spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

VIDEO | UPDATE: Momentul în care unul dintre cei doi tineri din Vaslui este scos dintre stabilopozi

- Advertisement -

UPDATE 2: Salvatorii au găsit astăzi o persoană înecată în capătul digului de la Costinești, zona Obelisc.  Elicopterul SMURD care survola zona va ateriza în zona respectivă.  Nu se știe momentan dacă este vorba despre unul dintre tinerii dispăruți în mare în urmă cu două zile.

Căutările celor doi tineri vasluieni ce ar fi dispărut pe mare la Costinești, reluate

UPDATE 1: Începând cu ora 09:00 au reînceput căutările celor două persoane, posibil dispărute în mare, zona Obelisc, în Costinești. Intervine SMURD B Tuzla, elicopterul SMURD și ambarcatiunea Maia de la ARSVOM.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Doi tineri din Vaslui, dispăruți în apele Mării Negre sunt căutați cu disperare de echipajele Pazei de Coastă!

ȘOC… Cei doi tineri dispăruți în apele Mării Negre și căutați de două zile de către echipajele Pazei de Coastă sunt din județul Vaslui! Băieții, unul de 17 ani și celalalt de 18 ani, lucrau sezonieri pe litoral în stațiunea Costinești. După terminarea programului, în jurul orei 20.45, aceștia au mers să facă o baie în mare. Din păcate, a fost ultima oară când au fost văzuți. Pentru că nu au mai ajuns cazare, unde se aflau în concediu șI câteva rude de-ale lor, acestea au alertat Poliția. Rudele speră ca echipajele Pazei de Coastă să îi găsească, deși șansele ca cei doi să mai fie în viață, sunt infime. În momentul în care cei doi au intrat în mare era arborat steagul roșu de pericol, iar valurile erau foarte mari. Salvamarii își încheiaseră programul dar au fost cu toții chemați de acasă și mobilizați în căutarea celor doi valuieni.

Alertă în stațiunea Costinești. Nave ale Gărzii de Coastă și ale Agenției de Salvare a Vieții pe mare caută doi tineri vasluieni, de 17 și 18 ani, dispăruți marți seară în valuri, în dreptul stațiunii Costinești. Pe litoralul Mării Negre este cod galben de vânt puternic, iar porturile sunt închise. Primele informații despre dispariția celor doi tineri au veni marți seară, în jurul orei 21.30. Cineva de pe plaja din Costinești a anunțat că două persoane care înotau în larg nu ar mai fi ajuns la țărm. Era vânt, valuri mari, curenți puternici. De altfel, steagul rosu care interzice scăldatul în mare este arborat de trei zile pe toate plajele din sudul litoralului. Cu toate astea, în căutarea celor doi tineri au fost trimise două ambarcațiuni ale Gărzii de Coastă și Agenției de Salvare a Vieții pe Mare, împreună cu un echipaj SMURD de la ISU Dobrogea. Deși nimeni nu anunțase oficial lipsa sau dispariția celor două persoane.

Familia era la mare, în concediu!

De dimineață a venit și vestea care confirma dispariția. O femeie din județul Vaslui a anunțat poliția din Costinești că cei doi tineri nu au ajuns marți seara la hotelul în care erau cazați. Cei doi tineri lucrau la o terasă în Constinești și marți seara, după ce au terminat tura, au plecat să facă o baie în mare, deși era arborat steagul roșu și înotul era interzis! Au intrat să înoate și nu s-au mai întors. Căutările au încetat în jurul orei 2.00, în cursul nopții. Miercuri mai multe ambarcațiuni au plecat în larg în căutarea celor doi tineri, totul a fost zadarnic. Misiunea acestora este una extrem de dificilă, marea este agitată, valurile depășesc patru metri iar curenții sunt extrem de puternici, scafandri nu au vizibilitate, în astfel de condiții. Vremea s-a înrăutățit miercuri după amiază, iar căutările au fost sistate în jurul orei 18.00. Căutările pe mare vor fi reluate în cursul zilei de joi. Vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.