„Zis-a Domnul pilda aceasta:
Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Luca 18, 10-14)
Ȋncepȃnd cu Duminica aceasta, Biserica Ortodoxă intră ȋn perioada Triodului, o perioadă de 10 săptămȃni, care precede măritul praznic al Ȋnvierii Domnului nostru Iisus Hristos. Textele evanghelice care se citesc ȋn Duminicile acestei perioade au fost alese de biserică pentru a ne ȋndemna pe fiecare dintre noi spre a fi mai cu luare aminte la curăția sufletului nostru și spre a ne ȋndemna mai mult la rugăciune, la fapta cea bună și la rodirile postului ce va urma.
Pericopa evanghelică ce se citește ȋn Duminica aceasta la Sfȃnta Liturghie, este numită ,,Parabola vameșului și a fariseului”. Textul scripturistic ne ȋnfățișează două personaje: un vameș și un fariseu.
Vameșii erau niște funcționari ai statului care se preocupau de colectarea taxelor și impozitelor de la fiecare cetățean. De multe ori, aceștia ȋi ȋmpovărau pe oameni cu dări mai mari decȃt puteau ei să plătească. Pe lȃngă aceasta, deși erau din rȃndul evreilor, ei colectau bani pentru o putere cotropitoare, și anume Imperiul Roman, care la acele timpuri stăpȃnea teritoriile Țării Sfinte. Din aceste considerente, vameșii erau urȃți de oameni și, mai mult decȃt atȃt, erau considerați imorali și trădători de neam.
Fariseii erau tot din neamul evreilor. Ei făceau parte dintr-o grupare religioasă care urmărea ȋndeplinirea strictă a Legii lui Moise (adică perceptele religioase ale evreilor). De multe ori, respectarea ad literam a unei prevederi, era mai presus decȃt iubirea și pacea dintre oameni, despre care de atȃt de multe ori le vorbise oamenilor Mȃntuitorul Hristos ȋn cuvȃntările Sale. De aceea, ei erau intolerabili și răutăcioși cu cei care greșeau cȃtuși de puțini față Lege și ȋntotdeauna se considerau superiori celor care nu făceau parte din gruparea lor. Ȋnsuși Domnul Iisus Hristos ne spune ȋn repetate rȃnduri că acești farisei respectau Legea doar ȋn fața altor oameni, iar ȋn intimitatea lor ȋncălcau adeseori prescripțiile morale (a se vedea ȋntreg capitolul 23 din Sf. Evanghelie a Sf. Ev. Matei). De aceea, și ȋn limba noastră, a rămas ȋmpămȃntenit cuvȃntul ,,fariseu” ca fiind sinonim cuvȃntului ,,ipocrit”.
Cele două personaje, vameșul și fariseul, au intrat ȋn templu, ȋn casa Domnului ca să se roage. Deci scopul lor era unul bun și, anume, rugăciunea. Ȋnsă modul de a se ruga a-l fiecăruia a fost diferit și, prin urmare, și rezultatul rugăciunii lor a fost diferit, am putea spune chiar diametral opus.
Fariseul ȋși ȋncepe rugăciunea printr-o mulțumire; pȃnă aici, un fapt salutar. Ȋnsă ceea ce urmează după această mulțumire ȋl osȃndește ȋnaintea Domnului. El nu ȋi mulțumește lui Dumnezeu pentru că i-a ȋngăduit să fie ceea ce este, ci se ierarhizează pe o poziție superioară celor din jurul său. Această atitudine și poziționare a sa nu mai este o rugăciune sau o mulțumire, ci este o laudă: ,,Eu nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.”
Pe de altă parte, ,,vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.”
Așadar, atitudinea celor două personaje ne evidențiază două ȋnsușiri opozabile pe care le poate avea sufletul omului: mȃndria, care este temelia păcatelor, și smerenia, care este temelia virtuților. Niciodată nu o să le putem avea ȋn suflet ȋn același timp pentru că ele se exclud una pe cealaltă.
De ce nu a plăcut lui Dumnezeu rugaciunea fariseului și a plăcut-o pe cea a vameșului? Cu siguranță, fariseul a ȋndeplinit toate normele de conduită la intrarea ȋn templu. Ȋnsă pentru Dumnezeu nu este neapărat importantă forma rugăciunii, ci fondul ei.
Și astăzi vedem, uneori, prin biserici, oameni care respectă ȋntru totul ritualul de ȋnchinare, sărută și ȋngenunchează ȋnantea tuturor icoanelor, ȋncȃt se formează coadă de credincioși după ei, după care merg ȋn locul cel mai vizibil din biserică unde, cȃteodată, mai șade un biet păcătos cu capul plecat, și ȋi spune acestuia din urmă: ,,Dă-te de aici, că aici este locul meu!!”; și, după aceea, se pune pe vorbă cu cel de lȃngă el. Oare toate mătăniile bătute și plecăciunile nu au fost spulberate de acest ,,Dă-te de aici!”?!
Ce folos a avut fariseul că a postit de două ori pe săptămȃnă și a dat templului a zecea parte din venitul său, dacă l-a osȃndit pe vameșul de lȃngă el? Postul, zeciuiala, calitățile fariseului nu au avut valoare pentru ca erau acoperite de mȃndrie. Ce folos are omul care vine săptămȃnal sau chiar mai des la biserică și nu mănȃncă ,,de dulce” ȋn toate zilele de post dacă ȋl judecă și ȋl osȃndește pe cel de lȃngă el? Oare ȋi plac atȃt de mult lui Dumnezeu oamnenii care se prosternează mai mult decȃt este necesar? Sau ȋi plac mai mult cei care au ,,duhul umilit, inima ȋnfrȃntă și smerită (pe care) Dumnezeu nu o va urgisi”, așa cum mărturisim ȋn Psalmul 50?
Mȃndria va duce ȋntotdeauna la invidie, ură și răzbunare. Smerenia ȋi va aduce omului pacea sufletului, blȃndețea oamenilor și mȃngȃierea lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi, ȋn viață noastră, am fost mȃndri și, poate, uneori, și smeriți. Să căutăm să fim mai mult smeriți decȃt mȃndri, căci ,,Dumnezeu celor mȃndri le stă ȋmpotrivă, pe cȃnd celor smeriți le dă har.” (I Petru 5,5)
