spot_imgspot_img
9.4 C
Vaslui
27-apr.-2024

Drogaţi cu soluţie vaginală

- Advertisement -

Un tânăr de 18 ani, din oraşul Panciu, a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani, duminică seara. Potrivit medicilor, acesta a consumat alcool în exces, în combinaţie cu un praf folosit pentru spălări vaginale, respectiv Tantum Rosa, şi paracetamol, cocteil care i-a provocat o stare de agitaţie psihomotorie.

Pănceanul a consumat cocteilul miraculos în timpul unei excursii pe Valea Prahovei, iar în tren i s-a făcut rău. În Eurogara Focşani, adolescentul a fost preluat de o ambulanţă şi dus la UPU pentru a fi tratat de medici. Tânărului, care prezenta simptome de tahicardie, hipertensiune arterială, respiraţie rapidă şi neregulată, dar şi halucinaţii, i s-a administrat tratament de urgenţă, iar acum este în afara oricărui pericol.

Specialiştii spun că foarte mulţi tineri au început să cumpere praful pentru spălări vaginale Tantum Rosa, care este cunoscut pentru efectele sale halucinogene, mai ales în combinaţie cu alcool. După ce autorităţile au închis magazinele care comercializau plante etnobotanice, tinerii s-au re- orientat spre alte „droguri legale“, pe care le pot procura din farmacii. Farmaciştii confirmă faptul că tot mai mulţi tineri au început să cumpere Tantum Rosa. Ei afirmă că, în unele cazuri, refuză să le vândă praful, chiar dacă nu trebuie să prezinte prescripţie medicală.

Psihologii sunt de părere că tinerii care se droghează încearcă să fugă de realitate, mai ales că multora dintre ei nu are cine să le ofere afectivitate. „Tinerii găsesc în medicamente substitute pentru a se droga, deoarece doresc să fugă de realitate şi să simtă senzaţii tari. În plus, ei se află şi la vârsta teribilismului şi prin consumarea acestor substitute, găsesc alte metode pentru a-şi petrece timpul liber şi pentru a se integra în găşti noi. Tinerii recurg la astfel de gesturi datorită lipsei unei persoane care să le ofere afectivitate şi cu care să comunice“, este de părere psihologul Liliana Mihai.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.