Extern

Drama incredibilă a unei românce „exportate” în Canada: după 33 de ani a aflat că a trăit cu identitatea altei persoane

O femeie născută în România și adoptată în Canada a descoperit că întreaga ei identitate este falsă: a fost „exportată” ca bebeluș pentru 1.000 de dolari și trimisă peste hotare cu actele altei persoane. Nu are dată de naștere, nu are documente valide și spune că este „blocată de doi ani între trei guverne”.

„Trebuie să vorbim. E o problemă”– acest mesaj primit pe Facebook a declanșat pentru Roxana Pamela H., o canadiancă de 34 de ani născută în România, o serie de dezvăluiri care i-au răsturnat complet viața, potrivit „Totul despre mame”.

Imediat după 1989, mii de copii din România au plecat atunci spre Statele Unite, Canada, Franța, Italia sau Spania, în condițiile unei legislații confuze și ale unui sistem care permitea intermedieri obscure, falsuri și chiar trafic de minori.

„Roxi”: nume din acte, nume tatuat, dar nu numele ei

Crescută într-o familie stabilă, Roxana a știut dintotdeauna că este adoptată. În pașaportul românesc emis în 1991 apărea ca „Roxana Pamela”, iar toți cei din jur au numit-o „Roxi”. Inclusiv soțul ei și-a tatuat acest nume pe piept.

Totul s-a năruit când, în 2023, a aflat că numele ei real nu este acesta și că există o altă femeie care poartă exact identitatea trecută în actele sale.

În încercarea de a-și găsi părinții biologici, Roxana a publicat un anunț pe un grup de Facebook al orașului Târgoviște. Câteva zile mai târziu, un bărbat i-a trimis mesajul care avea să declanșeze avalanșa.

Mesajul transmis pe Facebook Foto: Totul despre mame
Mesajul transmis pe Facebook Foto: Totul despre mame

„Trebuie să vorbim. E o problemă.”

Acesta i-a povestit că fosta sa soție are aceleași prenume, aceeași dată de naștere și aceeași mamă trecută în acte. Ba mai mult, în 2005, când femeia a mers să-și facă buletinul, autoritățile i-au spus că nu poate, pentru că figurase deja ca fiind plecată în Canada.

„Atunci am realizat că era vorba despre mine”, povestește Roxana.

Între timp, femeia care poartă legal numele „Roxana Pamela” locuiește în Germania.

În ianuarie 2024, Roxana a venit în Târgoviște, România. O rudă a mamei biologice i-a recunoscut chipul dintr-o postare online.  „Am aflat care îmi sunt rudele din partea mamei și a tatălui, că am o poveste, că am un nume adevărat. Dar nimeni nu își amintea data mea de naștere. Nici până azi nu o știu. Arhivele spitalului au ars, iar documentele nu mai există”, a realatat femeia.

Roxana și rudele din România FOTO: Arhivă Personală/Totul despre mame
Roxana și rudele din România FOTO: Arhivă Personală/Totul despre mame

Cum a devenit Adriana… Roxana

Explicația pentru încurcătura uriașă a venit abia după ce a stat de vorbă cu familia biologică. În ziua în care părinții canadieni urmau să zboare spre România pentru a adopta  copilul din acte, intermediarii au aflat că mama acestuia se răzgândise.

Pentru a salva procesul și banii, aceștia au căutat urgent un alt copil în același sat. O femeie cu o fetiță de opt luni, numită Adriana, a acceptat să o vândă pentru 1.000 de dolari. Tatăl biologic se afla la închisoare. Actele nu au mai fost schimbate, iar bebelușa Adriana a plecat în Canada sub identitatea Roxanei. Roxana de astăzi este Adriana de atunci.

„Am fost vândută pe 1000 de dolari unui vecin, pe care l-am și cunoscut când am venit în România, dar nu vreau să povestesc mai multe despre asta. Ce s-a întâmplat cu mine a fost ceva banal pentru anii aceia. Toată lumea făcea asta. Așa am ajuns să trăiesc 33 de ani ca altcineva”, spune Roxana.

Astăzi, Roxana trăiește o dramă birocratică: autoritățile canadiene susțin că responsabilitatea aparține statului Quebec, iar România nu îi poate emite acte deoarece nu are o identitate legală recunoscută…https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/drama-incredibila-a-unei-romance-exportate-in-2487196.html

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button