Dragoste şi muncă la 101 ani

Toma Năstase, din Ireşti, şi-a serbat, ieri, ziua de naştere pentru a o suta una oară. Ieri dimineaţă, sărbătoritul aştepta copiii, nepoţii dar şi strănepoţii să-i treacă pragul ca în fiecare an. Munca, un strop de băutură şi multă dragoste, este reţeta longevităţii bunicului.

Moş Toma s-a pregătit de dimineaţă pentru aniversarea sa. Îmbrăcat curat, purtând bastonul prin curte, a petrecut cu privirea capătul de uliţă pentru a vedea când apropiaţii săi îl vor vizita. Toma Năstase s-a născut în data de 16 septembrie 1909. La mai mult de o sută de ani, bătrânul parcă începe o nouă viaţă. Chiar dacă poartă pe umerii săi istoria unui veac, mintea sclipeşte şi acum, auzul şi văzul nu l-au părăsit. Poate pute-rile nu mai sunt cele de altădată, poate lumea şi oamenii s-au scurs pe lângă viaţa acestui om, dar întărindu-i latura interioară, îmbogăţindu-i amintirile şi sufletul. Toma Năstase nu a avut o viaţă uşoară, a prins cele două războaie mondiale, a simţit foametea, cutremurele şi alte dureri ale lumii din ultimii o sută de ani. Nici el nu ştie cum de a atins această vârstă, cum a reuşit să învingă timpul şi bătrâneţea. Spune că numai credinţa în cele sfinte l-a ajutat. Bătrânul merge în fiecare duminică la biserică „pentru toate neamurile“, aşa cum spune o soră a sa. „Toată comuna nu găseşti unul de vârsta mea. Am patru copii, trei băieţi şi o fată. Nepoţi nici nu ştiu câţi mai am. Din cei şase copii pe care i-a avut mama mea, doar eu şi o soră de 84 de ani mai suntem în viaţă. Tata a murit în Primul Război Mondial. Sunt al doilea copil al mamei mele“, spune cu mândrie Toma. A muncit o viaţă întreagă şi chiar de mic copil, fiind băiatul cel mare al mamei, a fost ca un fel de tată pentru ceilalţi fraţi. Îşi aminteşte cu mare plăcere de tinereţe când umbla, muncea şi iubea după placul inimii. Vorbeşte mai mult despre bucuriile şi plăcerile vieţii sale, şi nu se plânge că în această existenţă, greul l-a atins şi pe el. Îşi aminteşte cu durere cum la Primul Război Mondial, mama lor a trecut dealul la Varniţa, cu copiii după ea, pentru a scăpa din calea urgiei. Când s-au întors, casa nu mai era. A fost nevoit să caute lemne şi scânduri pentru a încropi un acoperiş deasupra capului.

Iubit de fete

Tinereţea şi horele spune Toma că au fost tot farmecul vieţii. Fiind bărbat înalt şi chipeş, cu ochi albaştri ca cerul, a băgat oftatul în sânul multor mândre. „Atunci nu era ca acum. Sâmbăta prăşeam de-mi ieşeau ochii şi duminica mă duceam la horă. Nu mă întrecea nimeni la joc şi mă plăceau şi fetele“, spune bătrânul. Era aşa iubit de fetele din sat că una dintre ele i-a făcut şi un copil. Sora lui Toma, Mărioara Panfil, îşi aminteşte cum femeia s-a furişat în curtea lor şi le-a lăsat copilul în ogradă în toiul iernii. Numai cu intervenţia unor rude influente copilul a fost redat mamei. Toma nu era sigur că acel copil i-ar fi aparţinut. Nu mai ştie nimic de el. Dragostea nu i-a făcut numai probleme bărbatului şi „care a fost să fie a lui“ l-a însoţit pe drumul vieţii până în urmă cu vreo 17 ani. Aleasa lui a fost Tiţa, o fată din sat. „Nu am degete la mâini câte fete am iubit. Tiţa a fost să fie a mea. Stătea chiar în spatele grădinii unde stau acum.  O am în fotografii. Am făcut nuntă în mijlocul verii“, îşi aminteşte bătrânul. La două luni după nuntă, a apărut pe lume şi primul copil al lui Toma. Se cunoşteau bine încă dinainte de nuntă că nici nu a mai fost nevoie să meargă împeţit la mama Tiţei, „era făcută treaba“ după cum spune bătrânul.

Muncă pentru viaţă

Toma era învăţat cu munca dinainte de a-şi întemeia o familie. Având căruţă şi cai căra ceramica ola-rilor de la Ireşti prin satele din Vrancea şi nu numai. Asta a fost principala ocupaţie a lui Toma, dar de-a lungul anilor  bărbatul şi-a lucrat pământul şi chiar a făcut şi stână. „Luam oalele de la olarii de la noi din sat şi le duceam de ajungeam până la Brăila. Veneam înapoi cu porumb sau bani, după cum ne dădea omul. Împărţeam ce aduceam cu cel de la care luam marfa. Nu eram cheltuitor. Mai degrabă mă duc acum la bufet. Ce câştigam cumpăram pământ. Am făcut şi stână, strângeam oile de prin sat, aproape trei sute, aveam cârdul meu. Am avut şi animalele mele, am cosit clăi întregi de fân. De vreo trei ani nu mai reuşesc să mai cosesc şi nici să merg la prăşit“, povesteşte moş Toma. Bătrânul spune că relele le-a uitat şi nu vrea să mai ştie de ele. Povesteşte numai despre ceea ce a fost frumos şi plăcut în viaţă. A fost şi bolnav, dar nu se plânge. „Am fost şi operat, mi-au scos o tumoare. Am fost mort şi am înviat. Acum sunt bine. Mai bolnav eram acum zece ani. De fumat nu am fumat niciodată, dar de băut beau şi acum. În tinereţe făceam rachiu, aveam şi cazan dar acum nu mai pot, cazanul stă în grajd. Mănânc bine iar prăvălia e aproape“, mai adăugă Toma.

Alături de cei dragi

Bătrânul locuieşte cu unul dintre băieţii săi. Se ajută unul pe altul fiind ambii pensionari. „Dacă nu era om bun nu apuca vârsta asta. Am bază pe el. Eu plec într-o parte ori în alta, el rămâne acasă şi mă ajută la treabă. Când poate dă şi mâncare la animale“, spune Costică Năstase, feciorul care a rămas aproape de bătrân. Ieri, au fost alături de el şi ceilalţi copii. Au făcut o tradiţie ca pe 16 septembrie, în fiecare an, de e sărbătoare sau nu, să petreacă la casa părintească, ziua bunicului. Fiecare îi aduce ce are mai bun iar bătrânul spune cu mândrie că are o fiică care are trei restaurante la oraş. În urmă cu un an, când Toma a împlinit o sută de ani, preotul din sat  l-a decorat şi l-a dat drept pildă pentru cei tineri. „Vrem numai sănătate pentru tataia şi dorim să ne vedem şi la anul pe vremea asta la fel de sănătoşi. Chiar dacă am fost noră pentru el,     l-am iubit şi respectat ca pe părinţii mei. Merită respectul nostru, este un om credincios. Duminica nu mănâncă până la sfârşitul slujbei“, spune Maria Năstase, nora bătrânului. Cea care îl cunoaşte însă cel mai bine este sora sa, Mărioara Panfil. În ultimii 84 de ani i-a fost alături, l-a văzut la tristeţe şi la bucurie. „El ne-a crescut, era ca un tată, tot el ne şi bătea. Eram copii şi mă săturasem de dus cu vitele. De câte ori m-au ferecat mâinile astea…“, spune cu nostalgie Mărioara. Copii, nepoţi, rude sau apropiaţi, au venit, ieri, pentru a face urări bunicului. Dincolo de toate urările şi gândurile frumoase, Toma îşi face singur curaj şi inimă bună. Nu-şi mai doreşte decât sănătate şi un sfârşit bun. „Nu-mi pare rău de nimic. Mănânc, beau o ţuică sau un vin, citesc o carte sau un ziar“, spune bătrânul Toma , ştiind că de astăzi, după o sută unu ani, începe o nouă viaţă, de maturitate şi înţelepciune…




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ