spot_imgspot_img
6.4 C
Vaslui
18-apr.-2024

Dosar de mita la spital

- Advertisement -

Descindere in forta a procurorilor la Spitalul de Neurochirurgie din Tatarasi. Doua concursuri pentru angajari de asistente medicale si personal auxiliar sint suspectate a fi fost aranjate. Pretul unui post la spital ar varia, potrivit anchetatorilor, intre 1.000 si 1.500 de euro. In vizorul procurorilor si politistilor se afla doi membri ai comisiei pentru concursul din octombrie 2010 si din martie 2011. Ancheta pare sa fi ajuns departe, mai ales ca procurorii au la dosar interceptari relevante ale convorbirilor telefonice dintre martori si cei acuzati. De aici au rezultat si preturile pentru angajari.

Ancheta „bomba” la Spitalul de Neurochirurgie. Procurorii au descins in spital pentru a stopa un concurs de angajare pe care il considera trucat. Actiunea a avut loc chiar in timpul desfasurarii concursului, la jumatatea lunii trecute. In urma acestuia urmau sa fie angajate asistente si personal auxiliar. Anchetatorii au extins verificarile si in cazul altor angajari, despre care au auzit ca ar fi fost aranjate. In vizorul Parchetului se afla membri ai comisiei de examinare pentru ocuparea functiilor scoase la concurs. Unii dintre acestia sint suspectati ca ar fi primit intre 1.000 si 1.500 de euro pentru a-i favoriza pe unii candidati. Atit procurorii, cit si conducerea spitalului nu sufla o vorba despre ancheta care se desfasoara in aceste zile la Parchet. Anchetatorii sustin insa ca au probe clare impotriva a doi membri ai comisiei si interceptari telefonice explicite.

Concurs oprit cu Politia

Actiunea de la jumatatea lunii trecute a fost organizata dupa ce anchetatorii au primit informatii ca unii membri ai comisiei de examinare au primit bani pentru a favoriza anumiti candidati. Alaturi de procurori, la actiune au participat si ofiteri din cadrul Directiei Generale Anticoruptie (DGA) si ai Serviciului Investigarea Fraudelor (SIF) din cadrul Politiei. Anchetatorii au ridicat de la spital mai multe documente referitoare la concurs. In plus, procurorii spun ca au extins cercetarile si in cazul altui concurs organizat de unitatea medicala in toamna anului trecut. Desi au confirmat existenta dosarului si derularea cercetarilor, atit anchetatorii, cit si reprezentantii spitalului au refuzat sa ofere mai multe detalii. „La acest moment al anchetei va putem spune ca in dosar se lucreaza cu cei de la DGA si cei de la SIF. Cercetarile vizeaza doua concursuri organizate de unitatea medicala. Unul organizat pe 28 octombrie 2010 si altul care trebuia sa aiba loc pe data de 15 martie anul acesta, dar nu s-a finalizat pentru ca am intervenit noi”, a spus Cornelia Prisacariu, prim-procuror al Parchetului de pe linga Tribunal. Daca la inceput nu a dorit sa faca nici un comentariu pe marginea subiectului, managerul Spitalului de Neurochirurgie s-a rezumat apoi la a spune ca subiectul anchetei este un concurs pentru un post ce trebuia sa fie ocupat in spital. Nu a dat insa nici un detaliu referitor la componenta comisiei de concurs. „Prefer sa nu comentez deocamdata, va exista un comunicat de presa la momentul potrivit. A fost un control de la Parchet, probabil in urma unei reclamatii. Nu s-au cerut date despre pacienti. A fost ceva legat de un concurs pentru un post in spital si atita tot”, a declarat scurt dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie. Surse apropiate anchetei sustin ca nu a mai fost cazul realizarii unui flagrant pentru ca reclamatia a fost depusa dupa ce s-au dat banii. Aceleasi surse spun insa ca impotriva membrilor comisiei exista proble clare rezultate din convorbirile telefonice interceptate.

Mita si trafic de influenta

Potrivit anchetatorilor, in urma concursului din toamna anului trecut ar fi fost angajati in unitatea medicala atit asistente, cit si personal auxiliar. In momentul de fata, in atentia Parchetului se afla cei care au facut parte din comisiile de examinare din octombrie 2010 si din cea de la jumatatea lunii trecute, efectuindu-se cercetari impotriva lor pentru luare de mita si trafic de influenta. Surse apropiate dosarului au precizat ca o parte dintre acestia au favorizat angajarea anumitor persoane participante la concurs in schimbul unor sume de bani, care se situeaza intre 1.000 si 1.500 de euro.

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.