„Zis-a Domnul: Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” (Matei 6, 14-21)
Duminica de astăzi se numește Duminica Izgoniirii lui Adam din Rai și ne amintește de cea mai tristă zi din istoria neamului omenesc, și anume, așa cum ne spune și denumirea, ziua ȋn care strămoșii noștri, Adam și Eva, au fost alungați din Raiul ȋn care au fost așezați de Dumnezeu.
Adam a fost izgonit din Rai pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, pentru că nu a postit și pentru că nu s-a pocăit după ce a greșit. Suntem ȋn Duminica ce precede Postul Mare (Postul Paștelui) deci, nu ȋntȃmplător, vorbim astăzi despre izgonirea lui Adam din Rai pentru că nu a postit, mȃncȃnd din fructul oprit și, nu ȋntȃmplător, pericopa evanghelică ne vorbește despre felul ȋn care trebuie să postim.
,,Postul este înfrânarea de la toate mâncărurile sau, în caz de boală, numai de la unele, de asemenea și de la băuturi și de la toate cele lumești și de la toate poftele cele rele, pentru ca să fie milostiv Dumnezeu. Încă și pentru a ucide poftele trupului și a primi harul lui Dumnezeu… Postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci mijloc de mântuire. Dar este în același timp, și un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnzeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă de iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu. Postul este și un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană – scrie Sf. Simeon al Tesalonicului. Este viață și petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morți și izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului».” (Învățătura de credință ortodoxă, Editura Doxologia, 2009, p. 317)
Postul Bisericii noastre nu este unul impus, ci unul la care suntem chemați de Hristos. Biserica nu ȋi exclude pe cei care nu postesc, ci se roagă pentru ei. Dumnezeu ne ȋnvață să postim ȋn tăcere, cu discreție, căci ȋn felul acesta ne putem lua plată de la El. Cei care așteaptă laudă de la oameni pentru că postesc, nu vor mai primi răsplată și de la Dumnezeu.
Cȃnd postim, nu trebuie să fim triști, ci ȋntr-o stare de bucurie duhovnicească. Textul Evangheliei de astăzi ne spune aceasta: ,, Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; […] Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Mt 6, 16-18) Așadar, postim pentru că ȋl iubim pe Dumnezeu mai mult decȃt iubim darurile pe care tot El ni le dă. Ȋn felul acesta, putem să trecem de la iubirea de valori materiale trecătoare, la iubirea de valori duhovnicești. De aceea Hristos ne spune, tot ȋn pericopa de astăzi: ,, Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. (Mt. 6, 19-21) Prin post reușim să ne ridicăm de la dimensiunea biologică la dimensiunea iubirii duhovnicești.
Postul Bisericii noastre nu se rezumă, cum greșit ȋnțeleg unii, doar la abstinența de la unele mȃncăruri. Zadarnic te abții de la mȃncăruri și băutură, dacă nu ȋmplinești și fapta bineplăcută Domnului. Ce folos că postești dacă nu ȋl ajuți sau ȋl asuprești pe cel de lȃngă tine? Prorocul Isaia ne arată care este postul bineplăcut lui Dumnezeu: ,,Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.” (Isaia 58, 4-7)
Revenind la Evanghelia zilei, trebuie menționat că, ȋnainte de a rosti aceste cuvinte ȋnaintea oamenilor, Mȃntuitorul tocmai ȋi ȋnvățase pe aceștia Rugăciunea domnească. Textul evanghelic de azi vine ȋn continuarea rugăciunii ,,Tatăl nostru” (Mt. 6, 9-13). Dacă citim cu atenție versetele rugăciunii, vom vedea că aproape toate cererile din ea sunt lipsite de vreo condiție pe care ar trebui să o ȋndeplinim noi. Sigura cerere la care trebuie să ȋndeplinim o condiție, este următoarea: ,,Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;” (Mt. 6,12)
Ȋn continuare acestei rugăciuni, Domnul Hristos insistă, chiar de două ori, pe acest aspect al iertării: ,,Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.” (Mt. 6, 14-15) Mȃntuitorul accentuează, și ȋn modul pozitiv și ȋn cel negativ, această idee, tocmai pentru a nu fi nicio urmă de ȋndoială sau vreo portiță de ȋnterpretare despre felul ȋn care vom primi iertarea de la Dumnezeu.
Iertarea adevărată nu ȋnseamnă doar trecerea cu vederea a greșelilor cuiva. A ierta cu adevărat ȋnseamnă a-i restaura celui care a greșit calitatea sa pe care a avut-o ȋnainte de a săvȃrși greșeala; ȋnseamnă a-i permite să intre ȋn comuniune sufletească cu tine, și tu să relaționezi din nou cu el. La fel se ȋntȃmplă și cu iertarea pe care ne-o dă Dumnezeu, ba chiar mai mult de atȃt, căci el ne face din nou fii ai Săi.
Așadar, dacă vrei să fii in comuniune și ȋmpăcat cu Dumnezeu ȋn viața de aici și, mai ales, ȋn cea de dincolo, trebuie să fii ȋmpăcat și ȋn comuniune cu oamenii ȋn viața pămȃntească.
Fie ca postul ce urmează să aducă roadă duhovnicească ȋn sufletele fiecăruia dintre noi, iar azi, ȋn Duminica Iertării, să avem puterea să ne desprindem din ghearele invidiei, ale dușmăniei și ale urii pentru a ne ȋnvălui ȋn veșmintele iertăciunii și ale iubirii dumnezeiești!
