Evanghelia din această Duminică a Orbului continuă șirul evangheliilor din Duminicile trecute în care ni se prezintă mai multe vindecări săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos. Astfel, am văzut acum două Duminici cum Iisus l-a vindecat pe acel om care zăcuse paralizat vreme de 38 de ani, iar Duminica trecută am văzut cum femeia samarineacă și cetățenii din Siharul Samariei au fost vindecați de șovăirea în credință. În această Duminică, cea de a șasea după Înviere, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne arată cum Domnul Luminii a vindecat de nevedere pe un om care era orb din naștere:
Preot Andrei Zăgan
În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naștere. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat și a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuiește: trimis. Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând. Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau: El este. Alții ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ți s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul Care Se numește Iisus a făcut tină, a uns ochii mei și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală. Deci, ducându-mă și spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Și el a zis: Nu știu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Și era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină și i-a deschis ochii. Deci, iarăși îl întrebau și fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ține sâmbăta. Iar alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Și era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăși: Dar tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb și a văzut, până ce n-au chemat pe părinții celui ce vedea. Și i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceți că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinții lui și au zis: Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu știm; sau Cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinții lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinții lui: Este în vârstă; întrebați-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi știm că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum și n-ați auzit? De ce voiți să auziți iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui? Și l-au ocărât și i-au zis: Tu ești ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L știm de unde este. A răspuns omul și le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns și i-au zis: În păcate te-ai născut tot și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară și, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Și a zis Iisus: L-ai și văzut! Cel ce vorbește cu tine, Acela este. Iar el a grăit: Cred, Doamne! și s-a închinat Lui.” (Ioan 9, 1-38)
Lumina este viață, iar întunericul este moarte…
Încă de la începutul pericopei evanghelice, Sfântul Ioan ne spune că acel om era orb din naștere. Pentru noi, oamenii sănătoși, este foarte greu să înțelegem suferința acelui om. Dacă închidem ochii, simulând orbirea, de îndată ne vin în gând felurite imagini pe care le-am văzut cu mai mult sau mai puțin timp înainte de a închide ochii. Însă trebuie să încercăm să înțelegem că omul acela nu a văzut niciodată nimic. El nu avea ce să își imagineze, pentru că niciodată el nu văzuse alți oameni, alte viețuitoare, lumina soarelui ori flori, pomi, câmpul înverzit sau casa în care locuia. Pentru el, viața trăită până la întâlnirea cu Mântuitorul, a fost un întuneric total și continuu. De aceea, putem spune că Iisus l-a născut a doua oară sau că l-a “înviat” din întuneric. Din acea zi, a început să vadă lumina soarelui cu ochii trupești, dar și sufletul lui s-a luminat cu lumina credinței. Din acea zi, orbul Îl cunoaște pe Mântuitorul, crede în El și I se închină Lui ca Unui Dumnezeu. Prin această minune ni se arată, încă o dată, că Hristos, Lumina lumii, este dătătorul vederii trupești și, totodată, dătătorul luminii sufletești. Iisus a venit în lume ca să ne aducă lumina mântuirii, precum El Însuși a spus-o: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (In. 8, 12).
Lipsa luminii sufletești înseamnă întunericul morții spirituale
De multe ori, când săvârșea o minune, Mântuitorul era contestat de cei care nu credeau cu adevărat în Dumnezeu. Așa se întâmplă și de această dată când fariseii cei cârtitori îl condamnau pe Iisus că i-a dat vedere omului într-o zi de sâmbătă. Se vede din textul evanghelic cum l-au anchetat și pe cel ce fusese orb și pe părinții lui. Aveau atâta înverșunare și ură, încât ar fi fost în stare să îi ia înapoi omului vederea pe care i-o dăduse Hristos. Ura lor era din lipsa dragostei, la fel cum întunericul este lipsa luminii. Iar atât dragostea, cât și lumina, vin din credința omului în Dumnezeu. Cel ce nu crede în Dumnezeu nu poate să aibă în suflet lumină și dragoste. Așadar, să ne luminăm și noi sufletele prin credință și prin dragoste că să ajungem să exclamăm asemenea orbului, “Cred, Doamne!”, și să ne închinăm și să urmăm Lumina lui Hristos care luminează tuturor.
