Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor

,,Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărțit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea trăind în desfrânări. Și, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Și, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis la țarinile sale să pască porcii. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-și în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceți degrabă haina lui cea dintâi și-l îmbrăcați și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; apoi, aducând vițelul cel îngrășat, înjunghiați-l ca, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la țarină. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. Și el s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat pierdut era și s-a aflat.”  (Luca 15, 11-32)

Pericopa evanghelică care se citește astăzi la Sfȃnta Liturghie ȋn bisericile ortodoxe ne vorbește despre bucuria Lui Dumnezeu atunci cȃnd un păcătos se ȋntoarce de pe drumul păcatului pe calea dreptei credințe.

Contextul rostirii acestei pilde de către Mȃntuitorului este următorul: El  nu refuza pe nimeni. Oricine ȋl chema ȋn casa lui sau la masă sau ȋl ruga să ȋl ajute, primea bunăvoință din partea Domnului Hristos. Astfel, intrase ȋn casa vameșului Zaheu, se așezase la masa căpeteniei fariseilor sau stătea și vorbea vameșilor și păcătoșilor care voiau să Ȋl asculte. Ȋn această situație, cărturarii poporului iudeu și fariseii cȃrteau, spunȃnd că un Ȋnvățător, așa cum de multe ori era numit Mȃntuitorul, nu ar trebui să vorbească cu vameșii și cu cei păcătoși. Ne amintim de Duminica trecută atitudinea de superioritate și, chiar de dispreț, pe care o aveau fariseii față de cei care nu făceau parte din rȃndurile lor. Cunoscȃnd gȃndurile lor perfide, Domnul Hristos le spune că ,,se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.” (Luca 15, 10). Apoi, le rostește acestora această frumoasă pildă a fiului care risipise toată averea primită de la părintele său și, după ce și-a venit ȋn fire, s-a ȋntors ȋnapoi, acasă, recunoscȃndu-și greșeala și cerȃnd iertare.

Așadar, personajul principal al parabolei este fiul cel tȃnăr care, după ce și-a cheltuit partea de agoniseală a tatălui său, a ajuns să pască turmele de porci și să ȋși astȃmpere foamea cu roșcovele (niște semințe ce cresc ȋntr-o păstaie) pe care le mȃncau porcii.

Cȃt de actual este acest tablou!… Pilda de față parcă ar fi fost rostită de cineva din zilele noastre  care a ascultat mărturisirile miilor sau milioanelor de părinți care au dat fiilor și fiicelor lor ultimii bănuți din pensie sau din agoniseala pusă deoparte pentru sfȃrșitul creștinesc, pentru ca să-și mai ȋndeplinească   un vis: să plece ȋn lumea largă să ȋși găsească un rost ȋn viață, să ajungă ,,oameni”. Numai că, de prea multe ori, visul părinților de a-și vedea copiii ajunși oameni de   nădejde,  a  fost  ȋnlocuit  cu  visul   frivol și libertin al tinerilor ca vor să ,,ȋși trăiască viața”.  Și,  cȃnd nu mai au cu ce să ,,ȋși trăiască viața”, apelează iarăși la sărmanii părinți -bătrȃni, bolnavi, rămași singuri și ȋndurerați- pentru a le trimite bani pentru a se ȋntoarce acasă. Și, din păcate, acum ȋncepe o altă tragedie… Pentru că nu sunt mulți cei care ȋși recunosc greșeala și ȋși cer iertare. Mulți dintre aceștia se ȋntorc acasă și, plini de infatuare, nu se coboară la nivelul muncitorului de aici, pentru a munci pentru doar 10-20 de euro ȋntr-o zi. Pe mulți ȋi auzim: ,,Decȃt să muncesc pentru un salariu atȃt de mic, mai bine stau acasă!” …Și am putea adăuga: ,,pe pensia părinților mei”.

Deci, puțini ȋși vin ȋn fire așa cum a făcut-o tȃnărul din parabolă, adică se ȋntorc de la viața prinsă ȋn mrejele desfrȃnărilor diavolești, la firea umană pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu și care tinde spre dumnezeire. Prea puțini sunt cei care ȋșȋ recunosc păcatele tinereților și ȋși cer iertare pentru ele și pun un nou și bun ȋnceput ȋn viața personală. Și sunt prea mulți cei care continuă să ȋși obijduiască părinții care i-au născut și i-au crescut și care, ȋn loc să aibă un sprijin la bătrȃnețe ȋn cei cărora le-au dat viață, se aleg cu ȋncă o povară pȃnă ȋn ceasul morții.

Tatăl din parabola de astăzi, este unul fericit: l-a regăsit și pe fiul cel risipitor care și-a recunoscut greșeala și a cerut ȋndurare, și, totodată, l-a ȋmpăcat și pe fiul cel mare ȋn care ȋncolțise sȃmburele invidiei, pentru că el ȋntotdeauna a făcut ascultare și nu primise răsplată pentru aceasta.

Prin urmare, ȋnvățăm din pilda fiului risipitor că Dumnezeu, asemenea tatălui din pildă, respectă libertatea fiilor săi și nu ȋngrădește niciodată voința acestora. Dar, totodată, mai ȋnvățăm că libertatea ȋnsemnă și responsabilitate. Iar libertatea ȋnțeleasă ca libertinaj duce ȋntotdeauna la pierzanie.

Și mai ȋnvățăm că, oricȃt am greși, Dumnezeu ne va ierta dacă ne vom ȋntoarce de pe calea păcătoasă pe care ne-o așterne diavolul, pe calea firii omenești căreia Dumnezeu i-a dat puterea de a se asemăna cu El. E atȃt de simplu… dar, uneori, atȃt de greu!…




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ