spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Remaniere la ISJ: Elena Mustață, drumul de la laborantă la funcția de “generăleasă”!

- Advertisement -

SCHIMBARE LA SCHIMBARE… Liberalii nu s-au mulțumit să schimbe doar o parte din inspectorii de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui, au schimbat-o și pe “generăleasă”, după ce tot ei au pus-o acum șase luni. Astfel, în locul profesoarei de engleză de la LMK Vaslui, Liliana Ciobanu Harhas, a fost numită Elena Mustață, de la Liceul “Ion Mincu”, care în mandatul acesteia a fost inspector de Management. Aceste mișcări de trupe din fruntea inspectoratului le-au permis liberalilor să mai coopteze în echipa lor încă o persoană, și inspirat au adus un profesor de calibru, profesoara de Limba și Literatrură Română, de la Școala Gimnazială nr 4 “Elena Cuza” din Vaslui, Anița Rusu Avram, care a preluat portofoliul propus inițial lui Pavel Toma. Acesta a preluat mandatul Elenei Mustață, cel de Management. După aceste mutări de trupe, se poate spune că pe disciplinele esențiale, liberalii au convins niște profesioniști să preia portofoliile grele, mai ales că PSD-ul, la fel, a avut în aceste funcții profesori competenți. Așadar, cu Nicoleta Drăgoi (Chimie – Fizică), Anița Rusu Avram (Limba și Literatura Română), Pavel Toma (Management), Doru Bălan (Matematică), Gelu Fluieraș (Resurse Umane), Loredana Păun (Proiecte Europene) și Volocariu Doina (Limbi Moderne) echipa de inspectori de la ISJ are greutate. Proaspătul inspector general, Elena Mustață, care a avut un traseu în învățământ foarte interesant de la laborant, suplinitor, profesor titular, până la director adjunct și inspector școlar , ar trebui să performeze cu această echipă, mai ales că sub conducerea lui Gabriela Plăcintă, ISJ Vaslui a performat.

Mișcare surprinzătoare la ISJ Vaslui. Liberalii și-au remaniat propriul om din fruntea instituției. În locul lui Liliana Ciobanu Harhas a fost promovată Elena Mustață, cea care până acum a deținut funcția de inspector pe Management. Această mișcare a fost oarecum previzibilă și așteptată din moment ce toate schimbările de directori și inspectori s-au făcut fără consultarea Lilianei Ciobanu, care era și la final de mandat interimar . Toată lumea din ISJ Vaslui se aștepta ca Elena Mustață să fie promovată în fruntea instituției, însă se așteptau la o rocadă, și anume ca Liliana Ciobanu să vină pe funcția de inspector de Management. Dar lucrul acesta nu s-a întâmplat, în locul Elenei Mustață a fost propus cel care trebuia să preia portofoliul de inspector de Limbă și Literatură Română, Pavel Toma, iar pentru a se închide lista a fost cooptată în echipă și profesoara de română Anița Rusu Avram, care este titular la Școala nr 4 “Elena Cuza” din Vaslui și un profesor cu rezultate deosebite.

Elena Mustață, de la laborant la profesor titular la Liceul “Ion Mincu”

Cariera profesională a noului inspector general este destul de interesantă. Elena Mustață și-a început activitatea în învățământ ca laborant în laboratorul de chimie al Liceului “Anghel Rugină”, sub îndrumarea profesoarei Lidia Zărnescu. Aceasta, simțindu-i potențialul tinerei parașutate în laboratorul școlar din producție, de la Textila, a încurajat-o să urmeze o facultate. Și în 1999 aceasta începe cursurile Facultății “Petre Andrei” din Iași, de trei ani, specializarea învățător -limba franceză. Examenul de licență l-a dat la Universitatea de Vest din Timișoara, fiindcă în acea perioadă licențele la facultățile private se dădeau la unitățile de învățământ de stat. În acel an, Ministerul Educației a repartizat studenții de la Petre Andrei din Iași, la Timișoara. Între timp, Elena Mustață și-a început și cariera didactică. Din 2001, aceasta a devenit profesor suplinitor la Liceul “Anghel Rugină”, unde timp de patru ani a fost laborantă. În anul următor s-a mutat la Școala cu clasele I – VIII de la Solești, unde a zăbovit timp de patru ani. Acolo a predat limba franceză și a fost colegă cu actualul prefect, Marcel Lăudatu. Actuala “generăleasă” nu s-a mulțumit cu statutul de învățător cu studii superioare și s-a înscris la cursurile Universității de Stat de la Bacău, la Filologie, unde și-a echivalat primii trei ani făcuți la “Petre Andrei”. Astfel, în următorii doi ani, aceasta obține licența pentru specializările Limba și Literatura Franceză și Limba și Literatura Română. După terminarea studiilor, se reîntoarce ca suplinitor calificat la “Anghel Rugină”, unde mai predă doi ani, după care se mută la Liceul “Ion Mincu” din Vaslui. La examenul de titularizare obține repartiția la Oșești, unde un an predă Limba și Literatura Română ca titular la Școala Gimnazială. Din 2010 până în prezent este profesor titular de Limbă și Literatută Română la Liceului “Ion Mincu”, unde și-a luat și gradele didactice (II și I). Îndrăgostită de franceză, Elena Mustață urmează mai multe specializări și perfecționări în Franța, la Besançon (2007), la Bordeaux (2009), și Montpellier (2011). În CV-ul acesteia mai regăsim mai multe cursuri de perfecționare la Casa Corpului Didactic Vaslui sau la universități celebre din România, dar și un curs de lector în domeniul jurnalismului, tot la Casa Corpului Didactic. Pentru a ocupa funcții în conducerea liceului, aceasta a mai urmat și cursul de “Management al instituțiilor de învățământ preuniversitar”.

Lista completă a inspectorilor școlari după două remanieri succesive:

Iată cum arată noua structură a echipei de inspectori care conduc ISJ Vaslui, după cele două remanieri:

Prof. Mustață Elena – inspector general

Prof. Mariana- Elisabeta Cătănescu – inspector general adjunct

Prof Anița Rusu-Avram – inspector școlar pentru limba și literatura română

Prof. Bejan Cristina – inspector școlar pentru învățământ educație timpurie cu atribuții și pentru învățământul special

Prof Toma Pavel- Inspector școlar pentru management instituțional ( o normă)

Prof. Țicău Alexandru George – inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și inspector școlar pentru activități extrașcolare

Prof. Andriescu Eduard-Aurelian – inspector școlar pentru geografie

Prof. Nemțanu Dorina – inspector școlar pentru managementul resurselor umane

Prof. Flueraș Gheorghe – inspector școlar pentru managementul resurselor umane și inspector școlar pentru educație permanentă

Prof. Lefter Daniela – inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane

Prof. Iacob Carmen – inspector școlar pentru învățământ primar

Prof. Hoha Nicoleta – inspector școlar pentru învățământ primar

Prof. Balan Remu-Doru – inspector școlar pentru matematică

Prof. Ciulei Maria – inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic

Prof. Popovici Horia – inspector școlar pentru arte

Prof. Trufia Sorine l – inspector școlar pentru minorități naționale

Prof. Ursu Eduard – inspector școlar pentru educație fizică și sport

Prof. Volocariu Doina – inspector școlar pentru limbi moderne

Prof. Rășcanu Lidia Gabriela – inspector școlar pentru informatică

Prof. Bejenariu Nelly – inspector școlar pentru învățământ particular și alternative educaționale și inspector școlar pentru istorie cu atribuții suplimentare și pentru socio-umane

Prof. Busuioc Ionela – inspector școlar pentru biologie

Prof. Drăgoi Nicoleta- inspector școlar pentru fizică (cu atribuții suplimentare și pentru chimie)

Prof. Buzămăt Irina – inspector școlar pentru educație permanentă

Prof. Mocanu Monica – inspector școlar pentru religie

Prof. Păun Loredana – inspector școlar pentru proiecte educaționale

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

12 COMENTARII

  1. Fereasca Dumnezeu !!!!
    Domnule, eu sunt mai greu de cap si nu pricep: care a fost gradul de promovare la BAC in minunatul liceu de unde provine doamna? Ca, de altfel, despre pregatirea dumneaiei sunt complet lamurit. A facut o facultate la privat, vai mama ei. Buuun, hai sa nu fim rautaciosi, fie primit! Dar rezultatele profesionale unde sunt? Rezultatele copiilor? Lista de proiecte, ceva … ORICEEEE !!! Pai sa ne uitam la ce portofolii au, cum bine a zis cineva, d-na Anita, de exemplu! Ce sa mai, o Viorica Dancila de Vaslui, cu pregatirea si alura „Vulpitei de la Blagesti” !!! N-are nimic. Sunt destui prin Consiliul Local care cunosc invatamantul destul de bine, respectiv care au copii de scoala! Sa le fie somnul cum grija acestei doamne pentru invatamant si copii!

  2. Nu sunt din sistem dar sunt parinte si am.o intrebare: in afara de criteriul „sunt pnl-ist” ce alte criterii au stat la baza acestor numiri..ca sa ştiu cum sa imi educ copilul nu de alta. Ce atâta scoală, aderarea la „partidul mamă” e baza!!!

  3. Nu stiu cum e la Vaslui dar la Bârlad e bătaie de joc. V-ați bătut joc de profesorii bârlădeni numind asemenea hahalere ca directori. E o luare in râs , o batjocură totală. După ce ani de zile sc 1 Barlad s-a confruntat cu reclamatii si conflicte in rândul profesorilor, o scoala care dupa dl Clisu a decazut total acum ne-ati dat in cap de tot. Cum e posibil sa o numiti director pe Perju , o persoana de o rautate pe care sincer nu am intâlnit-o in 40 de ani de cariera, cu o ură inexplicabila pt colegii dumneaei si asta pornita dintr-o frustrare personala ca altfel nu imi explic. Cum ar putea un astfel de om sa inchege un colectiv?

  4. Vremea lui „pleaşcă”! Tănțici , bubuline şi nenici conduc acum destinele copiilor noştri şi ale cadrelor didactice din invățamântul vasluian. RUŞINE!

  5. Îți spun eu de câțiva…Țicau e „alungatul” de la şcoala 8, Iacob e doamna de la tară care a ajuns cu chiu cu vai în urban dar nu a auzit decăt partidul de ea ca altfel nu s-a remarcat, Căuia e un nene , veşnic la cerşala de ore suplimentare, Stoian e o tănțică cu o tinerețe zbuciumata, iar Ghinea si Borş sunt două domnite in cautare de …….succces dar făra eforturi prea mari. Să fim sănatoşi si sa papam ce am cerut. ( votat).

  6. Sarabanda femeilor despletite nebune, asta se joaca la isj-ul liberalo-pedist de luni de zile. Proaste, cu pregatire precara, parvenite si neavand prea multe in comun cu un invatamant de calitate. Sa mai adaugam smechereala, abureala, necinstea, obedienta si rautatea proprie si tabloul sumbru e complet. Femeie, nici tu nu esti ceea ce zici: o aranjoare ignoranta pusa de un partid. Lasa-ne cu pasiunile tale false, talentele manageriale la fel de false si ce minunata esti tu. Nu esti. Si nu vei fi. Esti slabuta de minte si pusa pe capatuiala. Atat. Ca si alea dinainte.

  7. Nelly ăla nu i bezmeticul ăla care i toată ziua buna ziua la Complex, la frizerie? Dacă și ala i bun că sa aibă grijă de profii de istorie și ce mai are de făcut, e bine. Bravo lui, sigur are realizări.

    • Şi eu aş intreba cine e Țicau, Iacob, Căuia, Stoian, Ghinea, Borş şi tot neamul lor de anonimi şi de unde au apărut!Ce-î cu ei? Ce merite deosebite au ca sa ii recomande funcția pe care au primit-o?! Nişte nimeni care au prins un os că de, e vremea prostului. Ruşine!!!

  8. O Rușine! A ajuns învățământul vasluian coordonat de o marioneta și niste trepadusi de la Mincu și Procopiu…

    Anita, într-adevăr, jos pălăria, un cadru didactic desăvârșit. Singurul nume din cele nou numite care își merita locul. Restul, sa fim serioși.

    Nu înțeleg cum oamenii cu experiența din sistem accepta sa fie conduși de niste personaje cu o pregătire îndoielnică și rezultate zero.

    Felicitari dle Timofticiuc pentru tabloul noului general.

  9. Lucian, tu știi cel mai bine cum, referindu-ne la titlu. S-o felicităm, doar profesorii vor putea spune bune sau rele despre doamnă. Ambițios, bravo lui, omului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.