După ce am fost scuipat și batjocorit de Arcăleanu, eu mă încăpățânez și-i răspund că Tătaru e cel mai bun (VIDEO)

Marius Arcăleanu a ales un mod inedit de a-și începe campania internă pentru funcția de președinte la Organizația Județeană PNL Vaslui, după ce a ratat-o pe cea de la Organizația Municipală. Acesta încearcă o decredibilizare a lui Nelu Tătaru, folosind o mai veche tehnică de manipulare de-ale lui Dumitru Buzatu. Baronul pesedist spunea înaintea alegerilor de la Consiliul Județean Vaslui că eu aș fi președintele de facto al PNL Vaslui și că Nelu Tătaru va trece peste cutumele de partid și mă va cocoța în fruntea listei la alegerile parlamentare. Dar nu era așa și realitatea l-a convins. Spera astfel să-i dărâme capitalul electoral imens pe care-l acumulase la acel moment, după ce a bătut la pas spitale Covid din România. Într-un sondaj de opinie, Nelu Tătaru avea cea mai mare credibilitate ca om politic în județul Vaslui și era top 5 al credibilității și la nivel național.

Acum, când vorbim de alegerile interne în PNL, Buzatu și Dan Marian nu mai pot interveni direct în bucătăria partidului, dar o fac prin cozile de topor. Și iată că și pot. De nouă luni de când e consilier județean, Marius Arcăleanu nu mai este atât de virulent la adresa lui Buzatu și a majorității PSD-ALDE din CJ Vaslui, dar se încordează în interiorul PNL și din “dictator”, “patron al sistemului de manipulare a membrilor PNL Vaslui”, sau “minicinos” nu-l mai scoate pe Nelu Tătaru. Practic, acesta preia partitura de înjurături la adresa fostului ministru de la Buzatu și Dan Marian. Ba chiar îl acuză, spunând că “a făcut opusul a ceea ce ar trebui să facă un lider de organizație, iar rezultatul final a fost că ambiția sa personală a împiedicat PNL Vaslui să dea Președintele Consiliului Județean”. Astfel de miniciuni sunt neverosimile oricât de bolnav de scenarită ai fi. Nelu Tătaru a fost în mod constant alături de Marius Arcăleanu în campania electorală la locale.

L-a susținut în toate interviurile acordate presei locale, și-a pus fotografia alături de acesta pe toate materialele electorale și, mai mult, într-o ediție record Vremea Nouă, de 60.000 de exemplare tiraj, acesta l-a susținut necondiționat, declarând: “Chiar dacă sunt în București, la ministerul Sănătății, voi fi mereu lângă Marius Arcăleanu, fiindcă proiectul cu care acesta a venit la Consiliul Județean este al unei echipe din care și eu fac parte. Marius Arcăleanu este cel mai potrivit dintre noi să implementeze acest program de dreapta la CJ Vaslui. Și o spun cu răspundere, ca președinte PNL Vaslui, ca un bun profesionist și vremelnic ministru al Sănătății”. Măcar pentru aceste vorbe frumoase pe care Nelu Tătaru le spunea atunci despre el, când era în vârful cel mai de sus al credibilității sale, într-un ziar care a ajuns la fiecare familie din județul Vaslui, acesta ar fi trebuit acum să fie mai temperat, nu să-i răstoarne în cap oala cu lături.

Mergând mai departe în această paranoia la care ne invită cu tot dinadinsul Marius Arcăleanu, mai degrabă am putea spune că din vina acestuia s-au pierdut alegerile la CJ Vaslui, fiindcă Tătaru a făcut tot ce a fost omenește posibil să-i transfere din credibilitatea sa, unui individ care și-a bătut joc de tot și a pierdut niște alegeri deja câștigate. Nelu Tătaru dormea atunci pe noapte câte două, trei ore și se ținea pe picioare cu multă Coca Cola și ciocolată. A venit în campania lui Marius Arcăleanu de vreo trei, patru ori, rupându-și din orele sale de odihnă, iar drept mulțumire acum acesta îl calomniază și-l face dictator și mincinos. Așa știe să-i întoarcă recunoștința. E ca și cum ai arunca mărgăritare la porci. A fost cu el de mână când și-a depus candidatura. Îmi amintesc că lumea îl oprea pe stradă și își făceau poze cu el, iar pe Marius nici nu-l știau și ministrul li-l prezenta cu mare mândrie. Oare ale cui au fost procentele obținute de PNL prin Marius Arcăleanu la președinția CJ Vaslui? După ce, pe toate afișele și materialele electorale, aveau în prim plan lângă Marius Arcăleanu, fotrografia lui Nelu Tătaru, iar în toate interviurile date fostul ministru îi îndemna pe vasluieni să-l voteze?

Acum, în plină campanie internă, Arcăleanu merge pe cartea decredibilizării lui Tătaru și nu pe o competiție curată în care să-și expună proiectul politic de dezvoltare a partidului pe următorii patru ani. Să spună ce va face în plus față de ce a realizat Tătaru în acești patru ani care s-au scurs și în care au fost patru rânduri de alegeri. Însă el face invers și provoacă doar scandal, precum țațele isterizate din piață. Oare Marius Arcăleanu primește comenzi din altă partă, de se comportă în acest hal? Fiindcă e prea evident. La conferința de presă de ieri, împrumutase de tot limbajul lui Buzatu și Dan Marian, iar teoriile conspiraționiste ale celor doi au devenit acum muniție pentru Arcăleanu. Și campania și-a început-o trăgându-și un glonț în picior, vorbind despre Nelu Tătaru ca fiind patronul unui sistem de manipulare a membrilor PNL, folosind forța ziarului nostru ca pe una de oprimare. Dar oare are nevoie ministrul Nelu Tătaru astăzi, la notorietatea și respectul de care se bucură la nivel național, de ziarul Vremea Nouă pentru a-i face imagine pentru competiția internă de partid? Oare membrii congresului din 2 iulie au nevoie să le spună Timofticiuc cu cine să voteze? Facem un exercițiu de imaginație. Să presupunem că pe 2 iulie, în cabina de vot, membrii simpli de partid au un buletin de vot în care trebuie să aleagă între Nelu Tătaru, omul care a scos sistemul sanitar din România din criză, în plină pandemie, și Marius Arcăleanu, individul care țipă din toți rărunchii că este oprimat și călcat pe cap de acesta, după ce în decembrie 2019 l-a propulsat în funcția de director la Casa de Asigurări de Sănătate și i-a dat posibilitatea să fie candidatul la funcția de președinte de CJ, în locul său. Cu cine credeți că ar vota aceștia?

Eu mă simt mândru că sunt văzut de unii ca fiind eminența cenușie din anturajul lui Nelu Tătaru și omul de care acesta ascultă. Ar fi prea frumos să fie așa! Lucrul acesta ar fi însemnat că la acest moment să fiu măcar premier sau în cel mai rău caz vreun șef longeviv al unui serviciu secret de informații, ca să fiu în postura să-i dau sfaturi. Dar nu e cazul. Nelu Tătaru este un profesionist, care nu are nevoie ca cineva să-i scrie discursurile, ori să-i facă agenda. Știe foarte bine ce are de făcut, iar în perioada cât i-am fost consilier pe probleme de comunicare la București, credeți-mă că am șomat. Nelu Tătaru nu avea nevoie nici măcar de un om care să-i care mapa când mergea la vreo emisiune TV. Modest, dar hotărât, discret și muncitor, ministrul Tătaru a demonstrat unei țări întregi că știe să facă administrație publică la nivel central, fără să umble cu armata de consilieri după el. Doar Marius Arcăleanu îl vede ca fiind un mincinos, dictator și hoț. Dacă aș fi membru într-un partid politic, aș fi tare mândru să am un astfel de președinte la partid. Cât privește altruismul său și devotamentul pentru Vaslui și familia PNL de aici, pot să vă spun că la cabinetul său de ministru avea patru consilieri din județul Vaslui, toți oameni tineri, cu studii, dar fără șansă să prindă vreodată un loc în administrația centrală. Aceștia erau din Vaslui, Bârlad, Huși și Stănilești și, grație lui, l-au prins pe Dumnezeu de picior. Ce-i drept, nu s-a consultat cu Marius Arcăleanu când i-a angajat, fiindcă, dacă ar fi făcut-o, acesta iar fi recomandat niște liberali vopsiți în roșu, precum au fost cei de la ALDe și PSD care l-au votat duminică la alegerile din Organizația Municipală Vaslui.




10 COMENTARII

  1. Nătărăule, de fapt, cine ești tu ?
    De fapt cine te îndreptățește să-l spurci pe acest tânăr de mare viitor, Arcăleanu ?
    Nu cumva pentru că te-a numit la Antibiotice pe indemnizație de 4000 lei îl tot pieptini pe șpăgarul Tătaru ? Mare păduche mai ești…

    • Tânăr de mare viitor? Tu ești sănătos la cap? Cu nota 4 la examen pentru Casa de asigurări este de viitor? Hm….esti lingaul lui Arcaleanu….vezi ca l ustura!

  2. Lătrăul de Timofticiuc, pupă zdravăn locul pe care nu-l bate soarele pe Tătaru. Jigodia țipă.
    Liberalul adevărat nu poate fi decât Arcăleanu, așa cum a dovedit prin activitatea sa de atâția ani.
    El e valul nou și foarte necesar.
    ……………………Nu se vede ?

  3. Bine scris, de bun simt si adevarat. PNL merge inainte iar cainii pesedeului latra pe margine. Ca alta grija n-au acum aldistii si pesedistii, decat soarta liberalilor. Cata grija, domle, aproape ca te inmoaie la corason!

  4. Arcaleanu e doar un prezervativ. A fost pus la inaintare si folosit.
    ACUM E DOAR ARUNCAT LA GUNOI.
    Ne-am lamurit, DREAPTA e VARZA.
    PS: un alt CUMATRU se ridica?

  5. Cred ca următoarea frază i se potrivește cel mai bine domnului Arcaleanu:
    ” In nemernicia mea, ca un caine turbat, am muscat mana care m-a crescut si care m-a hranit.”

LĂSAȚI UN MESAJ