilărie, colegi de școală din clasa I până la terminarea scolii militare de agenți de poliție din Cluj Napoca, au reușit să salveze un arhitect ieșean, care a vrut să se sinucidă, chiar de două ori într-o zi! Întâmplarea este cât se poate de reală, iar cei doi agenți de poliție au reușit să aducă înapoi la realitate un bărbat debusolat, într-o stare depresivă cruntă, l-au salvat de la moarte și acum întreaga familie a acestuia le este recunoscătoare! Iulian Gherasim și Emilian Bîrsănuc, agenți de poliție, au 26 de ani, iar la finalul școlii de poliție au fost repartizați ca agenți la IPJ Vaslui: Iulian la Poliția Orașului Murgeni – Serviciu Investigații Criminale și Emilian la Postul de Poliție Rurală Deleni. Ambii au ajuns în acest an la IPJ Iași, ca agenți în comuna Miroslava, prietenia lor mergând mai departe! Nu numai că au învățat împreună, acum și lucrează tot împreună. Pe 26 septembrie a.c., cei doi polițiști au reușit să devină eroi!

Arhitectul depresiv a avut noroc de două ori în aceeași zi de cei doi tineri polițiști!

Așadar, iată povestea zilei în care cei doi au salvat o viață de două ori! Secția 4 Poliție Rurală Miroslava a fost sesizată prin 112, de soția lui A.F, cu privire Ia faptul că soțul său, care locuia singur în casa comună a contactat-o telefonic spunându-i că-și va pune capăt zilelor. Ca urmare a sesizării, patrula de serviciu, formată din cei doi tineri agenți, Iulian Gherasim și Emilian Bîrsănuc, s-a deplasat la adresa indicată de către femeia disperată, constatându-se că este necesară pătrunderea în curtea imobilului, întrucât din exterior nu se puteau stabili date concrete despre situația bărbatului ce intenționa să se spânzure. Polițiștii au pătruns în curtea locuinței, ocazie cu care, pe terasa din spatele casei l-au observat pe A.F., fiind spânzurat cu o funie de o grindă, aflându-se la o distanță de circa 60 centimetri deasupra solului. Iulian și Emilian l-au ridicat pentru a-i întrerupe ștrangularea, iar în același timp i-au tăiat funia. Sinucigașul era inconștient iar cei doi tineri agenți i-au acordat imediat primul ajutor! Omul a răspus imediat manevrelor de resuscitare și a fost transportat la un spital în Iași, deoarece prezenta leziuni la nivelul gâtului, ca urmare a ștrangulării. După cum ne-a povestit Iulian Gherasim, deși bărbatul salvat era în continuare depresiv, a fost dus de ambulață la spital și nu la psihiatrie, lucru care nu a fost tocmai în regulă. Spre seară, în acceași zi, arhitectul, în continuare avea în plan să se sinucidă, așa că a plecat din spital, acasă, într-o comună de lângă Iași, unde a luat benzină, s-a stropit atât pe el cât și casa unde locuia întreaga familie! Iarăși s-a sunat la apelul de urgență 112, iar cei doi polițiști s-au întors și au reușit să-l convingă pe arhitect să nu dea foc la casă și nici lui să nu-și dea foc, fiind transportat de data aceasta de ambulanță la Psihiatrie. „Acum este acasă domnul arhitect, alături de familie și a scăpat de depresia cruntă ce o avea. Am făcut ceea ce am învățat, pentru acordarea primului ajutor și astfel o familie este acum salvată de la o tragedie”, a spus Iulian Gherasim, agentul de poliție care și-a început cariera la Vaslui, împreună cu prietenul său de o viață, Emilian Bîrsănuc.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.