spot_imgspot_img
25.6 C
Vaslui
16-apr.-2024

Dumitru Buzatu bate în retragere? Ce se întâmplă cu terenul despre care anunțase că-l cumpără și îl donează CJ-ului

- Advertisement -
Dumitru Buzatu

A TREIA OARĂ O FI CU NOROC… Președintele Consiliului Județean (CJ), Dumitru Buzatu, nu se lasă și, încearcă joi, într-o nouă ședință, să-i convingă pe consilierii liberali să voteze un proiect de hotărâre pe care l-au respins până acum de două ori. Este vorba despre cel privind achiziționarea unui teren de 800 mp în Huși, pe care s-a construit un podeț transversal ce colectează apa pluvială. Consilierii PNL șI USR PLUS au refuzat să-l aprobe până acum pe motiv că trebuia cumpărat în momentul în care constructorul, care lucra la Drumul Județean 284, s-a lovit de probleme și avea nevoie de teren pentru a pune în practică soluția salvatoare, nu după ce lucrările au fost finalizate. Dumitru Buzatu a spus, de două ori, că va cumpăra el terenul și îl va dona instituției, pentru ca lucrurile să nu se ajungă în instanță și să se complice. “Dacă distinșii membri ai Consiliului Județean (n.r. membri PNL), nu vor accepta o asemenea soluționare legală (n.r. achiziționarea terenului), voi face eu ceva ca cetățean responsabil: voi cumpăra la prețul pe care îl voi conveni suprafața respectivă de teren și o voi dona Consiliului Județean, astfel încât să existe o soluție legală prin care să rezolvăm problema respectivă”, a spus Dumitru Buzatu la ultima ședință de CJ. 

Terenul pe care vrea să-l cumpere Consiliul Județean se află pe strada Corni din Huși și a reprezentat “soluția salvatoare” pentru problemele tehnice sesizate de Directia Tehnică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Vaslui. Pe această suprafață de pământ s-a construit un podeț transversal care colectează atât apa pluvială de pe suprafata carosabilă, de pe trotuarele amenajate și de pe versantul amplasat în partea stângă a drumului, cât și apa provenită de pe o alee pietonală aflată în amonte de camera de cădere. “Pentru a preîntâmpina apariția efectelor eroziunii solului, este imperios necesar să se execute lucrări de amenajare a zonei de transport ape pluviale până la descărcarea în emisar, pârâul Turbata și amenajări locale pentru asigurarea stabilității și siguranței în exploatare”, s-a motivat în Nota de Constatare a reprezentanților Directiei Tehnice din cadrul aparatului de specialitate CJ.

Consilierii liberali sunt de părere că terenul trebuia cumpărat înainte de finalizarea lucrărilor

La ultima ședință, consilierul Veziteu a atras atenția că terenul trebuia achiziționat înainte de realizarea podului. “Din ce am înțeles, pe terenul acestui proprietar s-a intervenit deja, s-au făcut lucrări. Cu sau fără permisiunea lui? Nu ar fi fost mai potrivit să fi ridicat această problemă în momentul în care v-ați lovit de ea? Văd că s-a pătruns deja pe terenul proprietarului, iar astăzi ne invitați să stabilim o manieră de a achiziționa acest teren prin licitație, caiet de sarcini… Se pune problema: s-a procedat în conformitate cu legea sau noi suntem chemați acum doar să acoperim cu hârtii?”, a întrebat consilierul Gheorghe Veziteu, la ultima ședință de CJ. “La momentul executării acestor lucrări s-a discutat cu proprietarul și domnia sa a fost de acord sau, cel puțin, nu a încercat să stopeze aceste lucrări de consolidare. La vremea respectivă se punea problema finalizării proiectului prin PNDL, nu aveam de unde să știm că se va prelungi PNDL 1, iar consecința prevăzută de lege era restituirea întregii sume de care am beneficiat pentru reabilitarea drumului acela. Cred că trebuie să vă reamintesc că este cel mai lung drum din județ cu bani din PNDL, e vorba de vreo 30 km de drum. (…) Nu puteam să riscăm să restituim sumele respective, neavându-le la dispoziție, iar dacă le aveam, erau sume atrase și nu trebuia să le irosim. (…) Acum urmează să derulăm procedura, să vedem dacă proprietarul respectiv vine și ne oferă spre vânzare suprafața respectivă. Sau nu zice nimic și ne acționează în judecată, ca să recupereze de la noi suma de bani pe care o dorește domnia sa. Noi am primit de la el o scrisoare prin care ne spune că nu este de acord cu oferta noastră, că este prea mică și că are până la o anumită dată o ofertă mai mare”, a spus președintele Consiliului Județean în cadrul ultimei ședințe.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.