spot_img
23.4 C
Vaslui
25-iun.-2024
spot_img

Edilul lui Buzatu de la Poienești, trimis în judecată pentru luare de mită, adus cu forța la instanță

- Advertisement -

DECIZIE… După ce edilul Nelu Caragață de la Poienești a decis, de la sine putere, să nu se prezinte în fața judecătorilor, la ultimul termen, acesta va fi adus cu forța. Și asta, după ce magistrații Tribunalului Vaslui au decis ca, la termenul din iunie, atât el cât și complicele său, afaceristul Marius Chariton, să fie aduși cu mandat de aducere. Întreaga poveste a fost scoasă la iveală de către procurorii DIICOT în anul 2017. Afaceristul Chariton a fost acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat din care făcea parte un alt om de afaceri din Iași. În urma verificărilor, a fost stabilit și un prejudiciu de peste 700.000 de lei. La acea vreme, în plasa procurorilor a picat și primarul comunei Poienești, acuzat că ar fi cerut mită 12.000 de lei pentru atribuirea directă a unui contract în valoare de 45.000 de lei. Procurorii i-au prins pe cei doi cu mâța-n sac simplu de tot. Chariton își trecea șpăgile într-un caiet special pe care procurorii l-au găsit la percheziții.

Zilele trecute edilul la de Poienești s-a pricopsit cu o surpriză mai puțin plăcută, venită din partea judecătorilor Tribunalului Vaslui. Și asta după ce, la ultimul termen, atât edilul Nelu Caragață, cât și complicele său, afaceristul Marius Chariton au lipsit. Din acest motiv, instanța a decis ca cei doi să fie aduși, la următorul termen, cu mandat de aducere. Astfel, polițiștii sau jandarmii se vor prezenta la ușa celor doi, la prima oră a dimineții și îi vor însoți la sediul Tribunalului Vaslui. Cei doi au fost trimiși în judecată, pentru fapte de corupție, afaceristul Marius Chariton și primarul comunei Poienești, Nelu Caragață. După ce au fost respinse contestațiile formulate de către cei doi inculpați, prin apărători aleși, s-a stabilit că verdictul, în acest dosar, va fi dat de către Tribunalul Vaslui. Și asta pentru că inclusiv contestațiile formulate de către cei doi inculpați au fost respinse astfel că judecătorii vasluieni mai au de stabilit și primul termen de judecată pentru a începe procesul. Chiar dacă vorbim de acuzații care au avut loc în urmă cu mai bine de 7 ani, pare că abia acum procurorii au finalizat cercetarea penală și au trimis în fața judecătorilor dosarul în care primarul comunei Poienești a fost acuzat de apartenență la un grup infracțional organizat și luare de mită, alături de afaceristul vasluian Marius Chariton. De asemenea, conform rechizitoriului, din grupul infracțional mai făcea parte și omul de afaceri ieșean Grigoriu Romeo. Zilele trecute, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Vaslui. Misiunea lor, deocamdată, este cea de a stabili competența teritorială și apoi de a stabili și primul termen de judecată. Marius Chariton, administratorul SC Gemini Stalker SRL, a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, restituiri sau compensări ilegale de TVA în formă continuată și dare de mită. În fapt, în perioada 2014 – 2017, împreună cu Grigoriu Romeo Vasile, Marius Chariton a constituit grupul infracțional organizat specializat în evaziune fiscală. Astfel, în perioada 2014 – 2016, prin contabilitatea firmei Germini Stalker SRL Vaslui, Chariton a stabilit cu rea-credință TVA-ul datorat de societate către stat și l-a compensat în mod fraudulos. Cuantumul a fost stabilit la 82.625 de lei. În cursul lunii aprilie, același Chariton a promis primarului comunei Poienești suma de 12.000 de lei pentru atribuirea unui contract care viza fabricarea de mobilier în vederea dotării grădiniței din comună. Vasile Romeo Grigoriu, administratorul SC Stefanrom SRL Iasi, a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat (în perioada 2014 – 2014 n.r.), împreună cu Marius Chariton, evaziune fiscală în formă continuată, rambursări, restituiri sau compensări ilegale de TVA, în formă continuată. De asemenea, în perioada 2011 – 2015, în calitate de administrator al SC Stefarom SRL, a înregistrat în contabilitate facturi fiscale de achizitii si livrări care nu au la bază operatiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor fiscale. În perioada 2011 – 2014, Grigoriu a cerut statului returnări de TVA fictive în cuantum de 143.852 de lei. Acest tip de infracțiune a fost repetată, astfel că procurorii au stabilit un prejudiciu partial ce se ridică la 664.335 de lei, bani exclusiv din TVA. Edilul comunei Poienești a ajuns în atenția procurorilor DIICOT după ce, în luna aprilie 2017, l-a contactat pe Marius Chariton în vederea atribuirii directe a unui contract pentru mobilierul necesar dotării unei grădinite, în valoare de 45.000 de lei. În schimbul acestei atribuiri, Nelu Manole Caragată a pretins mită 12.000 de lei. Banii urmau să-i primească în momentul virării banilor din contract în contul societătii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.