Meteorologii Agenției Naționale de Meteorologie au actualizat prognoza și transmit că se așteaptă la noi recorduri de temperaturi extreme. Mai mult, avertizarea de cod roșu de caniculă ar putea fi extinsă până la mijlocul săptămânii viitoare.
Conform directorului general ANM Elena Mateescu, abia de joi temperaturile ar mai putea să scadă, dar doar în anumite părți ale țării. Într-o intervenție la Digi24, Elena Mateescu a explicat că temperaturile resimțite de astăzi vor fi cuprinse între 40 și 44 de grade Celsius. „Este a doua zi în care vorbim despre cea mai extinsă arie de cod roșu pentru val de căldură intens si persistent, caniculă, disconfort termic extrem de accentuat. Și vorbim despre zona Crișanei, Banatului, Olteniei, Munteniei și Moldova. În restul țării, cod portocaliu. Valorile de temperaturi la nivelul maximelor și astăzi cuprinse între 37 până la 41 de grade.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/doua-zile-cu-peste-120-de-recorduri-meteo-in-romania-previziunea-anm-cu-siguranta-vom-inregistra-noi-recorduri-2860595