NEATENTIE… Un elev din Husi care se întorcea miercuri seara de la scoalã a fost acrosat chiar pe trecerea de pietoni, de un autoturism condus de un bãrbat în vârstã de 71 de ani. Omul nu a oprit sã vadã ce s-a petrecut cu copilul în vârstã de 14 ani, desi le-a recunoscut ulterior politistilor cã a vãzut bãiatul dezechilibrându-se si atingând cu o mânã capota masinii, însã nu si-a dat seama cã l-a accidentat. Nu era bãut si avea permisul în regulã, spun politistii. Pe numele bãrbatului a fost întocmit dosar penal. Din fericire, victima nu a fost rãnitã grav, iar acum se aflã în afara oricãrui pericol.
Un bãrbat în vârstã de 71 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa în zona „Romarta” din municipiul Husi, a accidentat un minor în vârstã de 14 ani si a fugit de la locul accidentului. Bãiatul, împreunã cu un prieten de vârstã apropiatã, se angajase în traversarea strãzii pe trecerea de pietoni, însã soferul nu a dat prioritate pietonilor, acrosând unul dintre minori si rãnindu-l la nivelul gambei stângi. În loc sã opreascã imediat si sã vadã ce s-a petrecut cu copilul, bãrbatul si-a continuat drumul. Celãlalt minor care îl însotea pe bãiatul rãnit a sunat la 112. La fata locului a sosit imediat ambulanta, dar si politistii, care au pornit în cãutarea soferului în cauzã. L-au gãsit într-un timp scurt. Acesta se afla la domiciliu, la fel si autoturismul cu care a comis accidentul.
Soferul a sustinut cã l-a vãzut pe copil când s-a dezechilibrat si a atins cu mâna capota masinii, dar nu a considerat cã trebuie sã se opreascã
Când a fost întrebat despre cele întâmplate, soferul în vârstã de 71 de ani a motivat cã, într-adevãr, a vãzut copilul când s-a dezechilibrat si a atins cu o mânã capota masinii sale, dar nu s-a gândit cã l-a rãnit, astfel cã nu a considerat cã este ceva grav, pentru care sã opreascã. Victima a fost transportatã la spital, iar medicii spun cã este în afara oricãrui pericol, primind îngrijirile necesare. „Evenimentul rutier a fost sesizat la 112 asearã, la ora 18:49, de cãtre un martor al celor întâmplate. Accidentul s-a petrecut la intersectia dintre Bulevardul 1 Mai si strada General Teleman. Întrucât soferul pãrãsise locul accidentului, colegii politisti l-au cãutat si l-au gãsit într-un timp scurt. Este vorba despre un bãrbat în vârstã de 71 de ani, care se afla la domiciliul sãu, la fel si autoturismul cu care a produs accidentul. Persoana a fost testatã cu alcooltestul, rezultatul a fost negativ. Permisul era în regulã. În cauzã a fost întocmit dosar penal pentru vãtãmare corporalã din culpã, si pentru pãrãsirea locului accidentului”, a precizat Bogdan Gheorghitã, purtãtor de cuvânt al IPJ Vaslui.