spot_img
spot_img
5.1 C
Vaslui
24-mart.-2025

După pandemie, vitejii Popica și Solomon se arată, asigurându-i pe vasluieni că nu vor rămâne fără loc de muncă

- Advertisement -

LAUDA DE SINE… Deputații Eduard Popica și Adrian Solomon mai au puțin și își arogă meritul de a fi oprit pandemia. Până atunci, cei doi reprezentanți ai Vasluiului în Parlamentul României nu stau degeaba, ci aduc vești bune în județ, deocamdată doar prin intermediul rețelelor de socializare. Într-o postare pe pagina de Facebook, Eduard Popica îi asigură pe cei care s-au angajat în sistemul sanitar în ultimii doi ani că vor rămâne în sistem și după ridicarea stării de alertă. Numai că cel care a făcut posibile aceste angajări a fost Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, într-o perioadă extrem de dificilă, când sistemul sanitar mai avea puțin și intra în comă . Practic, prin Ordinului Ministerului Sănătății nr.905/26.05.2020 semnat de Tătaru, s-a aprobat Metodologia privind ocuparea, fără concurs, a acestor posturi vacante. Popica și Solomon știu că proiectul de lege privind angajarea acestor persoane în sistem a fost inițiat în 2020 de Nelu Tătaru, iar proiectul de lege pentru menținerea lor în sistem va deveni lege doar cu avizul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, condusă în prezent de același Nelu Tătaru, însă ce nu fac cei doi deputați pentru a mai strânge puțin capital politic?

Responsabilul cu veștile bune este deputatul Eduard Popica, cel care atunci când nu inițiază proiecte de lege pentru a pune girofar pe mașina șefului Buzatu, se laudă cu alte realizări, mult mai profunde, cum ar fi menținerea în sistemul sanitar al celor care s-au angajat, fără concurs, doar pe perioada stării de alertă. Cum ridicarea acestei stări de alertă bate la ușă, deputații Popica și Solomon s-au gândit să salveze situația și au inițiat un proiect de lege prin care acești angajați vor rămâne în sistem, cu condiția să susțină un examen. Acest lucru era însă știut încă din 2020, pentru că de la Revoluție încoace sistemul sanitar românesc suferă de depopulare critică. Nimeni nu-i dădea afară pe acești oameni care s-au „școlit” în pandemie, însă tânărul deputat de Vaslui nu a ratat momentul să se laude puțin, atât pe el cât și pe colegul său de partid. Iată ce a scris Eduard Popica pe pagina lui de Facebook. „Miercuri, 23 februarie a.c, pe ordinea de zi a ședinței Comisiei pentru munca și protecție socială s-a regăsit proiectul de lege privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată, a cărui coinițiator sunt împreună cu Deputat Adrian Solomon. Proiectul normativ in discuție oferă cadrul legal prin care personalul medical și auxiliar care a fost angajat în instituțiile sanitare publice, respectiv spitale, servicii județene de ambulanță și DSP-uri, personalul din structurile MAI, precum și din instituțiile de asistenta socială pe perioada stării de alertă, să-și desfășoare în continuare activitatea profesională pe posturile respective, în baza unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. Reamintim faptul ca angajarea personalului medical și auxiliar s-a făcut în baza unor contracte individuale de muncă (CIM) pe perioadă determinată, contracte ce vor expira, conform Legii 55/2020, în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alerta. Reglementarea situației personalului medico-sanitar din unitățile sanitare cu paturi, din serviciile de ambulanță, direcțiile de sănătate publică, instituțiile de asistență socială încadrat fără concurs pe perioadă determinată, pe posturi de execuție, în perioada stării de alerta de a ocupa pe durată nedeterminată același post în cadrul unității în care își desfășoară activitatea, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă reprezintă un gest de normalitate care răsplătește eforturile și riscurile de infectare pe care și le-au asumat salariații care au intrat în sistemul sanitar într-o perioadă în care condițiile de muncă au fost cu adevărat grele și riscante. Prin intermediul acestei inițiative legislative susținută de către deputatul PSD Adrian Solomon, președintele Comisiei pentru munca și protecție socială și care a primit astăzi raport de adoptare din partea membrilor Comisiei, spitalele vor putea beneficia în continuare de personal calificat, iar experiența dobândită de aceștia în perioada stării de urgență și de alertă reprezintă un plus pentru instituțiile medicale.”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Ăstia doi au cât mine meritul angajării în sistemul de sănătate în perioada stării de alertă și a eventualei mențineri a acestora în sistem și după. Adică ZERO !!!!

  2. Intrebare! Voi doi, cei din poza, stiti ce e o „nulitate”? Daca da, înseamnă ca e cazul sa va cereti acasa. Daca nu, pare-se ca nu mai aveti scapare. Voi va autotintitulati „clasa politica vasluiana”? E de plans!

  3. Se va întâmpla fix ca în poliției cu încadrarea din sursă externă. ..Se lasă cu atâta lejeritate ștacheta cât mai jos (pentru a pătrunde pilele lor în sistem )de parcă ar lucra cu cartofi sau cu murături și Nu cu viețile oamenilor 😠

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.