spot_imgspot_img
15.2 C
Vaslui
17-apr.-2024

Elena Udrea în campanie: 10.000 de kilometri de drumuri cu plata în 2013

- Advertisement -

Ministrul dezvoltării, Elena Udrea, a găsit reţeta pentru fericirea primarilor PDL: 10.000 km de drumuri rurale începute cu un an înainte de alegeri şi lăsate în plată viitorului guvern.

După întâlnirile recente cu primarii PDL, Elena Udrea şi-a făcut ieri intrarea în campania internă şi în faţa parlamentarilor partidului. Deputaţii PDL au uitat brusc de avansurile opoziţiei privind moţiunea de cenzură la auzul unei reţete care să le resusciteze electoral primarii din colegii, înainte de alegerile din 2012.

Planul le-a fost pus pe masă de ministrul dezvoltării la o întâlnire cu uşile închise şi, potrivit unor surse din partid, arată astfel: construirea a 10.000 km de drumuri judeţene şi comunale, în locuri alese cu prioritate de PDL-işti, în perioada 2011-2012, pe cheltuiala efectivă a celor care vor fi la guvernare în 2013.
Plata – la viitorul guvern

Concret, Udrea le-a promis deputaţilor, susţin sursele citate, că guvernul îşi va angaja, poate chiar săptămâna viitoare, răspunderea pe un aşa-numit Program Naţional de Dezvoltare (PND) care să însemne drumuri, apă, canalizare şi proiecte de dezvoltare rurală care au concurat pe măsura europeană 322, dar au rămas pe dinafară.

Găselniţa acestui program, în care să fie incluse ministerele Dezvoltării, Transporturilor şi Mediului, ar fi angajarea finanţării prin credit-furnizor, o formulă care nu pune presiune pe bugetul anilor 2011, 2012 când PDL ar mai putea rămâne la guvernare. Astfel, drumarii care vor să intre în program ar urma să înceapă lucrările pe cheltuială proprie, recuperând primii bani de la buget după viitoarele alegeri generale, în 2013.

În calendarul avansat de Udrea, licitaţiile se vor desfăşura anul acesta, iar lucrările efective începând cu 2011. În paralel, ministrul le-a promis parlamentarilor nemulţumiţi că banii de la buget se duc încă în lucrări începute de guvernul Tăriceanu, că va închide cea mai mare parte din aceste şantiere. „La sălile de sport şi bazine, cel puţin, vor fi sistate”, ne-au precizat surse din partid.

Dedicaţie pentru primarii PDL-UDMR

Ca să se asigure că PDL îşi va lua partea leului, deputaţii au şi aranjat cu Udrea întâlniri cu primarii de comune, în următoarele trei săptămâni, să stabilească traseele care vor fi bătute în cuie prin hotârâri de guvern.

De altfel, primarii au plecat de la întâlnirea de vineri cu liderii partidului, de la Poiana Braşov, convinşi că fiecare comună condusă de PDL va avea finanţare până la alegeri pe cel puţin o investiţie de anvergură. Discuţii similare ar urma să se poarte şi cu UDMR.

Voalat, Udrea şi-a anunţat în linii mari intenţiile şi public, după întâlnire. „Deputaţii îşi asumă nişte obligaţii faţă de cei care îi aleg. Până acum nu prea au avut posibilitatea să le rezolve pentru că mulţi bani merg spre pensii şi salarii”, a deplâns ea situaţia parlamentarilor puterii. Le-a promis însă „surse alternative de finanţare fie în parteneriate public-privat, fie în scheme de finanţare pe termen lung pe proiecte pe care guvernul să şi le asume ca fiind marile proiecte de investiţii în următorii ani”.

  • „Vorbim de drumuri judeţene, de canalizare şi apă curentă în localităţi şi de proiecte pe măsura 322 care au rămas fără finanţare, dar care sunt foarte utile”, a spus Udrea estimând că ar fi nevoie de „aproximativ 4 miliarde de euro”.

Absenţii zboară din listele de finanţare

Momeala cu finanţarea ar urma să rezolve şi problema absenteismului aleşilor puterii, pe seama căruia este pus în PDL scandalul de la legea pensiilor. Deputaţii şi-au decis ieri prin vot şi sancţiunea în caz de absenţă nemotivată: denunţul la Emil Boc, cu consecinţa ştergerii pe viitor de pe listele beneficiarilor de finanţări de la buget pentru propriile colegii.

Rezultatul s-a tradus în final şi în pronosticul Elenei Udrea privind moţiunea de cenzură: „Nu am nicio emoţie”.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.